ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Teilor Holding listează două noi emisiuni de obligaţiuni la BVB, în valoare totală de aproape 22 de milioane de lei

03 Aprilie 2025   |   AGERPRES

Capitalul atras în cadrul celor două emisiuni de obligaţiuni a fost redirecţionat după cum urmează: 14% pentru dezvoltarea Teilor SRL, în timp ce restul de 86% s-a îndreptat către MoneyGold, compania de intermediere financiară.

 
 
Teilor Holding SA, grup de companii care include lanţul de magazine de bijuterii de lux Teilor, Teilor Invest Exchange şi compania de intermediere financiară Invest Intermed GF IFN (MoneyGold), listează două noi emisiuni de obligaţiuni, una în lei şi una în euro, pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în valoare totală de 21,98 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al companiei, postat pe site-ul BVB, obligaţiunile în lei cu simbolul bursier TEI29 au o valoare nominală de 100 lei/obligaţiune şi o valoare totală de 7.416.000 lei, cu o dobândă anuală fixă de 9,5%, şi scadenţa în 30 octombrie 2029. Obligaţiunile în euro cu simbolul bursier TEI29E au o valoare nominală de 100 euro/obligaţiune şi o valoare totală de 2.927.500 euro, cu dobândă anuală fixă de 8,5%, şi data scadenţei în 30 octombrie 2029.


Capitalul atras în cadrul celor două emisiuni de obligaţiuni a fost redirecţionat după cum urmează: 14% pentru dezvoltarea Teilor SRL, în timp ce restul de 86% s-a îndreptat către MoneyGold, compania de intermediere financiară. Compania utilizează sumele atrase din împrumuturi pe termen lung în vederea susţinerii capitalului de lucru şi a cheltuielilor de investiţii pentru amenajarea agenţiilor, în vederea creşterii cotei de piaţă.

Compania a vândut în cadrul unui plasament privat, desfăşurat în luna octombrie 2024, un număr de 74.160 de obligaţiuni către 44 de deţinători, pentru emisiunea în lei, respectiv 29.275 de obligaţiuni către 58 de deţinători, pentru emisiunea în euro. Listarea obligaţiunilor a fost realizată cu sprijinul TradeVille în calitate de Consultant Autorizat.

"După listările de obligaţiuni în lei şi euro din urmă cu 4 ani, Teilor revine la bursă cu două noi listări, iar acest lucru ne bucură şi ne arată că piaţa de capital este o opţiune solidă de finanţare pentru companiile româneşti. Cu cât vom vedea tot mai multe business-uri locale alegând BVB ca modalitate de a-şi finanţa şi extinde activitatea, cu atât economia noastră va prospera şi vom avea o piaţă de capital mai dezvoltată şi atractivă pentru investitori. Îi urez succes echipei Teilor şi sper să ne revedem în viitorul apropiat, de ce nu, cu ocazia listării companiei la bursă", a declarat preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Radu Hanga, citat în comunicat.

Teilor mai are alte două emisiuni de obligaţiuni listate pe SMT, cele cu simbolurile bursiere TEI26, respectiv TEI26E, care vor atinge maturitatea în 2026.

La rândul său, preşedintele Consiliului de Administraţie Teilor, Mircea Varga, a subliniat că piaţa de capital este o sursă de finanţare foarte eficientă, care ajută companiile să se dezvolte accelerat. "O economie puternică nu poate exista fără o piaţă de capital solidă, la fel cum nici o piaţă de capital sănătoasă nu poate funcţiona fără o economie puternică", a punctat Mircea Varga.

Nu în ultimul rând, directorul general adjunct la TradeVille, Alexandru Dobre, consideră că admiterea la tranzacţionare a obligaţiunilor Teilor pe Bursa de Valori Bucureşti reprezintă un pas important, într-un moment în care compania se numără printre primele care adoptă noile reglementări ale codului BVB.

"Succesul acestor oferte, desfăşurate în paralel şi intermediate de TradeVille, reflectă atât încrederea investitorilor, cât şi interesul crescut pentru instrumente financiare cu venit fix şi randamente competitive. Noile obligaţiuni listate oferă investitorilor oportunităţi de diversificare şi stabilitate într-un context macroeconomic marcat de volatilitate. Prin această intermediere, TradeVille îşi reafirmă angajamentul de a facilita accesul la piaţa de capital şi de a sprijini dezvoltarea companiilor româneşti. Fiecare nouă listare la BVB contribuie la consolidarea încrederii în piaţa locală de capital. Mulţumim Emitentului şi reprezentanţilor Bursei de Valori Bucureşti pentru colaborarea şi eforturile susţinute în vederea finalizării cu succes a acestor listări", a precizat Alexandru Dobre.

Teilor deţine cel mai mare lanţ de bijuterii de lux din România. La sfârşitul primului semestru al anului 2024, compania opera direct, prin subsidiarele sale din România şi internaţional, 76 de magazine fizice şi 6 magazine online. În anul 2023, cifra de afaceri a Teilor la nivel individual a fost de 265,6 milioane lei.

În ceea ce priveşte veniturile, aproximativ 92,5% din ponderea în cifra de afaceri o constituie vânzarea de inele de logodnă cu diamante, bijuterii cu diamante, bijuterii din aur fără pietre preţioase, şi cercei.

Anul 2023 a marcat şi deschiderea primului magazin al noului brand Daar, un concept nou, fresh care utilizează diamante create în laborator, precum şi metale preţioase reciclate, astfel încât impactul asupra mediului este unul limitat. Invest Intermed (Moneygold), cealaltă componentă a Grupului Teilor, este al doilea jucător naţional după indicatorii - cifra de afaceri şi profit net, dimensiune reţea şi număr de angajaţi. Invest Intermed funcţionează ca o instituţie financiară nebancară, prin acordarea de credite cu primire de bunuri în gaj, respectiv amanetare prin case de amanet. La data de 30 iunie 2024, existau 114 agenţii/magazine MoneyGold în România.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 568 / 9172
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...