ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Preşedintele Consiliului Concurenţei: Intenţia este ca la anul să finalizăm investigaţiile pe bănci; avem şi investigaţii pe energie

21 Octombrie 2024   |   Agerpres

El a subliniat că aceste investigaţii durează foarte mult deoarece volumul de date culese la bănci este mare şi nu sunt finalizate prelucrările de date, chiar dacă sunt făcute electronic.

 
 
Cele două investigaţii pe bănci intenţionăm să le finalizăm anul viitor, dar avem investigaţii şi pe energie, unde ne uităm dacă cei care sunt mari nu blochează concurenţa, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

"La anul trebuie, asta e intenţia, să terminăm investigaţiile pe bănci. Sunt două investigaţii pe bănci. Aş vrea să le terminăm pe amândouă deodată, dacă putem, adică undeva să evităm riscul în care dăm două mega-amenzi una după alta. Deci undeva să ţinem să le vedem ca un pachet, dacă ajungem la amenzi. E posibil să nu ajungem la amenzi. Una priveşte o posibilă înţelegere pentru stabilirea indicatorilor gen ROBOR. Aici vorbim de trezoreriile băncilor. Cealaltă vizează modul cum funcţionează biroul de scoring (biroul de credite), care e condus de bănci, în care suspiciunea este că prin faptul că sunt penalizaţi clienţii care fac multe interogări sau pentru care se fac multe interogări, deci care caută la mai multe bănci să ia credite, e descurajată migraţia clienţilor. Dacă lucrezi cu banca la care eşti e una, dar dacă tu încerci să mai întrebi şi la bănci concurente, atunci îţi scade scoringul, eşti văzut ca fiind mai riscant. Deci într-un fel eşti descurajat să te mulţi la o altă bancă, asta e suspiciunea", a explicat Chiriţoiu la un seminar pe teme de energie, organizat de Consiliul Concurenţei şi Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).


El a subliniat că aceste investigaţii durează foarte mult deoarece volumul de date culese la bănci este mare şi nu sunt finalizate prelucrările de date, chiar dacă sunt făcute electronic.

"Unele înţeleg că nu putem să le facem electronic, din păcate. Chat-urile le citim, nu le prelucrăm electronic, discuţiile dintre bancheri. Deci durează mult să prelucrăm datele, nu ne împotmolim la altceva", a precizat preşedintele autorităţii de concurenţă.

Astfel, el a reiterat că se aşteaptă ca anul viitor să fie finalizată investigaţia pe bănci, dar şi cea pe alimente, legată de unt, ulei etc.

"Acolo ce am văzut sunt creşteri mari de preţuri în perioada de inflaţie. Suspiciunea este că unele companii au profitat de climatul ăsta general de inflaţie ca să crească prin înţelegeri preţurile. Vedem dacă le confirmăm", a mai spus Bogdan Chiriţoiu.

Preşedintele Consiliului Concurenţei a menţionat că există investigaţii şi pe energie, pentru a vedea dacă firmele mari nu blochează concurenţa.

"Acei mari, ce înseamnă distribuitori care au şi furnizori. Desigur, sunt companii separate, dar e o legătură totuşi, pentru că sunt acelaşi grup, furnizori şi distribuitori. Ne-am uitat în trecut dacă Electrica şi CEZ nu blochează migraţia clienţilor. Am terminat-o prin angajamente. Acum ne uităm şi avem o sesizare de la o companie care avea impresia că e blocată migraţia clienţilor spre ei. Acum avem altă companie, avem furnizori, care ne spun: domnule, noi nu primim date de la distribuţii, distribuitorii îşi avantajează proprii furnizori, care au acces mai bun la datele distribuitorilor şi atunci pot să factureze, au nişte avantaje în business. Noi, ăştia care suntem noi, da, vrem să intrăm, nu avem date de aceeaşi calitate. Asta investigăm în momentul de faţă.(...) E o investigaţie în lucru. Pentru mine cel puţin, vom vedea cum gândeşte echipa, nici să spui "n-am făcut un efort special să-l favorizez, pur şi simplu, aşa am moştenit. Sistemele noastre IT comunică pentru că eram cândva aceeaşi firmă şi e normal să comunice, pe când alţii vin din afară cu sistemele lor care nu se potrivesc în sistemele noastre", nu ştiu dacă asta e suficient. Eu mă aştept ca un dominant să facă un efort, să-şi acomodeze, să-şi trateze echidistant toţi clienţii. Furnizorul din propriul grup şi el e unul dintre clienţii lui. Aşteptarea mea este să-i trateze pe toţi la fel, să facă un efort, nu să fie doar pasivi, să aştepte să se dezvolte ceilalţi, şi să facă paşi în a arăta această deschidere către către companiile care vor să intre în piaţa asta de furnizare. Sesizarea aici a venit de la Hidroelectrica", a precizat şeful Consiliului Concurenţei Bogdan Chiriţoiu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1337 / 10305
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...