ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

WU Executive Academy: Crește interesul femeilor și al managerilor seniori pentru educația executivă

04 Noiembrie 2024   |   BizLawyer

● Media de vârstă a participanților la programul WU Executive MBA Bucharest în acest an a crescut la 40 de ani față de 38 de ani în promoțiile anterioare, iar experiența profesională medie a ajuns la 19 ani, față de 16 ani în trecut ● Dintre cei 28 de participanți, 12 sunt femei, reprezentând 40% din grup, un procent în creștere față de media de 35% din anii anteriori ● Topul industriilor din care provin studenții din acest an este format din sectorul de finanțe, bănci și asigurări (29%), industria IT (25%) și sectorul energetic (11%).

 
 
WU Executive Academy, parte a Universității de Economie și Afaceri din Viena (WU), cea mai mare universitate de business din Europa, a dat startul unei noi serii a programului Executive MBA Bucharest, cu o grupă formată din 28 de manageri și antreprenori. Anul acesta se remarcă o tendință clară: managerii seniori se întorc pe băncile școlii pentru a-și actualiza cunoștințele și a rămâne competitivi într-un mediu de afaceri tot mai complex. De asemenea, interesul femeilor lider pentru educația executivă este în continuă creștere.

Media de vârstă a participanților la programul Executive MBA Bucharest în acest an a crescut la 40 de ani, comparativ cu 38 de ani în promoțiile anterioare, iar experiența profesională medie a ajuns la 19 ani, față de 16 ani în trecut. De asemenea, experiența managerială a crescut de la 9 ani la 10 ani. Această tendință subliniază faptul că tot mai mulți manageri seniori aleg să investească în formarea lor continuă pentru a se adapta cerințelor tot mai complexe din mediul de afaceri, a-și extinde rețeaua de networking și a-și crește competitivitatea pe piața muncii.


O altă tendință în cadrul noii serii este creșterea numărului de femei care urmează programul de educație executivă. Dintre cei 28 de participanți, 12 sunt femei, reprezentând 40% din grup, un procent în creștere față de media de 35% din anii anteriori. Această evoluție reflectă interesul în creștere al femeilor pentru dezvoltarea competențelor de leadership și evoluția în carieră.

„Observăm o schimbare importantă în peisajul educației executive față de anii anteriori: tot mai mulți lideri experimentați, atât bărbați, cât și femei, revin în mediul academic pentru a-și actualiza cunoștințele și a-și consolida competențele, astfel încât să abordeze cu încredere provocările tot mai complexe ale mediului global de business. Suntem bucuroși că programul nostru Executive MBA Bucharest rămâne o alegere de top pentru dezvoltarea profesională a liderilor din România. Diversitatea industriilor din care provin participanții îmbogățește semnificativ experiența educațională, oferindu-le studenților acces la perspective diverse și la o rețea globală de profesioniști”, afirmă Prof. Phillip C. Nell, Director Academic al programului WU Executive MBA Bucharest.        

Schimbări apar și în topul industriilor din care provin studenții programului. În acest an, sectorul de finanțe, bănci și asigurări a depășit industria IT și a urcat pe primul loc, cu o pondere de 29% dintre participanți. Sectorul IT, care domina în anii anteriori, se situează pe locul al doilea, cu o pondere de 25%. Pe locul al treilea se află industria energetică, cu 11% din totalul studenților. Pe lângă acestea, programul atrage profesioniști dintr-o gamă largă de domenii, printre care servicii, comerț, industria farmaceutică, turism, publicitate, media și PR, agricultură și organizații non-guvernamentale (ONG).

În ceea ce privește opțiunile de finanțare a școlarizării, trendul se menține relativ constant: aproximativ o treime dintre studenți își plătesc singuri cursurile, o altă treime beneficiază de finanțare parțială din partea angajatorului, iar pe restul firma îi sponsorizează complet.

WU Executive MBA Bucharest este singurul program de EMBA din România care beneficiază de triplă acreditare internațională (EQUIS, AMBA și AACSB) deținută de mai puțin de 1% din școlile de afaceri din întreaga lume. Programul a fost dezvoltat pe baza WU Global Executive MBA, care se află în top 60 al celor mai bune programe de Executive MBA din lume  și ocupă locul 9 la nivel mondial la categoria „Experiența internațională a studenților”.

Programul WU EMBA Bucharest se desfășoară part – time, pe o perioadă de 16 luni, și cuprinde 14 module, predate de profesori de renume internațional de la WU și alte universități de afaceri de elită din lume, printre care IE, IESE (Spania), Frankfurt School of Finance & Management (Germania) sau University of South Carolina (USA). De asemenea, acesta include trei module internaționale, desfășurate în Austria și SUA. În prezent, programul a ajuns la o comunitate de peste 450 de alumni.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1543 / 19451
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
Employment | Pe parcursul ultimului an, s-a remarcat o preocupare crescută din partea angajatorilor pentru „descifrarea” obligațiilor tot mai complexe care le revin în temeiul legislației de dată recentă, spun avocații specializați în Dreptul Muncii de la PNSA. De vorbă cu Ioana Cazacu, coordonatoarea practicii, despre noutățile din legislația muncii, solicitările clienților și mandatele complexe în care a fost implicată echipa
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Țuca Zbârcea & Asociații câștigă pentru Silcotub un litigiu major privind recalcularea prețului energiei electrice în lumina Ordonanței de urgență nr. 27 ̸ 2022
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile în lei în valoare de 1,5 miliarde de lei. Alexandru Bîrsan (managing partener) a coordonat echipa
Women Lawyers | Din vorbă în vorbă cu Andreea Mihalache, Partener în cadrul firmei Popescu & Asociații, profesionist reputat, cu aproape 30 de ani de experiență ca avocat litigant la cel mai înalt nivel: ”Dincolo de oportunitatea de a lucra la dosare complexe, am și sprijinul unei echipe unite, ceea ce face ca fiecare provocare să fie o oportunitate de învățare și evoluție profesională”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...