ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ciucă: România depune toate eforturile pentru a găsi soluţii de furnizare a gazelor pentru Republica Moldova

13 Septembrie 2022   |   Agerpres

"În privinţa energiei electrice, aceasta urmează a fi furnizată în cadrul infrastructurii de transport existente, urmând ca noi linii de interconectare să fie asigurate pe termen mediu şi lung", precizează sursa citată.

 
 
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut marţi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu premierul moldovean, Natalia Gavriliţa, prilej cu care demnitarul român a subliniat că România "depune toate eforturile" pentru a găsi soluţii de furnizare, tranzit şi stocare a gazelor necesare Republicii Moldova.
 
Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, în cadrul discuţiilor dintre cei doi oficiali a fost analizat stadiul implementării proiectelor concrete destinate sprijinirii Republicii Moldova, în domenii care vizează aprovizionarea cu energie şi gaz, asigurarea finanţărilor din pachetul de 100 de milioane de euro, precum şi sprijinul bugetar direct de 10 de milioane de euro.
 
"În privinţa energiei electrice, aceasta urmează a fi furnizată în cadrul infrastructurii de transport existente, urmând ca noi linii de interconectare să fie asigurate pe termen mediu şi lung", precizează sursa citată.
 
Totodată, în cadrul întrevederii, prim-ministrul Republicii Moldova a adus în discuţie creşterea tranzitului de camioane la frontieră şi nevoia unor măsuri suplimentare pentru fluidizarea traficului.
 
"În acest sens, noul punct de frontieră care va fi deschis la Bumbăta-Leova, pe un pod militar de pontoane, şi preluarea traficului de mărfuri pe podul Rădăuţi Prut-Lipcani vor contribui la decongestionarea zonelor aglomerate la punctele existente", se arată în comunicatul transmis de Executiv.
 
O atenţie specială, adaugă sursa amintită, a fost acordată de către premierul Nicolae Ciucă sprijinului pe care Guvernul României îl poate oferi în procesul de pregătire pentru începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
 
În context, prim-ministrul Natalia Gavriliţa a făcut o trecere în revistă a stadiului actual al pregătirilor de la Chişinău în acest sens, cu precădere în domeniul justiţiei. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2828 / 8935
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Cum se redactează o clauză compromisorie (Powered by ZRVP)
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci care a intermediat emisiunea de obligațiuni prin care Romgaz a atras 500 mil. € de pe piețele internaționale | Olga Niță (partener) a coordonat echipa
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate (Banking & Finance Team)
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA : “Procedura arbitrală în arbitrajul instituționalizat” | Înscrierile se fac până pe 10 octombrie
EXCLUSIV | O companie din grupul controlat de ”regele eolienelor” a trimis Ministerului Finanțelor o notificare de arbitraj și o cerere de soluționare pe cale amiabilă a disputei. Tratatul Cartei Energiei, temeiul juridic al conflictului cu statul român
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocați stagiari | Litigii
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Voichița Crăciun, Head of legal and compliance - PAID România, profesionist 20 de ani experiență, care a acordat servicii de asistență juridică și reprezentare în proiecte complexe, unor companii interne și internaționale, în diferite domenii de activitate: ”Planurile de viitor sunt strâns legate de cele ale companiei pentru care lucrez și unde doresc să continui să aduc un plus de valoare prin activitatea mea și a departamentului pe care îl coordonez”
Avocații din practica de Protecția Datelor de la NNDKP spun că există în continuare prevederi neclare în legislație și „pete albe” de reglementare | Iurie Cojocaru (Partener): “De foarte multe ori, clienții se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește ștergerea datelor sau oferirea unor răspunsuri adecvate la solicitările de exercitare de drepturi, în condițiile în care legislația, ghidurile și jurisprudența oferă prea puțin spațiu de manevră”
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat cu experiență (Drept Societar și Comercial)
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...