ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Raluca Turcan îi propune lui Marcel Ciolacu interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat

07 Aprilie 2023   |   Agerpres

Fostul ministru al Muncii susţine că acest proiect de lege este constituţional.

 
 
Liderul PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, îi propune liderului PSD, Marcel Ciolacu, interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat, lucru prevăzut de un proiect de lege care se află în Parlament.
 
"Aş dori să mai adaug o completare, una este legată de o declaraţie a preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, prin care am văzut că este revoltat de situaţii în care tineri pensionari din sistemele speciale sunt reangajaţi la stat. şi pentru că preşedintele PSD şi-a manifestat această intrigare şi pentru că ne aflăm într-o coaliţie de guvernare, aş dori să-i ofer o soluţie. De circa un an şi ceva, în Parlamentul României se află un proiect pe care l-am asumat în Guvern în perioada în care a fost ministru al Muncii, care a fost votat de Senat şi are toate avizele pozitive prin care este interzis cumulul pensie-salariu la stat. Dacă te pensionezi la o vârstă redusă, ai posibilitatea, fără nicio problemă, să lucrezi în sistemul privat. Însă dacă te reangajezi la stat, să trebuiască să optezi între salariu la stat sau pensie. Aceasta este soluţia pe care o pun pe masă preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu. Trebuie doar să şteargă praful de pe acest proiect de lege", a declarat Raluca Turcan, vineri, într-o conferinţă de presă.
 
Fostul ministru al Muncii susţine că acest proiect de lege este constituţional.
 
"Îi asiguri pe toţi că este constituţional. Am verificat toată jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi definirea drepturilor la muncă, iar în materie de venituri din sistemul public, aceasta este o soluţie inclusiv pentru diminuarea cheltuielilor bugetare în exces. Aşadar, dacă eşti beneficiar de pensie la o vârstă redusă şi doreşti să te reangajezi la stat, există soluţia prin care să fie interzis acest cumul şi să trebuiască să optezi", a mai spus Raluca Turcan. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5028 / 18425
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
Promovări la Schoenherr: Monica Cojocaru devine partner în structura internațională a grupului, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu, managing partner: ”Aceste promovări vin să confirme valoarea pe care o atribuim contribuției efective a colegelor noastre la dezvoltarea ariilor de practică din care fac parte – corporate m&a, energy, banking & finance, labour & employment – și a relației cu clienții firmei”
Clifford Chance Badea și-a extins echipa cu 15 avocați în 2024, după cel mai accelerat ritm de creștere și recrutare din ultimii ani | Daniel Badea, Managing Partner: ”Am avut colegi care au lucrat în birourile internaționale ale Clifford Chance, dar și în locuri precum Stockholm sau Zurich, pe proiecte transfrontaliere de o complexitate foarte mare, acoperind aproape toate continentele”
BACIU PARTNERS, numită ”Gold Stars of Romanian IP” de World Trademark Review în clasamentele WTR 1000 2025. Patru membri ai echipei, desemnați profesioniști de top în clasamentul individual
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...