ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Corina Popescu, director general al Electrica pentru un mandat de 4 ani

25 Ianuarie 2019   |   AGERPRES

Georgeta Corina Popescu a fost numită la data de 1 iunie 2018 pe poziţia de director general al Societăţii de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord, parte a Grupului Electrica, iar din data de 1 noiembrie 2018 a preluat şi funcţia de director general provizoriu al Electrica SA.

 
 
Fostul secretar de stat în Ministerul Energiei, Georgeta Corina Popescu, a fost desemnată în funcţia de director general al companiei Electrica, începând cu data de 1 februarie 2019, pentru un mandat de 4 ani, informează vineri compania.

"Sunt extrem de încântat că, în urma unui proces de selecţie riguros şi desfăşurat după cele mai bune practici, Consiliul de Administraţie a decis numirea Corinei Popescu în funcţia de Director General al companiei. În numele colegilor din Consiliu, îi urez Corinei mult succes. Experienţa în domeniu, personalitatea, integritatea şi calităţile de lider sunt, în opinia noastră, foarte importante pentru companie, într-o perioadă complicată, cu multe provocări, a declarat Valentin Radu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Electrica SA.


Corina Popescu a precizat, în context, că procesele de optimizare a activităţilor rămân o prioritate, în perioada imediat următoare, atât pe segmentul de distribuţie, cât şi pe aria de furnizare, la fel şi modernizarea infrastructurii de distribuţie.

"Ca profesionist m-am format în Electrica, iar faptul că după ani mă întorc în această companie reprezintă pentru mine cu adevărat o mare onoare. În acelaşi timp, simt că am o mare responsabilitate, având în vedere faptul că piaţa de energie din România trece printr-o perioadă de transformare profundă, iar pentru Grupul Electrica este esenţial să răspundă rapid noilor provocări. Procesele de optimizare a activităţilor rămân o prioritate pentru noi, în perioada imediat următoare, atât pe segmentul de distribuţie, cât şi pe aria de furnizare, la fel şi modernizarea infrastructurii de distribuţie. Va trebui să găsim un echilibru între schimbările aduse de ultimele modificări legislative, inclusiv ale cadrului de reglementare, şi asigurarea unor rezultate financiare sustenabile pentru acţionari, în condiţiile îmbunătăţirii calităţii serviciilor oferite clienţilor noştri", a afirmat Corina Popescu.

Georgeta Corina Popescu a fost numită la data de 1 iunie 2018 pe poziţia de director general al Societăţii de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord, parte a Grupului Electrica, iar din data de 1 noiembrie 2018 a preluat şi funcţia de director general provizoriu al Electrica SA.

Ea este absolventă a Facultăţii de Energetică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, specializarea Electroenergetică.

Începând cu anul 2007, Georgeta Corina Popescu şi-a desfăşurat activitatea în sectorul privat, ocupând funcţii importante în cadrul Grupului E.ON România şi al Grupului OMV.

În intervalul decembrie 2015 - februarie 2017, Corina Popescu a ocupat poziţia de secretar de stat în Ministerul Energiei, perioadă în care a făcut parte şi din Consiliul de Administraţie al Electrica SA. Începând cu 1 mai 2017, a fost numită în Directoratul Transelectrica, iar în perioada iunie 2017 - aprilie 2018 a fost preşedintele Directoratului Transelectrica.

Grupul Electrica oferă servicii la peste 3,7 milioane de clienţi şi are o arie de cuprindere naţională - cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8413 / 8491
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...