ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Un oficial FMI avertizează că pandemia de coronavirus va afecta unele economii timp de mai mulţi ani

24 Septembrie 2020   |   Agerpres

De la debutul crizei sanitare, Fondul a furnizat o finanţare totală în valoare de aproximativ 90 miliarde de dolari pentru 79 de ţări, dintre care 20 sunt din America Latină.

 
 
Criza coronavirusului va dura mai mult decât se preconiza şi unele ţări vor avea nevoie de mai mulţi ani pentru a reveni pe creştere, a avertizat miercuri un înalt oficial de la Fondul Monetar Internaţional, transmite Reuters.
 
De la debutul crizei sanitare, Fondul a furnizat o finanţare totală în valoare de aproximativ 90 miliarde de dolari pentru 79 de ţări, dintre care 20 sunt din America Latină.
 
FMI continuă să lucreze cu statele membre pentru a identifica modalităţile prin care să fie ţinută sub control pandemia şi a limita impactul său economic, a declarat primul adjunct al directorului general al FMI, Geoffrey Okamoto, la un eveniment online organizat de Center for Strategic and International Studies.
 
"Încercăm să ne păstrăm resursele financiare. Vorbim despre o revenire la creştere care va avea nevoie de mai mulţi ani iar pe parcusul acestei perioade multe ţări vor avea nevoie, probabil, de asistenţă", a spus Okamoto.
 
Economiile din America Latină şi Caraibe sunt cel mai afectate de pandemie, raportând aproximativ 8,4 milioane de cazuri de infecţie cu coronavirus şi peste 314.000 de decese, ambele cifre fiind cele mai mari înregistrate de o regiune a lumii.
 
Okamoto a spus că oficialii FMI poartă discuţii cu economiile din Grupul G20 cu privire la prelungirea unui moratoriu temporar al serviciului plăţilor datoriilor pentru ţările cu venituri reduse. Această iniţiativă, aprobată de G20 în luna aprilie, expiră la finele acestui an însă experţii şi oficialii guvernamentali din multe ţări sunt în favoarea prelungirii în 2021, o decizie în acest sens fiind aşteptată în săptămânile sau lunile următoare.
 
Problema sustenabilităţii datoriilor este pe primul loc pe lista preocupărilor oficialilor FMI, a precizat Okamoto, adăugând că multe ţări din America Latină aveau probleme cu datoriile şi înainte de coronavirus, iar pandemia a agravat aceste presiuni. Okamoto a subliniat că Iniţiativa pentru Suspendarea Serviciului Datoriei (DSSI) a dat mai mult timp FMI pentru a evalua situaţia datoriilor pentru aceste ţări. "Durează mai mult decât ne-am aşteptat şi de acea va modifica puţin dinamica a aceea ce credem că este sustenabil pe termen lung", a spus oficialul FMI.
 
SUA, cel mai mare acţionar de la Fondul Monetar Internaţional, a semnalat că este dispusă să contribuie la programele FMI destinate sprijinirii ţărilor sărace, dar până acum nu a furnizat fonduri pentru aceste programe.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 14375 / 17377
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Băiculescu & Asociații își consolidează echipa | Horațiu Pătrașcu, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție se alătură pe poziția de Counsel și va coordona practica de Contencios Administrativ și Fiscal
Cariere în Drept | Andrea Roxana Chihaia, printre cei mai buni zece absolvenți ai generației sale, acum stagiară, a intrat în profesie cu emoție și entuziasm. Ea spune că performanța nu se întreține singură, ci trebuie susținută. ”Trebuie să începem ca societate să credem în tineri, în potențialul lor și să le oferim oportunități pe măsură”
A nouăsprezecea ediție a Școlii de vară la NNDKP | Internship-ul include, pe lângă componenta practică, o serie de training-uri generale care facilitează integrarea în firmă și mai multe cursuri de specialitate. Ce trebuie să știe tinerii aflați la început de drum care vor să se alăture uneia dintre cele mai performante echipe de avocați și care sunt așteptările NNDKP legate de viitorii profesioniști care vor contribui la succesul firmei
RTPR și Schoenherr, alături de Romcim la achiziția Tehno World. Vânzătorul a lucrat cu avocații PNSA
CMS asistă INVL în finanțarea de 24 milioane EUR acordată de BERD și Eiffel pentru construcția unei centrale solare în România
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
RTPR a asistat Grupul Evryo la vânzarea portofoliului de energie regenerabilă către PPC Group. Echipa de avocați a fost coordonată de Roxana Ionescu (Partner) și Cezara Urzică (Senior Associate)
INTERVIU | Cosmin Vasile, singurul avocat român evidențiat ca Thought Leader atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation, în Who’s Who Legal ̸ Lexology: ”Avem șansa să fim implicați într-un număr foarte mare de arbitraje internaționale, de la comerciale la investiționale, dar și în numeroase arbitraje domestice. Pe de altă parte, reputația firmei noastre de litigatori excepționali ne dă șansa să gestionăm numeroase proiecte semnificative ca miză, sonoritate a părților implicate și care au o componentă internațională”
Promovări la Schoenherr & Asociații: Nora Olah devine local partner, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Avocații promovați sunt specializați în domenii în care activitatea firmei s-a intensificat în ultimii ani. Fiecare dintre ei este un specialist confirmat în domeniul său de activitate”
ITR EMEA Tax Awards 2024 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații și Țuca Zbarcea & Asociații concurează pentru titlul de firma anului în România în domeniul taxelor. Popescu & Asociații și Țuca Zbârcea au câte trei nominalizări în jurisdicția locală, iar NNDKP este pe lista scurtă pentru distincția de firma anului în dispute fiscale
Ana-Maria Baciu este singurul avocat din România nominalizat pentru premiul ‘Regulatory Lawyer or In-House Counsel of the Year’ acordat în cadrul Global Regulatory Awards 2024
NNDKP a asistat AAylex One în legătură cu o finanțare de 20 de milioane de euro acordată de CEC Bank și Alpha Bank Romania | Valentin Voinescu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...