
Softbinator Technologies își consolidează echipa de conducere prin numirea lui Vlad Deliu în funcția de Director Financiar la nivelul grupului
16 Ianuarie 2023
BizLawyerÎn calitate de CFO al Softbinator Technologies, Vlad Deliu va fi responsabil de coordonarea activității departamentului financiar și implementarea strategiei financiare a grupului.
Softbinator Technologies (BVB: CODE), companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs, design de produs, dezvoltare software, dezvoltare blockchain și marketing de produs), anunță consolidarea echipei de conducere, prin atragerea lui Vlad Deliu și numirea acestuia în funcția de Director Financiar (CFO) la nivelul grupului.
„Odată cu listarea la Bursa de Valori București anul trecut, Softbinator Technologies a intrat într-o etapă de dezvoltare accelerată și, în mod firesc, am făcut tranziția de la o companie de IT la un grup format din entități care completează și extind paleta noastră de servicii și soluții. Anul acesta, consolidarea grupului este una dintre prioritățile noastre, pe lângă continuarea dezvoltării acestuia, atât organic, cât și prin tranzacții de M&A. Astfel, cooptarea lui Vlad va întări echipa de conducere, iar experiența, profesionalismul și cunoștințele sale vaste în domeniul investițiilor, dar și în ceea ce privește strategia financiară și scalarea unei afaceri, vor avea o contribuție majoră la dezvoltarea grupului. Îi urăm bun-venit în echipă și suntem încântați că vom lucra împreună în următoarele etape de dezvoltare ale Softbinator Technologies”, a declarat Daniel Ilinca, fondator și CEO al Softbinator Technologies.
„Odată cu listarea la Bursa de Valori București anul trecut, Softbinator Technologies a intrat într-o etapă de dezvoltare accelerată și, în mod firesc, am făcut tranziția de la o companie de IT la un grup format din entități care completează și extind paleta noastră de servicii și soluții. Anul acesta, consolidarea grupului este una dintre prioritățile noastre, pe lângă continuarea dezvoltării acestuia, atât organic, cât și prin tranzacții de M&A. Astfel, cooptarea lui Vlad va întări echipa de conducere, iar experiența, profesionalismul și cunoștințele sale vaste în domeniul investițiilor, dar și în ceea ce privește strategia financiară și scalarea unei afaceri, vor avea o contribuție majoră la dezvoltarea grupului. Îi urăm bun-venit în echipă și suntem încântați că vom lucra împreună în următoarele etape de dezvoltare ale Softbinator Technologies”, a declarat Daniel Ilinca, fondator și CEO al Softbinator Technologies.
Vlad Deliu este un executiv cu o experiență de aproximativ 20 de ani în domeniile financiare și de investiții. În perioada 2007-2021, Vlad a ocupat diverse poziții de conducere în cadrul NN Asigurări de Viață, inclusiv pe cea de Chief Investment Officer, fiind responsabil de implementarea strategiei de investiții pentru fondurile de pensii private facultative administrate de NN. Începând cu anul 2022, Vlad Deliu este membru independent neexecutiv al Consiliului de Administrație Aquila, companie listată pe piața principală a Bursei de Valori București.
„Mă bucur să mă alătur echipei Softbinator Technologies și să contribui la creșterea grupului în anii următori, inclusiv prin realizarea transferului acțiunilor CODE pe piața principală. Sunt impresionat de realizările de până acum ale companiei, pornind de la listarea la bursă, M&A-urile efectuate, precum și creșterea accelerată a rezultatelor financiare. Sunt convins că împreună vom reuși să ducem grupul Softbinator la un nivel superior, în strânsă corelare cu așteptările investitorilor”, a declarat Vlad Deliu, CFO al Softbinator Technologies.
În calitate de CFO al Softbinator Technologies, Vlad Deliu va fi responsabil de coordonarea activității departamentului financiar și implementarea strategiei financiare a grupului. De asemenea, împreună cu echipa de conducere, acesta va contribui la realizarea strategiei de creștere și expansiune globală a Softbinator Technologies și va fi implicat în activitățile privind atragerea de capital și viitoarele tranzacții de M&A.
Softbinator Technologies este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 17 decembrie 2021 și se tranzacționează sub simbolul CODE. Compania are o capitalizare de piață de aproximativ 69 milioane de lei.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 7068 / 19482 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance și Linklaters, consultanți juridici în emisiunea de obligațiuni verzi prin care Electrica a atras o finanțare de 500 mil. €. Rothschild & Co a fost consilier financiar
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...