ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cum ar putea România să piardă mult, deși a câștigat litigiul legat de Roșia Montană

02 Aprilie 2024   |   Lucian Bondoc

Chiar dacă a câștigat procesul respectiv (și sunt șanse mari ca decizia să fie menținută în eventuala cale de atac, posibilitățile procedurale de a contesta o decizie arbitrală fiind foarte reduse), există, totuși, riscul ca România să piardă mult mai mult, per total, decât risca să o facă în procesul în sine, dacă nu se va poziționa pragmatic și echilibrat în anii care urmează.

 
 
Decizia instanței arbitrale (luată cu o majoritate de 2 la 1) în litigiul intentat statului român de compania canadiană ce a încercat să dezvolte un proiect minier în zona Roșia Montană este, în mod evident, una foarte bună pentru România. Practic, nu va trebui să se plătească nimic din miliardele de dolari solicitate ca despăgubiri de acea companie.


Chiar dacă a câștigat procesul respectiv (și sunt șanse mari ca decizia să fie menținută în eventuala cale de atac, posibilitățile procedurale de a contesta o decizie arbitrală fiind foarte reduse), există, totuși, riscul ca România să piardă mult mai mult, per total, decât risca să o facă în procesul în sine, dacă nu se va poziționa pragmatic și echilibrat în anii care urmează.

Astfel, deja au apărut destule voci care pun sub semnul întrebării activitățile miniere în general sau care cer să nu se mai reînnoiască diverse licențe miniere sau să nu se acorde unele noi sau care solicită extinderea ariilor protejate în zone cu resurse etc.

Or, deși majoritatea vocilor respective sunt respectabile și mediul înconjurător este, clar, important, cred că, pe ansamblu, concluziile care trebuie trase sunt mai degrabă altele, fiind necesar să fie avute în vedere cel puțin aspectele de mai jos.

(1)       În primul rând, dacă ne uităm la mai toate țările dezvoltate care au avut sau au resurse, abordarea rațională timp de sute de ani a fost aceea de a facilita exploatarea lor. Practic, de a folosi avantajul existenței unor astfel de resurse pentru dezvoltare și bunăstare.

Nu este vorba doar de faptul că, până să înceapă să folosească resursele subsolului, omenirea s-a zbătut în sărăcie, ci și de faptul că într-o lume globalizată și în tensiune din ce în ce mai mare, în care concurezi cu alte țări și blocuri, cum este cazul în prezent, avantajele competitive contează.

Astfel de avantaje pot face diferența pe termen mediu și lung - de la autonomie strategică și importanță geopolitică pe diverse paliere, la mai multe venituri pentru infrastructură, educație, pensii sau mai puțină emigrație etc.

(2)       Pot exista, desigur, situații deosebite în care alte considerente să fie mai importante. Din punct de vedere logic, situațiile în care să se prefere să nu se exploateze resursele ar trebui văzute însă ca excepții (ce necesită un standard ridicat de justificare).

(3)       Or, în România, s-a tins în ultimii 30 de ani să se inverseze ordinea obișnuită a abordărilor de avut în vedere. Deși unele zone cu resurse naturale încă în operare (în special, cărbune) continuă să fie utilizate fără cine știe ce probleme, resuscitarea zonelor cu diverse alte resurse abandonate la un moment dat în trecut sau lansarea unor proiecte miniere noi - pur și simplu nu prea s-au întâmplat.

În majoritatea situațiilor nu a fost vorba de lipsă de interes investițional. Doar că, fără să fie asumată explicit vreo anumită poziționare constantă guvernamentală, mai toate încercările de a dezvolta activități miniere noi în România au eșuat în cele din urmă în diverse instanțe judecătorești sau rămân la stadii incipiente, legat, în principal, de motive procedurale.

(4)       O primă cauză a ținut, probabil, de punctul de plecare din 1989. Pentru că statul nu mai avea bani pentru investiții noi majore, precum cele implicate de proiecte miniere, iar eventuale investiții din străinătate în resurse erau percepute, parțial, ca o reflectare a unei pierderi de suveranitate, unii decidenți au tins spre o amânare a subiectului sau o tolerare fără vreo sprijinire efectivă. Partea de influență sovietică a promovat aceeași idee, doar că din motive foarte diferite. Pentru că sovieticii nu aveau bani de investit în activități miniere în România, dar nici nu doreau vreo dezvoltare a lor cu capital occidental, au manipulat local pe unde au putut tot în sensul nefolosirii resurselor.

Un alt aspect de punct de plecare a derivat din abuzurile comunismului cu privire la proprietatea privată. Acestea au generat după 1989 nu doar presiunea naturală pentru restituiri în natură, ci și o presiune mai largă spre evitarea oricărei intruziuni a statului în proprietatea privată indiferent de motiv. Pentru mulți ani de zile devenea dificil atât politic, cât și juridic, să se asume exproprieri pentru proiecte investiționale, aspecte cu o probabilitate mult mai mare să fie relevante pentru proiecte miniere decât pentru alte proiecte. 

(5)       O altă cauză, legată parțial de cea de mai sus, a ținut de manipularea extinsă în jurul sloganului «nu ne vindem țara». Acesta a fost promovat inițial de unele segmente de elite de facto pentru a manipula populația în direcția sprijinirii abordării de închidere a țării față de capitalul exterior din primii 6 ani de după Revoluție pentru a facilita acapararea pe tăcute, și fără concurență (mult subevaluat), a unor active și resurse diverse de către o parte din noii capitaliști români.

Sloganul respectiv a ajuns gradual să limiteze clasă politică și efectiv, nu doar declarativ. Este și în prezent speculat excesiv pe un spectru larg - de la adversari/concurenți ai României care doresc cât mai puține investiții la noi, la segmente de populație și de funcționari publici care văd suspicios mai orice investiție din afara României în resurse pe ideea că »sigur o să ne cumpere străinii pe nimic».

Nu este de ignorat nici efectul interpretării distorsionate a unor mesaje precum „țara nu este a voastră, ci a urmașilor voștri și a urmașilor urmașilor voștri”.

(6)       O a treia cauză importantă a fost reprezentată de mineriade. Șocul creat de acestea la nivelul partidelor de dreapta și societății civile, precum și rolul lui Ion Iliescu & company în organizarea lor, pe partea de stânga, au generat mulți ani (și în contextul oprobiului international) o rezervă pe mai toată linia politică și civică cu privire la potențarea industriei miniere în România.

Pierderile financiare ale multor proiecte miniere în noul context global de atunci au generat ocazia potrivită pentru abordarea ambelor probleme – reducerea subvențiilor și slăbirea semnificativă a mișcărilor sindicale din minerit. Costurile mari asumate cu programele de restructurări au fost văzute ca meritând, pe ansamblu, din ambele perspective.

O consecință indirectă, dar importantă, a mineriadelor a fost, astfel, aceea de a face ani de-a rândul fundalul general și mai puțin propice pentru sprijinirea proactivă de către stat a vreunor noi proiecte miniere.

(7)       O a patra cauză a ținut de aderarea la Uniunea Europeană. Deși aderarea la UE este, de departe, una dintre cele mai mari realizări ale României, mineritul a fost unul dintre puținele sectoare care, clar, au avut de pierdut din aceasta.

De exemplu, numeroasele reguli noi au necesitat autorităților publice ani de zile pentru „digerare”, ceea ce, cuplat cu reticența tradițională de asumare în lipsa unui ordin de la decidentul politic, a îngreunat în sine aprobarea mai oricărui proiect complex.

De asemenea, Uniunea Europeană era, deja, în plin proces de externalizare a multor furnizori, fiind blocul care a abordat cel mai mult lucrurile din punct de vedere politic ca și cum „sfârșitul istoriei” anunțat după încetarea Războiului Rece chiar venise.

Aici, merită menționat că atât „colectivizarea” deciziilor, cât și delegarea unor decizii, tind, în general, să aibă un efect de deresponsabilizare și de subapreciere a riscurilor.

Așa cum o parte din elitele de facto de la noi au renunțat să mai analizeze destule aspecte autonom după aderare, mulțumite că au urcat pe vaporul european, și la nivelul UE, delegarea securității militare către Statele Unite a făcut mult mai facilă asumarea politică și a altor tipuri de dependențe externe.

Considerând că nu mai erau riscuri notabile de afectare a circuitelor de aprovizionare din afara UE sau de perturbare geopolitică, UE a ajuns ca – în pragul războiului din Ucraina -  să consume aproximativ 25-30% din metalele și mineralele extrase din lume, dar să acopere doar aproximativ 3-4% în intern.

Războiul respectiv și conștientizarea necesarului de resurse minerale pentru tranziția energetică au dus însă la o ajustare de direcție în ultima perioadă, după cum vom discuta mai mult la un alt punct mai jos.

(8) O a cincea cauză a ținut de evoluțiile culturale în țările UE – unele naturale și necesare - altele manipulate. Creșterea confortului favorizează, în general, o preocupare mai mare pentru conservarea ca atare a ceea ce se vede în jur în natură, aspect, clar, pozitiv, dar, ca mai orice în viață – până la un punct.

De asemenea, pentru că puterea de cumpărare generală a crescut mult în UE, dar doar un procent redus de populație (aproximativ 17%) a mai rămas implicată direct în producție, din ce în ce mai mulți oameni au tins să perceapă bunurile din jur ca fiind la îndemână, simplu de procurat și ușor de înlocuit.

Este mult mai greu de făcut legătura între mașini, calculatoare, telefoane sau case și miile de mine în operare la nivel global și circuitele logistice complexe care permit extragerea materiilor prime necesare acestora și aducerea lor la fabricile care, mai departe, aprovizionează cu produse finite, prin distribuitori, mall-uri, depozite etc.

Pentru că protejarea mediului este și văzută favorabil de mai orice om normal și s-au putut procura resurse destul de ieftin din alte țări din lume, iar minerii alimentaseră mișcări sindicale puternice, s-a tins și politic spre evoluții defavorabile mineritului.  

Cele de mai sus au fost speculate de războaiele culturale pentru promovarea unor zone din ce în ce mai mari de exagerări și dezechilibre. Țări precum Rusia, de exemplu, au integrat de peste 50 de ani în acțiunea externă sprijinirea segmentelor mai radicale din zona politicilor verzi, fiind direct interesate de dependențe cât mai mari de surse de energie și de materii prime externe la nivelul Uniunii Europene, și nu numaii.

Aceasta nu înseamnă, desigur, că nu ar fi numeroși poluatori fără nicio jenă sau că marea majoritate a mișcărilor ecologiste nu ar fi sincere sau nu ar avea un rol pozitiv sau nu ar fi necesare, dar trebuie înțeles și că, de la un punct încolo, unele poziții ajung pur și simplu să servească mult mai mult adversarilor Uniunii Europene și devin deconectate de echilibrul necesar pentru păstrarea competitivității.

Mai trebuie conștientizat și faptul că dacă nu se folosesc resursele din UE, dar se consumă aproximativ 25-30% din resursele obținute din proiecte miniere din afara UE, nu prea se protejează niciun mediu - dacă avem în vedere ansamblul planetei. Dimpotrivă, este facilitat un minerit cu mult mai puțină grijă pentru mediu, doar că pe alte continente, fiind generate, totodată, volume mari de transportat pe distanțe mai lungi.ii

În orice caz, dacă UE nu rămâne competitivă global, nici politicile vizând protecția mediului nu vor putea rămâne sustenabile pe termen mediu. Un echilibru mai bun este important pentru succesul ambelor paliere.

(9) O a șasea cauză a ținut  - pe fondul de mai sus - de cadrul instituțional și legislativ din România relevant pentru minerit. Proiectele miniere implică în mai orice țară cât de cât modernă un număr mare de diverse autorizații și avize. Acesta nu este un aspect excesiv în sine, dar am avut ocazia să lucrez pe proiecte miniere, inclusiv recent, și cred că merită să fie cunoscute mai bine câteva aspecte.

(a) Unul este acela că nu există vreo coordonare oficială în România cu privire la implementarea proiectelor miniere.  

De exemplu, licența de exploatare minieră nu oferă, de fapt, vreo garanție că poți și exploata efectiv perimetrul la care se referă.

Deși resursele subsolului fac parte din domeniul public al statului și licența respectivă îți dă dreptul să le exploatezi, ca să ajungi la ele trebuie să treci prin ... sol. Or, acesta poate fi deținut de sute sau mii de proprietari privați. Dacă ai nevoie de suprafețe mai mari pentru a accesa resursele respective, ceea ce, de regulă, este cazul, trebuie, așadar, să încerci să cumperi sau să dobândești un alt fel de drept de acces prin negocieri cu foarte multe persoane fizice. Posibilitățile actuale de expropriere sunt limitate sau nu sunt folosite din motive politice și, parțial, juridice.

Probabil nu va surprinde faptul că, atunci când se află de o eventuală intenție de a dezvolta un proiect minier, mulți proprietari din zonă cresc semnificativ prețurile sau cumpără porțiuni noi care le par bine plasate pentru a negocia cât mai sus etc.

Au fost și destule situații în care s-a început plantarea de copaci și construcția a tot felul de bojdeuci în zonele relevante pentru a beneficia de diverse despăgubiri calibrate mai puțin inspirat de unii investitori în astfel de proiecte.

De asemenea, la nivel instituțional, nu există vreun organism în România care să sprijine coordonat obținerea de investitorii în proiecte complexe a autorizațiilor necesare. Desigur, ideea nu este aceea de preluare de către stat a responsabilității avizării, dar nu este eficient nici să lași un investitor să interacționeze, practic, de multe ori separat, cu zeci și zeci de autorități emitente, fără vreo presiune formală asupra acestora spre limitarea problemelor rezultate din insuficienta corelare a proceselor de autorizare.

(b) Nu există nici claritate legislativă cu privire la unele aspecte ce trebuie acoperite prin documentațiile tehnice, iar autoritățile, de multe ori, nu răspund la solicitări de clarificări decât prin indicarea prevederilor legale a căror clarificare, de fapt, se solicitase. Nici nivelul de acces cu privire la unele tipuri de date nu pare bine calibrat în prezent din perspectiva unui investitor bine intenționat și care trebuie să ia decizii informate. Este foarte posibil ca unele state concurente să știe mult mai multe despre datele respective decât ce poate accesa în timp util un investitor la noi.

(c) Sancțiunile în caz de greșeli în procesul vast și complex de autorizare sunt, de obicei, foarte mari, chiar dacă problema este una lipsită de substanță în sine sau ar putea fi remediată destul de ușor dacă s-ar acorda un termen pentru aceasta.

De cele mai multe ori, legislația implică anularea, pur și simplu, a autorizației sau avizului relevante, necesitând reluarea întregului proces nu doar cu privire la acea autorizație sau acel aviz, ci a tuturor actelor adoptate între timp în legătură cu actul respectiv.

Deși, pentru juriști, o astfel de consecință are sens teoretic – printre regulile de drept clasice fiind acelea că dacă un act administrativ nu respectă întocmai o cerință formală este potențial afectat de nulitate și ce este nul nu poate produce efecte, din punct de vedere practic este pur și simplu stupid și disproporționat în cazul unor proiecte de investiții de o asemenea complexitate.

Au fost deja destule cazuri în România în care anularea unui act în instanță a anihilat ce se făcuse ani de zile între timp cu privire la multe alte autorizații, avize și permise.

În plus, o serie de prevederi blochează avize până la soluționarea unor litigii, chiar dacă acestea sunt demarate artificial, putând genera întârzieri de ani de zile etc.

(d) Legat de punctul de mai sus, există organizații neguvernamentale care atacă sistematic aproape orice act administrativ mai important emis cu privire la proiecte miniere noi.

Deși sunt convins că cel puțin o parte dintre ONG-urile respective doresc sincer să conserve mediul și peisajul și pot exista, desigur, și acte care „să merite” ca substanță să fie atacate, este o abordare pe ansamblu pur și simplu divergentă de ideea că emiterea unei licențe de exploatare a unor resurse reflectă o decizie a unui stat de a exploata acele resurse.

Este o abordare necorelată și cu ideea de echilibru, fiind în multe cazuri evident că nu substanța efectivă a unui act administrativ contează, ci că, oricum s-ar implementa un proiect minier pe fond, nu ar fi suficient, dorindu-se pur și simplu împiedicarea oricărei activități miniere și folosirea oricărui pretext pentru aceasta.

Același dezechilibru este indicat și de abordarea unor ONG-uri de a cumpăra mici suprafete de teren în mijlocul unor perimetre miniere. Sau de schimbarea domiciliului sau obținerea de vize de flotant în zone miniere de unii reprezentanți pentru a sugera că un procent mai mare de localnici ar fi contra ideii unor activități miniere acolo (mai ales în contextul în care, de multe ori, zeci de procente din tinerii acelor zone au luat deja calea străinătății tocmai din cauza lipsei unor oportunități locale de locuri de muncă bune).

(e) O companie care vrea să dezvolte o mină este penalizată la fel și în cazurile în care greșeala nu-i este imputabilă în vreun fel ca atare. De exemplu, dacă un funcționar public scrie eronat o informație sau dacă consultarea transfrontalieră (dacă este cazul) nu este organizată foarte atent de autorități sau dacă serverul pe care era afișat un document pentru consultări are unele întreruperi tehnice etc, poate surveni riscul pentru o companie minieră de a trebui să o ia de la capăt.

Or, proiectele complexe, precum cele miniere, au nevoie de atât de multe autorizații, avize și alte formalități încât probabilitatea unor greșeli la un moment dat, cu ocazia emiterii unui act administrativ, devine ridicată, greșeli speculate în instanță.

Pe fondul de mai sus, România a ajuns să aibă un grad redus de folosire a resurselor subsolului, dar un procent din teritoriu alocat protecției de tip Natura 2000 sau Emerald semnificativ mai mare (aprox 23% în prezent) decât majoritatea celorlalte țări europene, inclusiv Belgia, Olanda, Franța, Germania, Suedia, Danemarca, Italia, Polonia, Ungaria, Cehia etc. E adevărat, că unele dintre celelalte țări respective au procente superioare alocate altor regimuri de protecție, dar, de regulă, la un nivel de exigență mai redus decât Natura 2000), iar țări recunoscute pentru protecția mediului, precum țările scandinave din UE, au semnificativ mai puțin, în total, chiar și așa.iii

(10) În contextul războiului din Ucraina, dar și al avansării tranziției energetice, Uniunea Europeană a realizat în ultimii doi ani că pe mai toate planurile necesare succesului neutralității climatice, nivelurile actuale de dependență externă sunt potențial mult mai mari decât cele față de Rusia pe combustibili fosili și că abordarea anterioară nu este sustenabilă economic și competitiv, fiind necesar un nou echilibru.

Regulamentul privind materiile prime critice adoptat luna aceasta de UE este unul din actele care reflectă îngrijorarea respectivă. Prin el se urmărește garantarea aprovizionării industriei europene cu materii prime critice și reducerea în mod semnificativ a dependenței UE de importurile provenind de la furnizori dintr-o singură țară.

Din cele 34 de materii prime identificateiv ca fiind critice, a fost creată o listă de materii prime strategice – practic, cele pentru care se preconizează că vor crește nevoile exponențial și care au cerințe de producție complexe și, prin urmare, se confruntă cu un risc mai mare de probleme de aprovizionare.

Pentru a reduce dependența de țări terțe pe partea de materii prime critice, UE a stabilit, ca obiective: (i) cel puțin 10% din consumul anual al UE să provină din extracția în UE, (ii) cel puțin 40% din consumul anual al UE să provină din prelucrarea în UE, (iii) cel puțin 25% din consumul anual al UE să provină din reciclare în UE și (iv) cel mult 65% din consumul anual al Uniunii pentru fiecare materie primă strategică, în orice etapă relevantă a prelucrării, să provină dintr-o singură țară terță.v

De asemenea, actul normativ respectiv urmărește reducerea timpului necesar emiterii autorizațiilor de exploatare, permite statelor membre (și Comisiei) să recunoască statutul strategic al unui proiect, solicită statelor membre să dezvolte planuri naționale de explorare etc.

Desigur, trebuie atenție la riscul de a se merge prea departe în direcția cealaltă, dar un nou echilibru pragmatic este necesar, de vreme ce alte blocuri concurente înregistrează progrese însemnate pe paliere întregi ale tranziției energetice, dar dezvoltă și 2 centrale mari pe cărbune pe săptămână.vi

Noul context face mult mai vizibilă nevoia unei alte abordări și pentru România. Abordarea din ultimii 30 de ani de nesprijinire efectivă a oportunităților din minerit a dus deja la pierderi mari.

Trebuie înțeles că - deși este adevărat că nu se poate face minerit fără unele efecte negative asupra mediului arealului acelui proiect minier (de aceea, fiind cerințe pentru investitori de compensare în diverse moduri) – și lipsa unui proiect minier are costuri potențial mult mai mari.

O parte din cele peste 4 milioane de români care au plecat în străinătate din lipsă de oportunități locale, segmentele mai mari de populație subvenționate, ocaziile pierdute de a dezvolta sau sprijini productivitatea unor ramuri industriale, nivelul mai scăzut de activitate pe lanțuri întregi logistice, resursele bugetare mai mici pentru investiții, formare sau programe sociale etc – reprezintă astfel de costuri.

Pierderile nu au fost, deci, doar financiare directe, ci și sociale, demografice, precum si, din perpectivă mai largă, de dezvoltare a multor comunități locale și a nivelului național.

Deși sunt și zone care pot trăi cât de cât din turism, pe ansamblu, numărul beneficiarilor și nivelul de dezvoltare sunt, de regulă, mult sub potențialul în cazul folosirii resurselor subsolului.

Practic, ar trebui mutat accentul de la a nu face minerit - la cum trebuie făcut repede (dacă resursele subsolului justifică asta), dar cu respectarea unor standarde de mediu solide și cu beneficii clar mai mari pe ansamblu.

Decizia instanței arbitrale în litigiul legat de Roșia Montană generează o presiune suplimentară în acest sens asupra României față de alte țări. România are, astfel, interesul să arate că se poate, de fapt, investi cu succes în proiecte miniere la noi, mai ales că tranziția energetică generează oportunități și nevoi în acest sens în întreaga lume.

A pierde încă 30 de ani pe acest subiect ar fi foarte păgubos și din perspectiva mai largă a structurii cheltuielilor bugetare ale României, a scadențelor în termeni de demografie, a nivelului mediu de formare profesională, a tendințelor pe partea de fonduri europene, precum și a noului context global.

În orice caz, implementarea investițiilor complexe (nu doar în minerit) merită, cred, cu caracter mai general o abordare mult mai coordonată la nivelul țării și o astfel de coordonare ar trebui să implice ca România:

(a)   Să urmărească mecanisme rapide și echilibrate de deblocare a punctelor nodale legislative care întârzie sau afectează disproporționat proiectele complexe.

(b)   Să fie mult mai atentă la momentul adoptării unor reguli și standarde la nivel european (a trecut vremea în care abordarea „zicem ca ei și facem ca noi” mergea ușor);

(c)   Odată un act adoptat la nivel european, să folosească sistematic posibilitățile de flexibilitate de calendar și reguli oferite de actul respectiv pentru a nu fi dezavantajată prematur față de alte state europene;

(d)   Să țină cont atunci când alege perimetrul exact și gradul de protecție pentru o zonă nouă în viitor de perimetrele cu resurse naturale sau alte oportunități investiționale importante (la noi este cam invers în prezent);

(e)   Să fie foarte atentă la dinamicile internaționale actuale legate de atragerea de investiții, raportat la propriile atuuri și slăbiciuni. 

Până la urmă, este vorba de a se încerca folosirea cât mai rapid și eficient a ceea ce este, dar cu atenție la ce se câștigă și la ce standarde trebuie respectate, într-un context de concurență globală accelerată.

*******



i. Aspect și cu un efect parțial de bumerang, odată cu deciziile UE de accelerare prin sprijin financiar a tranziției verzi, decizii care au contat probabil în abordarea Rusiei de a încerca să negocieze acum, cât încă este o nevoie semnificativă în lume de exporturile sale enorme de hidrocarburi.

iv. Aluminium/Bauxite/alumina, Coking Coal, Lithium,Phosphorus, Antimony, Feldspar, Light rare earth elements*, Scandium, Arsenic, Fluorspar, Magnesium, Silicon metal, Baryte, Gallium, Manganese, Strontium, Beryllium, Germanium, Natural Graphite, Tantalum, Bismuth, Hafnium, Niobium, Titanium metal, Boron, Helium, Platinum group metals, Tungsten, Cobalt, Heavy rare earth elements*, Phosphate Rock, Vanadium, Copper, Nickel.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 66 / 8643
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...