România se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte investiţiile în stocare din PNRR (ministru)
15 Octombrie 2024 Agerpres
Ministrul de resort a arătat, în context, că 98% dintre toate echipamentele folosite în cadrul investiţiei sunt fabricate în UE, iar peste 60% sunt fabricate în România.
România se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte investiţiile în stocare din PNRR, contractele pentru 1500 MWh în capacităţi de stocare vor fi semnate în curând iar în 2025 - 2026 aceste investiţii vor fi finalizate, a anunţat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Acesta a vizitat recent, în judeţul Constanţa, cea mai mare capacitate de stocare a energiei electrice în baterii din România, investiţie care aparţine companiei Monsson.
"Foarte important este că parcul solar Gălbiori 2, de 35MW, care face parte din acest complex energetic, este finanţat de Ministerul Energiei, prin PNRR. Este unul dintre contractele de care suntem mândri. Producţia şi stocarea de energie sunt obiective cheie ale mandatului meu, pentru că ele vor însemna siguranţă şi preţuri corecte în facturi. Până acum am semnat 297 de contracte pentru noi capacităţi de producţie energie regenerabilă, cu o valoare totală de peste 2 miliarde de euro şi o putere instalată de 1881 MW. Suntem pe ultima sută de metri cu investiţiile în stocare din PNRR - vom semna în curând contractele pentru 1500 MWh în capacităţi de stocare. Vom vedea în 2025-2026 aceste investiţii finalizate", a precizat Sebastian Burduja, potrivit unui comunicat al companiei Monsson.
Acesta a vizitat recent, în judeţul Constanţa, cea mai mare capacitate de stocare a energiei electrice în baterii din România, investiţie care aparţine companiei Monsson.
"Foarte important este că parcul solar Gălbiori 2, de 35MW, care face parte din acest complex energetic, este finanţat de Ministerul Energiei, prin PNRR. Este unul dintre contractele de care suntem mândri. Producţia şi stocarea de energie sunt obiective cheie ale mandatului meu, pentru că ele vor însemna siguranţă şi preţuri corecte în facturi. Până acum am semnat 297 de contracte pentru noi capacităţi de producţie energie regenerabilă, cu o valoare totală de peste 2 miliarde de euro şi o putere instalată de 1881 MW. Suntem pe ultima sută de metri cu investiţiile în stocare din PNRR - vom semna în curând contractele pentru 1500 MWh în capacităţi de stocare. Vom vedea în 2025-2026 aceste investiţii finalizate", a precizat Sebastian Burduja, potrivit unui comunicat al companiei Monsson.
Ministrul de resort a arătat, în context, că 98% dintre toate echipamentele folosite în cadrul investiţiei sunt fabricate în UE, iar peste 60% sunt fabricate în România.
La rândul său, Sebastian Enache, membru al board-ului Monsson, a afirmat că investiţia, realizată din surse proprii, are scopul de a reduce "volatilitatea producţiei de energie regenerabilă din portofoliul propriu şi de potenţial ajutor pentru echilibrarea Sistemului Energetic Naţional". "Deja prima fază a proiectului este funcţională şi acreditată, iar faza a doua va începe probele în data de 15 noiembrie 2024. Considerăm că România are nevoie imediată de cât mai multe capacităţi de stocare. Tehnologia modulară de stocare de energie pe care am dezvoltat-o intern şi pe care o utilizăm cu succes permite construcţia rapidă şi operarea sigură şi eficientă a instalaţiei pentru cel puţin 30 de ani", a explicat reprezentantul companiei.
Unitatea de stocare are o putere instalată de 24 MWh - (6MWx4h), fiind construită de Monsson, în cadrul unui proiect unicat, aflat în curs de brevetare şi foloseşte baterii din producţia autohtonă. Obiectivul face parte dintr-o capacitate de stocare mai amplă şi reprezintă punctual prima etapă din aceasta, care va avea un total de 216 MWh. Conceptul dezvoltat în judeţul Constanţa este modular şi se pretează pentru soluţii de stocare de mari dimensiuni, utilizând cele mai noi tehnologii de monitorizare şi siguranţă existente în acest moment, în România, pentru acest tip de produse.
Software-ul de monitorizare şi control este creat de echipa Monsson şi este utilizabil pentru sisteme complexe, atât pentru proiecte hibride solare-eoliene-stocare, cât şi pentru trading-ul de energie. Soluţia Monsson foloseşte baterii din industria autohtonă, produse de compania românească Prime Batteries Technology. Unitatea de stocare va fi încărcată cu energie produsă de Parcul Eolian existent în operare de 50MW, cu energie fotovoltaică produsă de Parcul fotovoltaic Gălbiori 2 de 35MW finanţat prin PNRR, cât şi de la reţeaua naţională, când nu este vânt sau soare. Controlul proiectului hibrid se face total automat, de la distanţă, fără personal operaţional local şi funcţionează în sistem integrat, prin software-ul propriu creat de Monsson.
Monsson dezvoltă în acest moment faza a doua a proiectului de 216 MWh de stocare a energiei în baterii, fază care constă în construcţia a 96MWh, compusă din trei blocuri de stocare de câte 8 MW x 4 h fiecare, aflate în stadiu avansat de construcţie, mai exact au ajuns la peste 90%. Faza a treia a proiectului va fi demarată cel mai probabil în luna ianuarie a anului 2025.
Prezentă de peste 20 ani pe piaţa de energie regenerabilă din România, compania Monsson a devenit dezvoltatorul principal de proiecte de energie electrică din surse regenerabile, printr-un portofoliu de peste 5GW, eolian şi fotovoltaic. Monsson furnizează servicii de Proiectare, Dezvoltare, Construcţie şi Operare pentru proiecte de energie regenerabilă, precum şi pentru proiecte inovatoare de stocare a energiei în baterii.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3647 / 21412 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





