Dublu rol pentru Bulboacă și Asociații în finanțarea grupului Frigoglass prin două emisiuni de obligaţiuni, de 75 mil. € și 150 mil. € | Firma de avocați a acționat pentru ambele părți, reprezentând atât grupul de investitori implicaţi, cât și împrumutatul, prin așa-numitul ’Chinese wall’. Structura documentației de finanțare a impus crearea unor figuri juridice particulare
17 Mai 2023 R. T.
Semnarea și perfectarea documentaţiei au avut loc în datele de 27 și 28 aprilie 2023.
| |
Avocații de la Bulboacă și Asociații și-au asumat încă o dată un dublu rol de reprezentare în același deal, reprezentând din nou grupul Frigoglass – lider la nivel mondial pe piaţa producătorilor de echipamente frigorifice comerciale – şi grupul de investitori implicaţi în a doua etapă a tranzacției, conducând etapele acestui proiect de la momentul 0 al negocierii, până la termenul semnării, pentru două emisiuni: prima în valoare de 75.000.000 €, iar cealaltă de 150.000.000 €.
Astfel, scopul tranzacției a constat într-un amplu și complex de restructurare și recapitalizare a grupului, în care rolul-cheie a fost jucat de componenta de finanțare prin intermediul unei emisiuni de obligaţiuni de doua tipuri: (i) o parte reprezentand fonduri ”New Money” cu rang prioritar, în valoare de 75.000.000 €, concomitent cu (ii) o emisiune în valoare de 150.000.000 € pentru refinanțarea expunerilor existente. .
Astfel, scopul tranzacției a constat într-un amplu și complex de restructurare și recapitalizare a grupului, în care rolul-cheie a fost jucat de componenta de finanțare prin intermediul unei emisiuni de obligaţiuni de doua tipuri: (i) o parte reprezentand fonduri ”New Money” cu rang prioritar, în valoare de 75.000.000 €, concomitent cu (ii) o emisiune în valoare de 150.000.000 € pentru refinanțarea expunerilor existente. .
Semnarea și perfectarea documentaţiei au avut loc în datele de 27 și 28 aprilie 2023, reprezentând etapa finală a procesului și încununarea muncii de peste 6 luni, timp în care Bulboacă şi Asociaţii SPARL a jucat din nou un rol atipic în industria finanţărilor, firma de avocaţi reprezentând, în acelaşi timp, atât creditorii, cât şi împrumutatul (Frigoglass), membrii echipei de Drept Bancar şi Finanţări fiind organizaţi corespunzător, sub forma unui ”Chinese Wall”, pentru evitarea oricărui conflict de interese.
Această practică presupune ca un consultant să lucreze cu echipe distincte de avocați pentru clienți diferiți aflați în poziții opuse în cadrul aceleiași tranzacții, creându-se astfel un cadru potrivit pentru evitarea unui posibil conflict de interese între părți. Astfel de tranzacții gestionate de două echipe ale aceleiași firme, care lucrează independent una de cealaltă, fiecare având autonomie totală în relația cu clientul său, sunt rare pe piața românească.
Finanţarea a avut loc în contextul unor operaţiuni comerciale internaţionale strategice ale clientului, aceasta contribuind, printre altele, la întărirea capacităților financiare care să permită continuarea investiţiilor grupului Frigoglass precum şi creşterea gradului de robusteţe a activităţilor acestuia pe termen lung.
În acest context, Frigoglass România, care și-a reluat recent procesele de producție, rămâne un membru-cheie al Grupului Frigoglass şi principalul hub de producţie pentru piaţa europeană, în ciuda incendiului din iunie 2021, care a distrus o parte din fabrica Frigoglass România, acum reconstruită, grație eforturilor comune de ambele părți pentru acordarea mai multor tranșe de finanțare și finalizarea procesului de restructurare.
Structura documentaţiei de finanţare a impus crearea unor figuri juridice particulare, care să acomodeze şi să protejeze interesele creditorilor în astfel de circumstanţe.
-------------------------------------------------
Citește și
→ Bulboacă & Asociații, alături de un jucător de pe piața produselor chimice în obținerea unei facilități de tip „Export Finance” în valoare de 15 mil. €, acordată de o bancă elvețiană
→ Bulboacă & Asociații a asistat sindicatul de bănci care a acordat o importantă extensie a facilităţilor de credit Grupului Carmistin. O echipă extinsă de avocați experimentaţi în domeniile bancar şi imobiliar au asigurat succesul tranzacției cu un nivel ridicat de sofisticare a documentaţiei și o structură complexă a mecanismelor de finanțare și garantare
-------------------------------------------------
Firma coordonată de Adrian-Cătălin BULBOACĂ, avocat cu o expertiză semnificativă în tranzacții bancare și financiare, pe care directoarele internaționale l-au recunoscut constant drept „Eminent Practitioner” în acest domeniu, a fost implicată de-a lungul timpului în finanțări complexe.
Avocatul a explicat, într-un interviu recent acordat publicației noastre, că, în anii din urmă, firma Bulboacă & Asociații a depus eforturi mai mari în zona mai puțin vizibilă de la momentul inițierii finanțării și s-a implicat în identificarea creditorilor, structurarea relațiilor cu finanțatorul, diferit față de implicarea tradițională, când firma de avocatură primește Term Sheet-ul semnat de părți, adică oferta, și atunci începe redactarea documentației și asistă closingul tranzacției.
El a arătat în discuția cu redactorii BizLawyer că tranzacțiile de finanțare sunt în general extrem de solicitante și cer o mare capacitate de muncă, au suișuri și coborâșuri.
Cele mai multe proiecte de finanțare în care au fost implicați avocații firmei sunt cele acordate de fondurile de investiții. ”Acestea sunt în profilul nostru și cele mai dorite de noi, cele mai spectaculoase, pentru că au un de grad de complexitate foarte ridicat și implică probleme din arii de Drept diferite. Ai de a face cu chestiuni de mediu, cu proprietate intelectuală, titluri de proprietate, chiar cu structuri de împrumuturi anterioare. Sunt tranzacțiile în care, de regulă, există o șansă din 100 să iasă. Când întâlnim astfel de tranzacții spunem că începe cu adevărat menirea noastră profesională. Este ceea ce ne place, este ADN-ul firmei”, a subliniat coordonatorul firmei Bulboacă & Asociații în interviul acordat BizLawyer.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Citește și
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Potrivit ultimei ediții a ghidului juridic internațional Legal 500, Bulboacă & Asociații este mandatată de un mix de debitori, creditori și emitenți să ofere consiliere în această arie cu privire la o gamă largă de produse de împrumut, inclusiv finanțări pentru achiziții și emisiuni de obligațiuni cu randament ridicat. Firma are, de asemenea, o bună experiență în consiliere cu privire la tranzacțiile cu credite neperformante. Partenerul Adrian-Cătălin Bulboacă are un istoric semnificativ în probleme de finanțare de tip leveraged și asset finance. Legal 500 menționează că de remarcat este și Cătălin Petrea, care se ocupă în mod regulat de chestiunile de restructurare și insolvență.
„Colaborarea cu Bulboacă & Asociații a fost întotdeauna constructivă și pozitivă. Ceea ce apreciez este faptul că, într-o colaborare de mulți ani deja, echipa Bulboacă & Asociații cunoaște provocările și domeniile de preocupare ale companiei noastre și dă dovadă de proactivitate, alertându-ne cu privire la o serie de probleme care ar putea fi de interes. Acest lucru se numește parteneriat”, a declarat unul dintre clienții intervievati de ghidul juridic.
Înființată ca urmare a unui spin-off al biroului din București al unei firme Magic Circle, Bulboacă și Asociaţii are unul din cele mai puternice branduri de pe piața avocaturii din România, cu o mentalitate de tipul băncilor de investiții si cu experiență preponderentă în finanțări & restructurări, fuziuni & achiziții, insolvențe & litigii și dreptul muncii.
Bulboacă & Asociații este implicată în unele din cele mai sensibile și solicitante tranzacții sau spețe, adeseori foarte greu de realizat sau soluționat, unde stăruința, pasiunea și determinarea avocaților, alături de know-how-ul juridic și de business specific, joacă un rol absolut fundamental.
Firma oferă consultanță instituțiilor financiare, fondurilor, companiilor, structurilor lor de conducere sau acționarilor cu privire la situații esențialmente critice. Când clienții Bulboacă & Asociații întâmpină o dificultate majoră, de neimaginat sau de nesurmontat, experiența avocaților firmei arată că și atunci există șanse reale pentru a se face o tranzacție sau pentru a se soluționa o speță.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1982 / 9217 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Andronic and Partners, alături de OxidOS Automotive într-o nouă rundă de finanțare condusă de gigantul global 42dot din grupul Hyundai
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
Schoenherr, alături de VIG în investiția IFC într-o societate românească de administrare a fondurilor de pensii private. Markus Piuk (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS
.jpg)





