RetuRO a rămas fără director general executiv; anunţul privind noua numire, în viitorul apropiat
19 Decembrie 2025 Agerpres
Funcţia de director general executiv a fost ocupată de Gemma Webb.
RetuRO operează schimbări la nivelul funcţiei de director general executiv (CEO), anunţul privind noua numire urmând să fie comunicat în viitorul apropiat.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, întreaga activitate operaţională se desfăşoară fără întreruperi, iar echipa de conducere gestionează în mod direct priorităţile curente ale companiei.
Procesul de tranziţie este structurat astfel încât să asigure continuitatea operaţiunilor şi pregătirea organizaţiei pentru a îndeplini obiectivele de eficientizare şi dezvoltare planificate.
"Responsabilitatea RetuRO este să continue asigurarea unui echilibru între performanţa curentă şi sustenabilitatea pe termen lung a sistemului. Într-un context socio-economic dificil, accelerarea eficientizării companiei şi consolidarea culturii organizaţionale rămân principalele obiective strategice ale companiei, în vederea îndeplinirii ţintelor legale", se arată în comunicat.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, întreaga activitate operaţională se desfăşoară fără întreruperi, iar echipa de conducere gestionează în mod direct priorităţile curente ale companiei.
Procesul de tranziţie este structurat astfel încât să asigure continuitatea operaţiunilor şi pregătirea organizaţiei pentru a îndeplini obiectivele de eficientizare şi dezvoltare planificate.
"Responsabilitatea RetuRO este să continue asigurarea unui echilibru între performanţa curentă şi sustenabilitatea pe termen lung a sistemului. Într-un context socio-economic dificil, accelerarea eficientizării companiei şi consolidarea culturii organizaţionale rămân principalele obiective strategice ale companiei, în vederea îndeplinirii ţintelor legale", se arată în comunicat.
Funcţia de director general executiv a fost ocupată de Gemma Webb.
RetuRO Sistem Garanţie Returnare este o companie ce funcţionează pe principiul not for profit - ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).
RetuRO, administratorul SGR, funcţionează cu finanţare exclusiv privată şi are rolul de a asigura transparenţa asupra cantităţilor de ambalaje pentru băuturi puse pe piaţă şi returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deşeurilor de ambalaje, în vederea atingerii ţintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 151 / 20818 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





