ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Veniturile totale ale VTEX au crescut cu 22%, în trimestrul al doilea din 2021

02 Septembrie 2021   |   Agerpres

GMV (gross merchandise value) a ajuns la 2,4 miliarde dolari în cel de-al doilea trimestru al anului 2021, reprezentând o creştere anuală de 30,4% în dolari şi de 25,4% excluzând efectele fluctuaţiilor cursului de schimb.

 
 
VTEX, platforma enterprise de comerţ digital, a înregistrat în trimestrul al doilea al acestui an venituri totale de 30,9 milioane de dolari, în creştere cu 22,1%, în dolari, comparativ cu perioada similară din 2020, şi cu 18,2%, excluzând efectele fluctuaţiilor cursului de schimb, conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES.
 
"Suntem onoraţi să prezentăm primele rezultate financiare semestriale în calitate de companie tranzacţionată public. Performanţa noastră solidă accentuează amploarea oportunităţii digitalizării pe pieţele emergente, inclusiv în România, în pofida redeschiderii graduale a retailului fizic", a declarat Cristi Movilă, Eastern Europe General Manager & EMEA Sales VP în cadrul VTEX.
 
GMV (gross merchandise value) a ajuns la 2,4 miliarde dolari în cel de-al doilea trimestru al anului 2021, reprezentând o creştere anuală de 30,4% în dolari şi de 25,4% excluzând efectele fluctuaţiilor cursului de schimb.
 
Veniturile din abonamente au reprezentat 96,1% din veniturile totale şi s-au majorat până la 29,7 milioane dolari, respectiv cu 23,9% în dolari şi cu 20% excluzând efectele fluctuaţiilor cursului de schimb.
 
Profitul brut din abonamente s-a ridicat la 20,2 milioane dolari, faţă de 15,9 milioane dolari în primul trimestru al anului 2021. Marja brută din abonamente s-a îmbunătăţit cu 68,1% în cel de-al doilea trimestru al lui 2021, de la 64,7% în primul trimestru al anului curent.
 
Pierderile Non-GAAP din operaţiuni au fost de 10,4 milioane dolari pe durata celui de-al doilea trimestru al lui 2021, comparat cu venitul Non-GAAP din operaţiuni de 6,7 milioane dolari în cel de-al doilea trimestru al anului 2020, în principal din cauza investiţiilor progresive în vânzări, marketing şi cercetare şi dezvoltare, întrucât compania a continuat să investească pentru a profita de accelerarea dezvoltării comerţului electronic.
 
Reprezentanţii companiei consideră că evoluţiile favorabile solide ale sectorului vor continua să stimuleze dezvoltarea şi că ratele de creştere generale ale comerţului electronic în regiune să continue, în pofida predicţiilor pe termen scurt, şi preconizează că tendinţele sezoniere vor rămâne la fel ca în anii precedenţi, aşteptându-se ca venitul companiei să crească secvenţial pentru trimestrele rămase din 2021.
 
"Luând în considerare tendinţele menţionate anterior şi performanţa VTEX în cele şase luni care s-au încheiat la 30 iunie 2021, în prezent ne aşteptăm să obţinem o creştere solidă. Ţintim venituri care să se situeze în intervalul de 31,0 milioane dolari şi 31,5 milioane dolari pentru cel de-al treilea trimestru al 2021 şi în intervalul 124 milioane dolari şi 126 milioane dolari pentru anul fiscal care se va încheia la 31 decembrie 2021, luând în considerare ratele FX ale perioadei curente. Mai important, vom continua să investim în dezvoltarea business-ului, să ne consolidăm poziţia de lider în America Latină şi să explorăm noi oportunităţi în afara regiunilor deja acoperite", spun aceştia.
 
VTEX furnizează o platformă enterprise de comerţ electronic, care permite brandurilor şi retailerilor să realizeze un time-to-market mai rapid, să ajungă la clienţii din oricare canal şi să descopere noi arii pentru dezvoltare.
 
VTEX a fost înfiinţată în Brazilia, iar acum se extinde la nivel global, fiind lideri în accelerarea transformării comerţului electronic din America Latină. Platforma VTEX este concepută în conformitate cu standarde şi cu funcţionalităţi de tip enterprise-level, iar peste 2.000 de clienţi cu peste 2.500 de magazine active în 32 de ţări apelează la platformă. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 13202 / 19590
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...