ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ciucă: Anvelopa pentru pensii trebuie să fie de 15%; e neconstituţional ca punctul de pensie să fie mărit eşalonat

14 Noiembrie 2022   |   Agerpres

Întrebat dacă ajutorul one-off nu va fi acordat la începutul anului viitor, premierul a răspuns că rămâne de discutat.

 
 
Premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat luni că anvelopa pentru creşterea pensiilor trebuie să fie de 15% şi a subliniat că majorarea eşalonată a punctului de pensie este neconstituţională.

"Anvelopa trebuie să fie de 15%, pentru că aşa mi se pare normal, ca cetăţenilor să li se poată acoperi impactul pe care inflaţia l-a produs pentru fiecare", a spus Ciucă, la Parlament.

Întrebat dacă ajutorul one-off nu va fi acordat la începutul anului viitor, premierul a răspuns că rămâne de discutat.

"Am stabilit foarte clar că măsurile sociale care au fost asumate şi stabilite pentru acest an vor continua şi anul viitor. Ca atare, acel one-off de 50 de euro la fiecare două luni va continua şi anul viitor, iar legat de ceea ce urmează să stabilim pentru valoarea cu care se măresc pensiile vă rog să aveţi încredere că vom face în aşa fel încât ele să se înscrie în cuantumul care se cuvine de la buget în procent de 15%", a afirmat Ciucă.


El a susţinut că este neconstituţional ca punctul de pensie să fie mărit eşalonat.

Întrebat dacă pensia minimă ar putea să crească cu o valoare mai mare, premierul a răspuns: "Nu putem să avem creşteri diferenţiate pe pensii".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2552 / 9050
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
INTERVIU | Transferul echipei de Tax and Finance de la Noerr către Kinstellar s-a finalizat cu succes. Iulian Sorescu, partener și unul dintre coordonatorii practicii: ”Mesajul nostru este unul de continuitate și de încredere. Pentru clienți, tranziția aduce accesul la o echipă și mai mare, cu o combinație de expertiză juridică și financiară care acoperă toate nevoile companiilor nu doar la nivel local, dar și la nivel internațional”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Litigii
RTPR, alături de Autonom Services la o nouă emisiune de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Mergermarket - League Tables of Legal Advisors (Q3 2024) | Piața de M&A a continuat să se redreseze în primele nouă luni și a înregistrat creșteri de 18,8% la nivel global și de 23% în Europa. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Schoenherr și Wolf Theiss, număr mare de tranzacții asistate în Europa Centrală și de Est
(VIDEO) INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: ”Am avut privilegiul de a fi implicați în câteva dintre tranzacțiile esențiale din economie. Cifrele arată foarte bine, am învățat ce trebuie să facem pentru a merge odată cu curentul, dar și împotriva acestuia, când este cazul”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Laura Rudnyanszky, Global Regulatory Lead – Accenture, profesionist al Dreptului antrenat în proiecte complexe, care coordonează azi o echipă de avocați în reglementări globale: ”În carieră, îmi respect clienții și echipa, tratând fiecare provocare cu profesionalism și empatie. Aspirația mea este să ocup o poziție de conducere în cadrul unei organizații care valorizează inovația și responsabilitatea socială, unde să pot influența pozitiv modul în care se practică dreptul și cum se integrează tehnologia în procesele juridice”
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Andreea Zvâc, proaspăt promovată Partner în cadrul firmei Wolf Theiss, despre mediul în care s-a împlinit profesional, implicare și valori: “În avocatură ai posibilitatea de a fi creativ și nu te plictisești niciodată. Pentru o evoluție sustenabilă și coerentă a unui avocat, munca și pasiunea ar trebui să fie pe primul loc”
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 mil. lei. Clifford Chance Badea a asigurat consultanța juridică
BeeFast primește o nouă finanțare în valoare de 450.000 USD pentru extinderea internațională și dezvoltare. Avocații Baciu Partners, în tranzacție, cu o echipă coordonată de Corina Roman (Partener)
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
LegiTeam: Voicu & Asociații is looking for business lawyers
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...