ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Proiect de investiţii de aproape trei miliarde de euro la Centrul Expoziţional Romexpo

02 Iunie 2020   |   AGERPRES

Dezvoltarea presupune ample investiţii în noi soluţii pentru modernizarea infrastructurii rutiere şi pietonale şi creşterea conectivităţii urbane.

 
 
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) şi compania Iulius propun un proiect amplu în zona centrului expoziţional Romexpo, valoarea investiţiei fiind estimată la 2,87 de miliarde de euro, informează un comunicat al CCIR.

"Bazat pe un concept mixed - use unic, care îmbină atracţii artistice, culturale şi sociale cu funcţiuni de susţinere antreprenorială, proiectul presupune transformarea Centrului Expoziţional Romexpo într-un catalizator economic cu beneficii majore pentru comunitate", se arată în comunicat.

În urma investiţiei, Romexpo va deveni astfel singurul centru expoziţional din Europa care va fi complet integrat într-un proiect cu funcţiuni mixte, contribuind la potenţialul de evoluţie sustenabilă şi durabilă a Capitalei.


"Demersurile noastre constante sunt îndreptate spre consolidarea şi extinderea activităţii Romexpo, care stau la baza acestui amplu demers investiţional. Dorim includerea Romexpo în circuitul internaţional şi avem convingerea că funcţiunile conexe vor avea capacitatea nu doar de a ne impune pe harta atracţiilor europene din domeniu, ci de a revitaliza social, cultural şi economic Bucureştiul. Un proiect de o asemenea importanţă necesită cooperarea şi implicarea mediului public şi privat, dar şi susţinerea autorităţilor şi comunităţii", a spus Mihai Daraban, preşedintele CCIR.

Investiţia este estimată la o valoare totală de peste 2,87 miliarde de euro şi va fi realizată etapizat.

Potrivit organizatorilor, proiectul presupune crearea a 30.000 de noi locuri de muncă odată cu realizarea celui mai mare business district, dar şi a unor muzee, unei săli multifuncţionale de evenimente, a unui nou parc şi conexiuni urbane verzi, soluţii de fluidizare a traficului, 12.000 locuri de parcare, retail şi lifestyle center şi multe alte facilităţi pentru antreprenori locali.

"Proiectul propus reprezintă materializarea unei noi viziuni de dezvoltare pentru întreaga ţară, care să ne reprezinte dincolo de graniţe şi să ne aducă aproape de Europa. Este un demers care depăşeşte tot ceea ce am realizat până acum în materie de revitalizare urbană şi care suntem convinşi că va deveni un etalon internaţional. Dezvoltarea aceasta este despre comunitate, simboluri româneşti şi potenţial autohton", a declarat Iulian Dascălu, preşedintele companiei Iulius.

Conceptul proiectului gravitează în jurul unei componente culturale dominante, un omagiu adus marilor valori autohtone, în condiţiile în care în zonă va fi primul Muzeu de Artă din România dedicat exclusiv sculptorului Constantin Brâncuşi, care va deveni un simbol naţional, dar cu rezonanţă internaţională. Totodată, pavilionul central va fi reconfigurat în Sala multifuncţională "George Enescu", oferind Capitalei un spaţiu artistic la standarde internaţionale, care să stimuleze potenţialul mediului cultural contemporan şi care, prin evenimentele găzduite, să devină o atracţie pentru publicul de entertainment inclusiv din afara ţării.

De asemenea, proiectul integrează pavilioanele expoziţionale Romexpo, pe care le reconfigurează şi modernizează într-un Centru de Conferinţe şi Congrese de anvergură, adaptat nevoilor unei capitale Europene. Pus în valoare de funcţiunile culturale, sociale şi economice dezvoltate în jurul său, care asigură infrastructura necesară pentru organizarea evenimentelor de amploare, acesta va fi o destinaţie europeană în sine.

"O emblemă pentru proiectele mixed-use realizate până acum de Iulius, parcul va reprezenta şi aici o ancoră pentru viaţa urbană a Capitalei. Centrul Expoziţional Romexpo se va deschide spre comunitate, prin intermediul unei succesiuni de atracţii publice: parc central, grădini înierbate, arbori maturi şi vegetaţie luxuriantă, alei de promenadă, esplanadă şi piaţete. Noul parc, care va ocupa 30% din suprafaţa proiectului, va face o legătură directă cu Parcul Regele Mihai I al României şi va realiza o conexiune verde de la Piaţa Charles de Gaulle până în inima proiectului", se arată în comunicatul CCIR.

De asemenea, dezvoltarea presupune ample investiţii în noi soluţii pentru modernizarea infrastructurii rutiere şi pietonale şi creşterea conectivităţii urbane. Proiectul pentru fluidizarea traficului este realizat în colaborare cu una dintre cele mai mari companii specializate din Europa, incluzând crearea de noi artere rutiere şi lărgirea unor benzi de circulaţie, dar şi piste de bicicletă şi facilităţi care contribuie la mobilitate urbană. Mai mult, va fi realizată şi cea mai mare parcare din România, cu peste 12.000 de locuri, subterane şi supraterane.

Propunerea de revitalizare urbană include şi cel mai puternic pol de business din ţară, construit în conformitate cu principiile pentru "clădiri verzi", care va contribui la consolidarea atractivităţii investiţionale şi la sustenabilitatea economică. Componenta office va concentra principalele companii multinaţionale din segmentul tech şi nu numai şi va genera crearea a peste 30.000 de noi locuri de muncă, o infuzie a capitalului uman care permite retenţia tinerelor talente. Totodată, alte 2.000 de locuri de muncă sunt estimate pentru perioada construcţiei.

"Într-o simbioză cu atracţiile socio-culturale va fi şi ansamblul de retail, care completează conceptul de lifestyle center. Branduri premium, zone de servicii, cele mai noi concepte de entertainment şi petrecere a timpului liber vor fi parte din oferta celui mai impresionant proiect mixed-use din Europa. Proiectul înglobează cel mai mare spaţiu destinat producătorilor şi comercianţilor autohtoni, într-un concept de fresh market dezvoltat în premieră în România. Totodată, va fi accesibil un centru al antreprenoriatului românesc, unic în ţară, facilităţi de tip coworking capabile să genereze oportunităţi pentru mediul de business local", se arată în comunicat.

Un element inedit este şi Muzeul de Istorie Monetară, o iniţiativă în premieră naţională, dar şi cel mai mare Oceanariu din ţară, un adevărat parc acvatic, care va reprezenta un nou punct de interes turistic.

Ca o funcţiune complementară unui centru expoziţional de anvergură va fi realizat şi un hotel de 5 stele, în linie cu exigenţele unei capitale europene.

Romexpo SA este cel mai mare organizator de târguri şi expoziţii din România, cu o experienţă de aproape o jumătate de secol. Anual, organizează peste 40 de târguri, expoziţii şi saloane comerciale cu participare internaţională. Romexpo este recunoscut şi pe plan internaţional, fiind membru cu drepturi depline al Asociaţiei Mondiale a Industriei de Expoziţii - UFI, al Alianţei Târgurilor din Europa Centrală - CEFA, al Uniunii Internaţionale de Raportare a Statisticilor Expoziţiilor - CENTREX şi al Asociaţiei Organizatorilor de Târguri Agricole din Europa - EURASCO.

Înfiinţat în anul 1991, Iulius este singurul dezvoltator şi operator de proiecte de tip mixed-use din România, cu un portofoliu care cuprinde peste 300.000 mp de spaţii de retail şi peste 253.000 mp de spaţii office, dintre care 107.000 mp în dezvoltare. Compania a creat reţeaua naţională Iulius Mall, cu patru shopping mall-uri regionale (în Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava) şi ansamblurile mixte Palas Iaşi şi Iulius Town Timişoara. Cu un trafic anual de peste 68 milioane de vizitatori, proiectele companiei sunt lidere de piaţă la nivel regional. Pe segmentul office, Iulius se numără printre cei mai mari dezvoltatori şi operatori de spaţii de birouri, având 12 clădiri clasa A integrate în proiecte mixte şi construite conform normelor LEED, sub brandul United Business Center, în Iaşi, Timişoara şi Cluj-Napoca.

Anul trecut, Iulius şi Atterbury Europe au inaugurat proiectul Iulius Town, care a presupus integrarea Iulius Mall Timişoara într-un amplu proiect de regenerare urbană. Este cea mai mare investiţie din vestul ţării, în valoare totală de 442 milioane de euro.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6337 / 8538
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...