ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

IMM-urile pot obţine până la un milion de euro prin POR, însă depunerea proiectelor ar trebui prelungită (consultanţi)

24 Martie 2020   |   AGERPRES

IMM-urile din România, care vor fi puternic afectate de criza coronavirus, au acces la finanţări nerambursabile între 200.000 euro şi un milion de euro, în funcţie de dimensiunea business-ului şi tipul investiţiei, dar trebuie să îşi pregătească atent dosarul, care să includă atât cererea de finanţare, planul de afaceri prin care estimează veniturile obţinute de pe urma investiţiei, cât şi o serie de declaraţii şi documente emise de autorităţi, nu toate uşor de obţinut prin mijloace electronice.

 
 
Firmele mici şi mijlocii din România, care vor fi puternic afectate de criza COVID-19, au acces la finanţări nerambursabile cuprinse între 200.000 şi un milion de euro, în funcţie de dimensiunea afacerii şi tipul investiţiei, prin Programului Operaţional Regional POR 2.2, însă termenul de depunere a dosarelor ar trebui prelungit, arată consultanţii în fonduri europene.

"Considerăm că, în contextul epidemic actual este indicată prelungirea perioadei de depunere a proiectelor, ţinând cont că se solicită depunerea unor documente ce implică contactul cu autorităţile şi că nu toate autorităţile dispun de mijloace electronice de emitere a actelor oficiale. Recent, Comisia Europenă a decis şi relaxarea regulilor de ajutor de stat pentru a susţine companiile din statele membre afectate de criza COVID-19, dar şi economia în general. Astfel, Comisia a adoptat un cadru temporar pentru a permite statelor membre să acorde cinci tipuri de ajutoare de stat: granturi directe, avantaje fiscale selective şi plăţi în avans, garanţii de stat pentru împrumuturile contractate de companii de la bănci, împrumuturi publice subvenţionate pentru firme atât pentru capitalul de lucru, cât şi pentru investiţii, garanţii pentru băncile care direcţionează ajutorul de stat către economia reală, asigurarea creditelor la export pe termen scurt", susţine Johannes Becker, partener al TPA România.


Potrivit unui comunicat de presă al companiei de consultanţă şi audit, IMM-urile din România, care vor fi puternic afectate de criza coronavirus, au acces la finanţări nerambursabile între 200.000 euro şi un milion de euro, în funcţie de dimensiunea business-ului şi tipul investiţiei, dar trebuie să îşi pregătească atent dosarul, care să includă atât cererea de finanţare, planul de afaceri prin care estimează veniturile obţinute de pe urma investiţiei, cât şi o serie de declaraţii şi documente emise de autorităţi, nu toate uşor de obţinut prin mijloace electronice.

Primul apel pe axa POR 2.2 - IMM a fost deschis în 24 decembrie 2019 doar pentru IMM-urile din regiunile Nord-Est şi Vest şi se închide marţi, 24 martie 2020.

Al doilea apel a fost anunţat în data de 2 martie 2020 şi este disponibil pentru IMM-urile din regiunile Sud-Est, Sud Muntenia şi Sud-Vest Oltenia, iar antreprenorii pot cere în acest caz finanţare pentru proiectele lor de investiţii în perioada 4 mai - 4 iunie 2020.

În ceea ce priveşte alocările financiare pentru fiecare regiune, acestea sunt împărţite astfel: pentru Sud-Est (judeţele: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea) - suma de 27,9 milioane de euro, pentru Sud Muntenia (judeţele: Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa şi Călăraşi) - o valoare de 38,7 milioane de euro, respectiv pentru Sud-Vest Oltenia (judeţele: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea) - un cuantum de 18 milioane de euro.

Toate proiectele vor putea fi depuse doar prin intermediul aplicaţiei MySMIS.

Conform regulilor de acordare a finanţărilor, în cadrul liniei de finanţare POR 2.2 - IMM, companiile mici şi mijlocii din foarte multe domenii de activitate pot obţine fonduri nerambursabile pentru a-şi construi sau extinde spaţiile de producţie sau servicii, precum şi pentru dotarea cu active corporale (echipamente şi utilaje), necorporale (patente, dar şi licenţe software sau alte asemenea active), inclusiv instrumente de comercializare online.

De asemenea, antreprenorii pot finanţa inclusiv cheltuielile de certificare sau recertificare a produselor, serviciilor, sistemelor de management al calităţii sau alte astfel de certificări, precum şi participările la târgurile internaţionale în calitate de expozanţi.

TPA este una dintre cele mai importante companii de consultanţă fiscală şi servicii de audit din Europa Centrală şi de Sud-Est.

TPA Group activează în 12 ţări (Albania, Austria, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia) şi are peste 1,500 de angajaţi în 30 de birouri.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6937 / 8899
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Summer Internship-ul Mușat & Asociații, mai mult decât un stagiu de vară: program strategic de formare și recrutare, care le oferă studenților experiență practică autentică, mentorat direct de la parteneri și acces la Fellowship, cu șanse reale de a deveni parte din echipa firmei | De vorbă cu Ștefan Diaconescu (Partner) despre experiență completă a cursanților, cu expunere directă la multiple arii de practică și la cultura organizațională a uneia dintre cele mai mari firme de avocatură din România
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat dezvoltatorul şi investitorul imobiliar Prime Kapital în emisiunea de obligațiuni de 100 mil. €. Partenerii Andrei Burz-Pînzaru și Irina Dimitriu, în prim plan
League Tables of Legal Advisors (H1 2025) | Piața globală a fuziunilor și achizițiilor a atins 2 trilioane USD – cel mai bun semestru pentru mega-deal-uri din 2020, dar cu cel mai mic număr de tranzacții din ultimele două decenii. CMS și Clifford Chance, printre primele în clasamentul global. Schoenherr are un avans impresionant în Europa și a asistat cele mai multe tranzacții în CEE
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...