ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Popescu: Îmi doresc ca la sfârşitul lui 2026, cel târziu, gazele din Marea Neagră să intre în sistemul naţional de transport

03 Mai 2022   |   Agerpres

Conform unui comunicat al Executivului, Romgaz a semnat la sediul Guvernului României contractul de vânzare-cumpărare a tuturor acţiunilor emise (reprezentând 100% din capitalul social) de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL) care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona estică, zona de apă adâncă, a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.

 
 
Semnarea contractului pentru finalizarea preluării de către Romgaz a participaţiei în perimetrul Neptun Deep reprezintă prima cărămidă pentru independenţa energetică a României şi îmi doresc ca la finele lui 2026, cel târziu, gazele naturale din Marea Neagră să intre în sistemul naţional de transport, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
 
"Pot spune că astăzi asistăm la prima cărămidă pentru independenţa energetică a României. (...) Azi, practic, asistăm şi la prima cărămidă a unuia dintre cele mai mari proiecte de investiţii din România. Vorbim de miliarde de euro care vor fi investite pentru extragerea gazelor din Marea Neagră. Vorbim despre investiţii pe orizontală, investiţii pentru a putea scoate aceste gaze naturale şi, alături de investiţiile din zona nucleară, cred că vorbim de cele mai mari investiţii energetice din România. Îmi doresc să finalizăm cât mai repede această tranzacţie, paşii următori să urmeze cât mai repede şi îmi doresc ca cel mai târziu la sfârşitul lui 2026, poate de ce nu începutul lui 2026, gazele naturale din Marea Neagră să intre în sistemul naţional de transport şi România să devină şi un furnizor de securitate energetică regională, aşa cum e normal să fie", a spus ministrul Energiei, la ceremonia de semnare a contractului necesar finalizării tranzacţiei de achiziţie de către SNGN Romgaz a acţiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Ro. Limited (pentru preluarea participaţiei în perimetrul Neptun Deep).
 
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă, ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi David Muniz, charge d'Affaires ad-interim - Ambasada SUA în România, au participat marţi la semnarea contractului de vânzare-cumpărare pentru preluarea de către Romgaz a participaţiei companiei Exxon aferente perimetrului Neptun Deep.
 
Conform unui comunicat al Executivului, Romgaz a semnat la sediul Guvernului României contractul de vânzare-cumpărare a tuturor acţiunilor emise (reprezentând 100% din capitalul social) de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL) care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona estică, zona de apă adâncă, a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.
 
Contractul de vânzare-cumpărare a fost aprobat în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Romgaz din data de 28 aprilie 2022, iar finalizarea tranzacţiei este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor suspensive din contract. Preţul de achiziţie achitat de către Romgaz va fi de 1,060 miliarde dolari, putând fi ajustat conform mecanismelor prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare acţiuni.
 
Anterior, pe 22 martie, Consiliul de Administraţie al Romgaz a avizat contractul de vânzare-cumpărare a tuturor acţiunilor emise (reprezentând 100% din capitalul social) de EMEPRL, care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona estică, zona de apă adâncă, a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.
 
"Tranzacţia în valoare de peste 1 miliard de dolari este expresia angajamentului Guvernului de a susţine investiţiile vitale în energie şi valorificarea gazelor naturale din Marea Neagră în beneficiul românilor şi economiei româneşti. Noua lege off-shore dezbătută în Parlament în ritm accelerat deblochează investiţii vitale pentru asigurarea resurselor de gaze naturale. Viziunea de dezvoltare a sectorului energetic pe care o are Guvernul României, bazată pe investiţii, o abordare pro-business şi stabilitate, va repoziţiona România ca un actor regional important, capabil să asigure necesarul pentru consumul cetăţenilor şi economiei şi chiar să devină furnizor de securitate energetică în regiune", a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
 
Directorul General al Romgaz, Aristotel Jude, a subliniat, la rândul său, că semnarea contractului reprezintă rezultatul unor negocieri ample şi complexe derulate în ultimele luni, dar şi o etapă foarte importantă în dezvoltarea şi transformarea corporativă şi strategică Romgaz.
 
"Semnarea contractului va fi urmată de demersurile legate de finalizarea tranzacţiei, moment după care, împreună cu viitorul partener, o să realizăm formalităţile necesare şi utile pentru trecerea la faza de dezvoltare-exploatare a zăcămintelor de gaze din zona perimetrului Neptun Deep, astfel încât prima producţie de gaze naturale să fie obţinută la sfârşitul anului 2026 sau începutul anului 2027. Acest proiect reprezintă o oportunitate strategică atât pentru Romgaz, cât şi pentru ţara noastră, mai ales în actualul context geopolitic, oferind astfel României o sursă importantă de gaze naturale în vederea asigurării securităţii şi independenţei energetice", a punctat Jude.
 
Frank Kretschmer, vicepreşedinte al ExxonMobil Exploration and Production România, a menţionat că Neptun Deep este un proiect important pentru România şi a urat succes Romgaz şi OMV Petrom în derularea proiectului.
 
La ceremonia de semnare a contractului de vânzare cumpărare de acţiuni EMEPRL au participat, din partea Romgaz, directorul general- Aristotel Jude, directorul economic- Răzvan Popescu, preşedintele Consiliului de Administraţie (CA), secretar de stat- Dan Dragoş Drăgan, membrii CA - Gheorghe Silvian Sorici, Botond Balazs, Nicolae Bogdan Simescu şi Cezar Batog. Filialele ExxonMobil au fost reprezentate de vice preşedintele - Frank Kretschmer, alături de Samuel Shehadeh, Alin Ştirbu şi Thomas Welzel.
 
Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%. Compania are o experienţă vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani, în anul 1909.
 
Romgaz face explorare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenţii, reparaţii capitale şi operaţii speciale la sonde şi asigură servicii profesioniste de transport tehnologic. În 2013 compania şi-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător şi furnizor de energie electrică.
 
ExxonMobil este una dintre cele mai mari companii internaţionale de energie şi petrochimie listate public. Principalele domenii de business ale companiei - Upstream, Product Solutions şi Low Carbon Solutions - oferă produse necesare traiului modern, inclusiv energie, produse chimice, lubrifianţi şi tehnologii cu emisii scăzute. ExxonMobil deţine cel mai important portofoliu de resurse din industrie şi este una dintre cele mai mari companii integrate de combustibili, lubrifianţi şi petrochimice din lume. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3509 / 8827
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Băiculescu & Asociații își consolidează echipa | Horațiu Pătrașcu, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție se alătură pe poziția de Counsel și va coordona practica de Contencios Administrativ și Fiscal
Cariere în Drept | Andrea Roxana Chihaia, printre cei mai buni zece absolvenți ai generației sale, acum stagiară, a intrat în profesie cu emoție și entuziasm. Ea spune că performanța nu se întreține singură, ci trebuie susținută. ”Trebuie să începem ca societate să credem în tineri, în potențialul lor și să le oferim oportunități pe măsură”
A nouăsprezecea ediție a Școlii de vară la NNDKP | Internship-ul include, pe lângă componenta practică, o serie de training-uri generale care facilitează integrarea în firmă și mai multe cursuri de specialitate. Ce trebuie să știe tinerii aflați la început de drum care vor să se alăture uneia dintre cele mai performante echipe de avocați și care sunt așteptările NNDKP legate de viitorii profesioniști care vor contribui la succesul firmei
RTPR și Schoenherr, alături de Romcim la achiziția Tehno World. Vânzătorul a lucrat cu avocații PNSA
CMS asistă INVL în finanțarea de 24 milioane EUR acordată de BERD și Eiffel pentru construcția unei centrale solare în România
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
RTPR a asistat Grupul Evryo la vânzarea portofoliului de energie regenerabilă către PPC Group. Echipa de avocați a fost coordonată de Roxana Ionescu (Partner) și Cezara Urzică (Senior Associate)
INTERVIU | Cosmin Vasile, singurul avocat român evidențiat ca Thought Leader atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation, în Who’s Who Legal ̸ Lexology: ”Avem șansa să fim implicați într-un număr foarte mare de arbitraje internaționale, de la comerciale la investiționale, dar și în numeroase arbitraje domestice. Pe de altă parte, reputația firmei noastre de litigatori excepționali ne dă șansa să gestionăm numeroase proiecte semnificative ca miză, sonoritate a părților implicate și care au o componentă internațională”
Promovări la Schoenherr & Asociații: Nora Olah devine local partner, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Avocații promovați sunt specializați în domenii în care activitatea firmei s-a intensificat în ultimii ani. Fiecare dintre ei este un specialist confirmat în domeniul său de activitate”
ITR EMEA Tax Awards 2024 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații și Țuca Zbarcea & Asociații concurează pentru titlul de firma anului în România în domeniul taxelor. Popescu & Asociații și Țuca Zbârcea au câte trei nominalizări în jurisdicția locală, iar NNDKP este pe lista scurtă pentru distincția de firma anului în dispute fiscale
Ana-Maria Baciu este singurul avocat din România nominalizat pentru premiul ‘Regulatory Lawyer or In-House Counsel of the Year’ acordat în cadrul Global Regulatory Awards 2024
NNDKP a asistat AAylex One în legătură cu o finanțare de 20 de milioane de euro acordată de CEC Bank și Alpha Bank Romania | Valentin Voinescu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...