
Reforma pensiilor speciale presupune mai multe lucruri, inclusiv o creştere a vârstei de pensionare la 65 de ani (ministru)
11 Iulie 2025
AgerpresMinistrul de resort a adăugat că, în privinţa vârstei de pensionare a magistraţilor, nu este luată încă o decizie.
Reforma pensiilor speciale pe care va trebui să o reluăm presupune mai multe lucruri, printre care şi o creştere a vârstei de pensionare la 65 de ani, a declarat, joi, ministrul Muncii, Petre-Florin Manole.
"Reforma pensiilor speciale, pe care va trebui să o reluăm din cauza unei decizii nefaste a Curţii Constituţionale, va presupune mai multe lucruri. Câteva dintre ele vi le pot spune, pentru că sunt deja clare. Restul se vor clarifica într-un grup de lucru între Ministerul Muncii şi Ministerul Justiţiei, care nu va avea un termen de lucru foarte îndelungat, de săptămâni. Aici vom avea, de exemplu, o creştere a vârstei de pensionare. Asta este o certitudine. (...) Vom face un proiect de lege, care va trece prin Parlament. Vrem să ducem vârsta până la 65 de ani. Este, o dată, o egalizare şi, pe de altă parte, ceea ce în trecut a reprezentat o ţintă graduală, adică vârsta de pensionare creştea treptat. Magistraţii ştiu foarte bine la ce mă refer, că au contestat, din păcate, proiectul acesta şi cred că a fost o idee greşită", a precizat ministrul Muncii, la Antena 3.
"Reforma pensiilor speciale, pe care va trebui să o reluăm din cauza unei decizii nefaste a Curţii Constituţionale, va presupune mai multe lucruri. Câteva dintre ele vi le pot spune, pentru că sunt deja clare. Restul se vor clarifica într-un grup de lucru între Ministerul Muncii şi Ministerul Justiţiei, care nu va avea un termen de lucru foarte îndelungat, de săptămâni. Aici vom avea, de exemplu, o creştere a vârstei de pensionare. Asta este o certitudine. (...) Vom face un proiect de lege, care va trece prin Parlament. Vrem să ducem vârsta până la 65 de ani. Este, o dată, o egalizare şi, pe de altă parte, ceea ce în trecut a reprezentat o ţintă graduală, adică vârsta de pensionare creştea treptat. Magistraţii ştiu foarte bine la ce mă refer, că au contestat, din păcate, proiectul acesta şi cred că a fost o idee greşită", a precizat ministrul Muncii, la Antena 3.
Acesta a subliniat că magistraţii vor putea ieşi la pensie anticipat înainte de vârstă, conform draftului actual al legii. "Dacă draftul acesta rămâne şi în formă finală, la fel cum se întâmplă şi la pensiile celelalte, poţi ieşi anticipat la pensie înainte de vârstă, cu penalizare. Primeşti o pensie mai mică, cu un indice de corecţie care dispare în fiecare an pe măsură ce te apropii de pragul pe care îl stabileşte legea", a explicat şeful de la Muncă.
Ministrul de resort a adăugat că, în privinţa vârstei de pensionare a magistraţilor, nu este luată încă o decizie.
De asemenea, referitor la reducerea pensiilor speciale, Manole a subliniat că este vorba despre un indice de înlocuire.
"Avem un indice de înlocuire, cum se numeşte el. Adică în ce măsură veniturile tale salariale sunt înlocuite de veniturile din pensii. Încă o dată, o spun cu reţinere, pentru că nu este încă o decizie, dar propunerea este ca rata de înlocuire să scadă de la 80% la 65% din venituri. Încă o dată spun: toate lucrurile acestea sunt sub rezerva faptului că proiectul nu este finalizat. Aceste procente reprezintă rata de înlocuire apropo de veniturile din timpul activităţii. Este un subiect prea sensibil şi, din păcate, clasa politică a eşuat de atâtea ori în a rezolva problema, încât am reţinerea unui proiect nefinalizat. Nu va dura mai mult de câteva săptămâni", a afirmat ministrul Muncii.
Întrebat dacă prin mărirea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru magistraţi şi prin reducerea calculului pensiilor şi a pensiilor va fi un exod din magistratură, Manole a transmis că "ar trebui, poate, să avem mai multe intrări în sistem".
"Ar trebui să avem dinspre INM (Institutul Naţional al Magistraturii, n.r.) mai mulţi oameni care intră în sistem. Dimensiunea sistemului nu este dată doar de eventualele ieşiri, ci şi de eventualele intrări. Cred că această carieră din magistratură e o carieră atractivă, astăzi. (...) S-ar putea să fie unii care să-şi dorească să iasă din sistem. (...) Vedeţi, sunt profesori care îşi doresc să predea până la peste 65 de ani, pentru că vor să-şi continue meseria. Aşadar, cred că şi la magistraţi sunt oameni în această categorie, cărora le place meseria lor, vor să-şi facă această meserie şi nu se pensionează nici astăzi, vor să stea mai mult în magistratură", a mai spus demnitarul.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1 / 9751 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...