ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Moody’s are o perspectivă negativă pentru băncile din întreaga lume în 2024

04 Decembrie 2023   |   Agerpres

În raportul publicat luni, Moody's precizează că se aşteaptă ca pieţele financiare să rămână tensionate anul următor, precum şi la încetinirea ritmului de creştere economică chiar dacă băncile centrale sunt aşteptate să înceapă să reducă dobânzile. De asemenea, creşterea economică a Chinei ar urma să încetinească pe fondul diminuării cheltuielilor consumatorilor şi companiilor, scăderii exporturilor şi crizei din sectorul imobiliar.

 
 
Încetinirea economiei mondiale, un risc mai mare de nerambursare a creditelor şi presiunile asupra profitabilităţii creează o perspectivă negativă pentru bănci în 2024, a apreciat luni agenţia de rating Moody's, transmite Reuters.
 
Majorările anterioare de dobândă decise de băncile centrale şi creşterea şomajului în economiile avansate vor slăbi calitatea activelor, susţine Moody's Investors Services într-un raport publicat luni, adăugând că expunerile băncilor pe sectorul imobiliar în SUA şi Europa reprezintă un risc în creştere. În plus, buzunarele de stres de pe pieţele imobiliare din regiunea Asia-Pacific este posibil să continue, susţin autorii raportului.
 
Băncile din întreaga lume au înregistrat performanţe mixte în acest an, în condiţiile în care veniturile de pe partea de consumer banking au profitat de pe urma dobânzilor mai mari stabilite de băncile centrale pentru a contracara inflaţia, însă în acelaşi timp veniturile din activităţile de investment banking au fost afectate de diminuarea numărului de tranzacţii.
 
În raportul publicat luni, Moody's precizează că se aşteaptă ca pieţele financiare să rămână tensionate anul următor, precum şi la încetinirea ritmului de creştere economică chiar dacă băncile centrale sunt aşteptate să înceapă să reducă dobânzile. De asemenea, creşterea economică a Chinei ar urma să încetinească pe fondul diminuării cheltuielilor consumatorilor şi companiilor, scăderii exporturilor şi crizei din sectorul imobiliar.
 
Profitabilitatea băncilor este posibil să fie afectată de majorarea costurilor de finanţare, o creştere mai mică a creditării şi acumularea de rezerve pentru a acoperi potenţialele falimente, susţine Moody's. Totuşi, nivelurile de capitalizare, care susţin soliditatea financiară a băncilor, sunt aşteptate să reziste, se mai arată în raport.
 
"Finanţarea şi lichiditatea se vor confrunta cu provocări, însă capitalizarea va rămâne stabilă, beneficiind de generarea organică de capital şi creşterea moderată a creditării", susţine Felipe Carvallo, analist la Moody's Investors Service. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5172 / 20790
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Arbitrajul Eurohold ̸ Euroins v. România a intrat într-o fază preliminară decisivă | Tribunalul ICSID a deschis calea intervențiilor Comisiei Europene și Bulgariei și a fixat un calendar clar pentru analiza Acordului de încetare a tratatelor intra-UE. Cum se reconfigurează raportul dintre dreptul Uniunii, tratatele bilaterale de investiții și protecția investitorilor în litigii intra-UE declanșate după falimentul Euroins
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...