ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Peste două treimi dintre românii plecaţi în străinătate nu au niciun fel de asigurare pentru bunurile lăsate în România (sondaj)

17 Iulie 2025   |   Agerpres

Odată ajunşi în diaspora, peste 72% dintre români au ajuns să deţină diverse forme de asigurare în ţările în care s-au mutat.

 
 
Peste două treimi (68,6%) dintre românii plecaţi în străinătate nu au niciun fel de asigurare în România, nici măcar cea obligatorie de locuinţă, arată un sondaj online iniţiat de Allianz-Ţiriac la nivel naţional.

"Mai mult de două treimi (68,6%) dintre cei plecaţi nu au niciun fel de asigurare în România, nici măcar cea obligatorie de locuinţă (...) deşi aproape un sfert spun că deţin o casă sau un apartament în ţară, iar aproximativ 13% deţin maşina lăsată familiei", se menţionează într-un comunicat al companiei de asigurări.

Potrivit sursei citate, odată ajunşi în diaspora, peste 72% dintre români au ajuns să deţină diverse forme de asigurare în ţările în care s-au mutat. Tendinţa este justificată de cultura de protecţie şi dezvoltarea industriei asigurărilor în majoritatea ţărilor europene unde se stabilesc mulţi dintre români, permanent sau temporar. Astfel, aproape 46% dintre românii stabiliţi în afara ţării au o asigurare de sănătate, peste 43% au o asigurare auto, aproape 30% deţin o poliţă de asigurare pentru locuinţă, în timp ce 23% au o asigurare de viaţă.


"Românii învaţă foarte repede să se protejeze atunci când trăiesc într-un mediu care le oferă susţinere şi unde descoperă o cultură orientată pe siguranţă financiară. Nu plecarea din ţară îi schimbă, ci contextul în care li se arată că protecţia e o normalitate, nu un lux. Faptul că, în străinătate, aceeaşi persoană ajunge să îşi asigure sănătatea, locuinţa sau familia arată că nevoia de siguranţă există, dar necesită un cadru şi o cultură care să încurajeze această preocupare pentru protecţie. În România, ca industrie, cred că misiunea noastră este să schimbăm modul în care vorbim despre protecţie: nu ca despre un cost sau o obligaţie, ci ca despre un act de grijă, de responsabilitate şi de înţelepciune. Avem şansa să facem din protecţia financiară un gest firesc pentru orice familie care îşi doreşte un viitor mai bun", a declarat Virgil Şoncutean, CEO al Allianz-Ţiriac Asigurări, citat în comunicat.

În contextul economic actual, volatil şi plin de incertitudini, familia din diaspora rămâne un sprijin important pentru România, însă ajutorul pe termen scurt nu este suficient pentru a construi o stabilitate financiară durabilă. Aproape patru din zece respondenţi la sondajul Allianz-Ţiriac spun că au membri apropiaţi din familie care trăiesc sau lucrează în prezent în afara ţării, iar în peste jumătate din cazuri aceştia sunt stabiliţi permanent acolo.

Doi din zece români spun că primesc bani sau produse de la rudele din diaspora, iar în cazul unei treimi dintre aceştia sprijinul financiar vine lunar. În alte 40% dintre cazuri, ajutorul este acordat ocazional, atunci când apar nevoi urgente. Doar 11% dintre beneficiari spun că sprijinul primit este suficient pentru a acoperi cheltuielile curente, în timp ce aproape 16% afirmă că ajutorul nu este suficient, dar se descurcă, iar 3,5% se confruntă cu dificultăţi financiare. Pe lângă sprijinul financiar, familiile din România primesc şi alte forme de ajutor din partea diasporei. Aproximativ 35% declară că rudele le oferă sfaturi şi informaţii utile, 32% spun că sunt vizitaţi frecvent, iar o pondere mai mică, de circa 5%, beneficiază de sprijin pentru sănătate, cum ar fi acoperirea unor cheltuieli medicale sau plata unor asigurări.

În ceea ce priveşte provocările care limitează capacitatea celor plecaţi în diaspora de a sprijini mai mult familia din România, cele mai frecvent menţionate sunt distanţa fizică (aproape 46%), problemele financiare pe care le întâmpină la rândul lor în ţara unde au plecat temporar sau permanent (30%) şi lipsa unor asigurări adecvate de viaţă sau sănătate care să ofere familiei un sprijin financiar pe care să se poată baza în cazul unui eveniment neaşteptat (aproape 7%).

Sondajul Allianz-Ţiriac a fost desfăşurat în aprilie 2025, la nivel naţional, pe un eşantion total de 1.011 utilizatori de internet din România. Aproximativ 52% dintre respondenţi sunt bărbaţi, preponderent cu vârsta între 18 şi 44 de ani, iar aproape 59% au venituri lunare de peste 4.000 de lei.

Allianz-Ţiriac este parte a grupului german Allianz, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare şi asigurări. În cei 30 de ani de activitate, Allianz-Ţiriac a contribuit cu 20 miliarde de euro la economia României.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 258 / 19805
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
D&B David şi Baias anunță promovări în echipă începând din 1 septembrie: Georgiana Bălan devine Counsel, alți trei avocați urcă pe poziția de Managing Associate
Taylor Wessing și Freshfields, în tranzacția prin care Continental își vinde divizia ContiTech OESL către fondul de investții Regent. Avocați din România, în tranzacție
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | De la emoțiile admiterii, la medii de 10 și trofee în competiții juridice: povestea lui Cristian-Mircea Rădulescu, studentul care a înțeles că disciplina, perseverența și logica sunt ingredientele esențiale pentru succes într-o facultate unde competiția este intensă: „Dreptul nu îți oferă doar cunoștințe, ci te modelează ca om”
Lexology Energy Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care s-au remarcat într-o practică devenită, în ultimii ani, un adevărat laborator de inovație juridică: ZRVP, CMS, TZA și NNDKP au o amprentă bine conturată în Oil & Gas. NNDKP strălucește și în Power & Electricity, unde se remarcă și Kinstellar, dar și în Renewables
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...