ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Borbely Karoly (Hidroelectrica), despre parteneriatul cu compania emirateză Masdar : Avem focusul final pe panouri flotante şi eoliene offshore

27 Februarie 2024   |   Agerpres

Reprezentanţii Hidroelectrica şi cei ai Masdar au semnat, pe data de 20 martie 2023, în capitala Emiratelor Arabe Unite - Abu Dhabi, un joint venture agreement care angajează cele două companii într-un demers investiţional comun ce are ca scop realizarea de parcuri eoliene offshore şi parcuri solare flotante în România.

 
 
Parteneriatul cu compania emirateză Masdar se află "foarte aproape de semnare", urmând să fie date ultimele aprobări în consiliile de conducere, directorat şi supraveghere, după care poate fi demarat proiectul, a declarat marţi Borbely Karoly, chief executive officer Hidroelectrica.

"Suntem la final, foarte aproape de semnare. Urmează ultimele aprobări în consiliile de conducere, directorat şi supraveghere, după care putem să dăm drumul la proiect. Este o companie foarte mare, avem foarte multe de învăţat de la ei. Sigur, aşteptăm şi Legea offshore care intră în aprobare finală. Cu cei de la Masdar avem focusul final pe panouri flotante şi eoliene offshore, unde noi nu ne pricepem. Trebuie să învăţăm şi noi de la alţii", a menţionat Borbely Karoly, la ZF Power Summit, întrebat despre planurile companiei pentru 2024.


Referindu-se la parteneriate de business la nivel regional, el a subliniat că rolul regional este foarte interesant, dar focusul companiei este de a consolida foarte bine ceea ce este de făcut la nivel intern. "Urmărim, participăm la întâlniri, dar nu este ceva astfel încât să spun că lunile următoare dezvoltăm ceva vizibil", a punctat Borbely Karoly.

Reprezentanţii Hidroelectrica şi cei ai Masdar au semnat, pe data de 20 martie 2023, în capitala Emiratelor Arabe Unite - Abu Dhabi, un joint venture agreement care angajează cele două companii într-un demers investiţional comun ce are ca scop realizarea de parcuri eoliene offshore şi parcuri solare flotante în România.

Masdar este unul dintre cei mai importanţi jucători la nivel global, cu proiecte realizate în 40 de ţări şi cu o experienţă de 16 ani în dezvoltarea şi construcţia de capacităţi de producţie a energiei din surse regenerabile, şi are un portofoliu de 23 GW instalaţi.

Conform datelor furnizate de companie, din 2006, Masdar a investit în principal în proiecte de energie solară şi eoliană, valoarea combinată a acestora ridicându-se la peste 30 de miliarde de dolari.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România. Grupul Hidroelectrica a înregistrat anul trecut un profit net de 6,337 miliarde lei, cu 42% mai mare faţă de cel obţinut în anul anterior, conform datelor neauditate transmise Bursei de Valori Bucureşti.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 456 / 8928
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dinamică nouă, caracterizată printr-un apetit crescut al investitorilor pentru tranzacții | Piața de M&A a crescut cu 8,2% în T1-T3. Jucătorii strategici au rămas principalii actori, cei mai activi investitori fiind din SUA
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
Mușat & Asociații a asistat Naxxar Renewable Energy cu privire la vânzarea pachetului rămas de 40% din Naxxar Wind Farm Four către grupul polonez Polenergia. Mandat complex care a cuprins, printre altele, aspecte de M&A, finanțări și navigarea prin reglementările sofisticate specifice sectorului energetic
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA : “Procedura arbitrală în arbitrajul instituționalizat” | Înscrierile se fac până pe 10 octombrie
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate (Banking & Finance Team)
EXCLUSIV | O companie din grupul controlat de ”regele eolienelor” a trimis Ministerului Finanțelor o notificare de arbitraj și o cerere de soluționare pe cale amiabilă a disputei. Tratatul Cartei Energiei, temeiul juridic al conflictului cu statul român
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocați stagiari | Litigii
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Voichița Crăciun, Head of legal and compliance - PAID România, profesionist 20 de ani experiență, care a acordat servicii de asistență juridică și reprezentare în proiecte complexe, unor companii interne și internaționale, în diferite domenii de activitate: ”Planurile de viitor sunt strâns legate de cele ale companiei pentru care lucrez și unde doresc să continui să aduc un plus de valoare prin activitatea mea și a departamentului pe care îl coordonez”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Tranzacțiile în arbitraj (Powered by ZRVP)
Avocații din practica de Protecția Datelor de la NNDKP spun că există în continuare prevederi neclare în legislație și „pete albe” de reglementare | Iurie Cojocaru (Partener): “De foarte multe ori, clienții se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește ștergerea datelor sau oferirea unor răspunsuri adecvate la solicitările de exercitare de drepturi, în condițiile în care legislația, ghidurile și jurisprudența oferă prea puțin spațiu de manevră”
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Emma Lambda în achiziția Stratum Energy Romania, într-un mandat complex, desfășurat pe parcursul ultimilor 2 ani. Echipă multidisciplinară, formată din profesioniști specializați în Corporate ̸ M&A, Energy și Real Estate | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Un proiect de mare anvergură pentru echipa noastră, având în vedere specificul domeniului, gradul complex de structurare a tranzacției și jurisdicțiile implicate”
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...