ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Alessio Menegazzo (PPC): Trebuie să sprijinim şi să accelerăm foarte mult investiţiile în reţele electrice

25 Martie 2024   |   AGERPRES

Pentru următoarea perioadă de reglementare se caută o formulă astfel încât companiile care realizează investiţii din fonduri europene să fie recompensate, să se regăsească o anumită sumă în tarif.

 
 
Investiţiile în reţele electrice trebuie sprijinite şi accelerate foarte mult, pentru că altfel se va crea un decalaj şi mai mare între România şi celelalte ţări, a declarat, luni, Alessio Menegazzo, CEO şi country manager al PPC (fostul Enel) în România.

"Ştim cu toţii că suntem în faţa unei schimbări epocale. Tranziţia energetică, modul în care consumatorii, cetăţenii vor trăi în viitor va fi un mod în care electricitatea va avea un aspect din ce în ce mai relevant.(...) Este nevoie de foarte multe investiţii în reţele electrice pentru că acesta este modul în care ne pregătim pentru un viitor mai bun, mai decarbonazit, în care clienţii o să aibă foarte multe posibilităţi pe care astăzi nu le au.(...) Ştim că există angajamente ferme din partea Guvernului României, Planul Naţional de Mediu şi Energie, care are nişte angajamente. Avem o discuţie cu Autoritatea de Reglementare pentru un nou ciclu de reglementare. Sperăm că vom ajunge la o discuţie mult mai practică, mult mai pragmatică, în interesul de a digitaliza şi de a pune în centrul atenţiei electrificarea. Restul sunt aspecte care sunt mai puţin relevante, dar avem cu toţi, un commitment, trebuie să sprijinim şi să accelerăm foarte mult investiţiile în reţele electrice. Dacă nu facem asta, o se creăm un decalaj între România şi celelalte ţări. Şi acesta este un fapt", a spus Menegazzo la evenimentul ce a marcat finalizarea modernizării staţiei de transformare Nord din Bucureşti.


La rândul său, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Gabriel Andronache, a subliniat că există un dialog deschis cu operatorii din distribuţie şi în perioada următoare se va încerca ajungerea la un numitor comun în ceea ce priveşte a 5-a perioadă de reglementare.

"Ştiţi că avem uşa deschisă şi dialogul este deschis în permanenţă. De aceea, aş vrea să facem lucrurile exact aşa cum trebuie. După cum ştiţi, în 2024 trebuia să intrăm în perioada a cincea de reglementare, dar, împreună cu cei din distribuţie, am ajuns la concluzia că ar fi bine să amânăm un an, să fie un an de tranziţie, pentru că, dacă ne raportăm la ultimii ani, 2023, 2022, nişte ani atipici, poate n-am fi luat nişte decizii care să fie foarte bune şi să răspundă condiţiilor actuale. De aceea, în perioada următoare vom intensifica acest dialog. Colegii din distribuţie, prin ACUE, au făcut o analiză. De asemenea, şi noi am făcut o analiză, şi vom încerca în perioada următoare să ajungem la numitorul comun care să răspundă nevoilor din România", a spus Andronache.

Acesta a precizat că pentru următoarea perioadă de reglementare se caută o formulă astfel încât companiile care realizează investiţii din fonduri europene să fie recompensate, să se regăsească o anumită sumă în tarif.

"Putem să ne uităm, de exemplu, la ţările din vest, unde există o recunoaştere în tarif care este mult mai mică, dar poate acolo lucrurile sunt deja făcute, unele lucruri sunt făcute şi sunt avansate, iar la noi încă mai sunt multe lucruri de făcut. De asemenea, pentru perioada a cincea de reglementare încercăm să recomandăm şi să găsim o formulă astfel încât companiile care merg către fondurile europene şi realizează investiţii din fonduri europene să nu fie penalizate, în ghilimele, şi să fie recompensate astfel încât să se găsească o anumită sumă care să apară în tarif, pentru ca acele investiţii ulterior să poată să fie susţinute", a explicat vicepreşedintele ANRE.

Directorul general Reţele Electrice, Mihai Peşte, a menţionat că momentan nu există o cifră fixă în ceea ce priveşte creşterea tarifului de distribuţie ci un mix de propuneri, fiind aşteptată apariţia metodologiei pentru a se putea discuta mai exact.

"Nu avem o valoare fixă sau o cifră fixă cu cât ar trebui să crească tariful de distribuţie. Este un mix de propuneri. Tariful de distribuţie are multe componente.(...) ANRE a făcut, deocamdată, o propunere. Metodologia încă nu a ieşit. Deci studiile sunt făcute nu neapărat pentru a fi respectate 100%, dar pentru a agrega valoare în discuţiile noastre, astfel încât să ajungem până la urmă nu la numitorul comun, dar la acel numitor care ne oferă până la urmă cadrul de reglementare suficient să facem investiţiile viitoare şi să reuşim să facem tranziţia energetică. (...) Acum este foarte mare problema, sincer, de finanţare, iar finanţarea pentru perioada următoare, fiind vorba de volume foarte mari, trebuie discutată şi ajuns cu ANRE-ul la nişte concluzii foarte clare şi exacte. Dar cel puţin în momentul de faţă, din punctul de vedere al nostru ca distribuitor, cifre exacte nu sunt. Asta abia după ce va apărea o metodologia o să putem discuta mai exact. Următoarea metodologie de reglementare trebuie să fie o metodologie justă, justă pentru operatori, justă pentru comunitate, justă pentru consumator, dar în condiţiile de tranziţie energetică care urmează, dacă vrem să o facem sau nu. Repet, condiţiile actuale nu sunt cele mai propice să facem investiţii de dimensiuni incredibile", a punctat Mihai Peşte.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1729 / 10288
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Patru firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS, TZA și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2026 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...