
Andrei (INS): Birourile de Statistică din ministere, agenţii şi admnistraţie pot ajuta la crearea de politici publice
27 Iulie 2022
AgerpresAcesta a adăugat că printr-un alt proiect ce vizează Legea Statisticianului va fi definită relaţia dintre INS, ministere şi agenţii prin crearea de Birouri de Statistică la nivel naţional.
Crearea Birourilor de Statistică la nivelul ministerelor, agenţiilor şi furnizorilor de date administrative poate ajuta la formularea de politici publice, a declarat, miercuri, în cadrul unui workshop de specialitate, preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei.
"Au fost mai multe dezbateri cu specialiştii din domeniu pentru a stabili o serie de indicatori care să fie în acord cu nevoile utilizatorilor, dar în egală măsură şi în acord cu un set de indicatori practici. Din acest motiv s-a ţinut seama de următoarele principii: primul a fost armonizarea indicatorilor naţionali cu indicatorii folosiţi la nivel european şi la nivel mondial. Important este ca noi să avem o evaluare a progresului pe care îl facem la nivel naţional, dar trebuie să ne comparăm şi cu alţii. Contează cu ce viteză mergem, dar contează şi cu ce viteză merg alţii... Din acest motiv, una dintre cerinţele exprese este să asigurăm această armonizare a indicatorilor naţionali. Un alt lucru practic este crearea sistemului de indicatori în acord cu sursa de date care există în acest moment. Un alt aspect se referă la viziunea dinamică asupra sistemului de indicatori. Indicatorii sunt făcuţi pentru a măsura ceva. Ori, acel ceva se schimbă şi aceşti indicatori trebuie adaptaţi. S-a convenit la nivelul grupului de experţi ca acest sistem de indicatori să fie în permanenţă analizaţi şi completaţi în funcţie de nevoile utilizatorilor. E nevoie de transparenţa procesului de monitorizare şi de prezentare a indicatorilor statistici", a explicat Andrei.
Acesta a adăugat că printr-un alt proiect ce vizează Legea Statisticianului va fi definită relaţia dintre INS, ministere şi agenţii prin crearea de Birouri de Statistică la nivel naţional.
"Un alt proiect, cu anvergură mult mai mare pentru ceea ce înseamnă modernizarea statisticii, este noua Lege a Statisticii, care vine să definească nu numai rolul statisticianului, dar şi relaţia dintre INS, ministere, agenţii şi colectivităţi. Dacă nu există Birouri de statistică la nivelul ministerelor, agenţiilor, la nivelul furnizorilor de date administrative e o pierdere mare atât pentru statistica oficială, dar şi pentru instituţiile respective. Nu pot veni şi formula politici publice fără aceste date care trebuie să fie într-o armonie totală. Există foarte multe date, dar dacă acestea nu sunt definite după aceleaşi standarde şi nu pot fi folosite... Crearea acestor Birouri de statistică va aduce câştig pentru ambele părţi", a afirmat şeful INS.
INS şi Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului, organizează miercuri workshop-ul de consultare cu factorii implicaţi în procesul de monitorizare şi raportare a implementării Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030.
Evenimentul este o acţiune sprijinită prin proiectul "România durabilă - dezvoltarea cadrului strategic şi instituţional pentru implementarea Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030", cod SIPOCA 613 MySMIS 127545.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3566 / 9444 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum văd anul 2025 avocații considerați Leading Lawyers în M&A de către ghidurile juridice internaționale | Azi, de vorbă cu Bogdan C. Stoica, Partener PNSA, evidențiat de Legal 500 în categoria Leading Partners în practica de fuziuni și achiziții: ”Apariția unui nou val de antreprenori care se maturizează de la an al an, apariția unui numar record de fonduri de investiții ̸ private-equity și faptul că acestea cred în existența unor ținte de achiziție, sunt de natură să dea încredere”
Schoenherr a asistat Dentas Kağıt Sanayi cu privire la vânzarea fabricii sale din România către Hartmann Packaging | Mădălina Neagu (partener), coordonatoarea echipei: ”Sectorul producției din România continuă să atragă atenția investitorilor strategici”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Ordonanța de plată și arbitrajul (Powered by ZRVP)
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Soare (Senior Associate - BSMP), avocat care spune că pentru a avea o carieră durabilă, este fundamental să fii cu adevărat pasionat de munca pe care o depui și dedicat îndeplinirii cu succes a mandatelor încredințate. ”Principalele avantaje ale apartenenței la această firmă sunt diversitatea proiectelor la care avem acces și oportunitățile de dezvoltare professională. Cultura deschisă și orientată spre colaborare permite un schimb constant de idei și soluții creative”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...