Viitoarea Convenție pentru protecția profesiei de avocat (II) - Reglementările cuprinse de proiectul Convenției | Terminologie
05 Septembrie 2024 Călin-Andrei Zamfirescu, Senior Partner - ZRVP
Proiectul în discuție este în pus în dezbaterea asociațiilor prefesionale ale țărilor membre și cu siguranță textul sus menționat va fi amplu completat.
| |
|
Călin-Andrei Zamfirescu, Senior Partner - ZRVP |
Proiectul convenției privind protecția profesiei de avocat (denumită în cele ce urmează „Convenția”) cuprinde în premieră, în cuprinsul art. nr. 3 intitulat „Terminologie”, definirea unor termeni precum :
a. „avocat”, prin care se desemnează orice persoană fizică ce este calificată și autorizată potrivit dreptului național, să exercite profesia de avocat. Desigur, Convenția face referire la dreptul național al țării pe al cărui teritoriu avocatul este membru al asociației sale profesionale (barou sau din statele de drept/stat membru).
b. „clientul” este persoana fizică sau juridică care a solicitat și cererea i-a fost încuviințată, să fie sfătuit, asistat sau reprezentat de către un avocat. Acceptul dat de către avocat este singura condiție necesară pentru nașterea raportului juridic de asistență juridică, condițiile de validitate ale acestui contract precum și conținutul, sau proba sa, nu sunt analizate pentru îndeplinirea acestei condiții.
a. „avocat”, prin care se desemnează orice persoană fizică ce este calificată și autorizată potrivit dreptului național, să exercite profesia de avocat. Desigur, Convenția face referire la dreptul național al țării pe al cărui teritoriu avocatul este membru al asociației sale profesionale (barou sau din statele de drept/stat membru).
b. „clientul” este persoana fizică sau juridică care a solicitat și cererea i-a fost încuviințată, să fie sfătuit, asistat sau reprezentat de către un avocat. Acceptul dat de către avocat este singura condiție necesară pentru nașterea raportului juridic de asistență juridică, condițiile de validitate ale acestui contract precum și conținutul, sau proba sa, nu sunt analizate pentru îndeplinirea acestei condiții.
c. „clientul potențial” este o noțiune cu totul inedită în reglementările specifice profesiei de avocat, Convenția utilizând-o pentru prima dată. Este definită că desemnând orice persoană fizică sau juridică care solicită sau își dorește să fie sfătuită, consiliată, asistată sau reprezentată de către un avocat – desigur ceea ce deosebește clientul potențial de un client obișnuit este împrejurarea că el nu are un avocat desemnat din oficiu sau ales, ceea ce impiedică nașterea raportului juridic specific profesiei de avocat, raport juridic intuitu personae, după cum se știe.
d. „asociație profesională” desemnează organul reprezentativ căruia îi aparțin sau îi sunt afiliați toți avocații, sau doar parte dintre ei și care are autoritatea să organizeze și să reglementeze profesia de avocat potrivit dreptului național.
Împrejurarea că dintr-o asociație profesională nu fac parte toți avocații si numai o parte dintre ei este specifică dreptului anglo-saxon: spre pildă în Marea Britanie există două asociații profesionale ale avocațiilor, Council Bar din care fac parte barristerii, avocații litigatori și Law Society compusă de avocații de consultanță. În prezent diferențele dintre cele două corpuri profesionale s-au estompat semnificativ prin lărgirea competențelor membrilor săi.
e. „activitățile profesionale ale avocaților” - Convenția își propune o definire exhaustivă care cuprinde: pregătirea și acordarea de consultață, asistență sau reprezentare juridică, interpretarea și aplicarea dreptului național a dreptului altui stat sau a dreptului internațional fără a avea importanță țara în care sunt rezidenți clienții sau unde își desfașoară munca personală sau activitățile profesionale, inclusiv acordarea de asistență cu privire la procedurile sau dreptul la muncă într-o jurisdicție sau la o instanță internațională sau a unui organism atașat unei astfel de autorități, să slujească statul de drept și să contribuie la dezbaterile și întelegerea de către cetațeni a dreptului, aplicării și interpretării sale și cu privire la funcționarea sistemelor legale.
Se desprinde cu evidență dorința redactorului de a menține toate categoriile de activități ce pot fi desfășurate de un avocat, cu observarea specificităților pe care exercitarea profesiei noastre o are în diversele țări membre ale Consiliului Europei, potrivit specificului lor național. Proiectul în discuție este în pus în dezbaterea asociațiilor prefesionale ale țărilor membre și cu siguranță textul sus menționat va fi amplu completat.
f. „asociațiile profesionale” trebuie garantate ca independență și autonomie de sistemul de drept național al fiecărui stat semnatar. Ele sunt înzestrate cu competențe și atribuții precum și cu o organizare internă care să le garanteze, fie pe de o parte, alegerea liberă a organelor executive, iar pe de altă parte funcționarea potrivit reglementărilor legale fără nicio ingerință din exterior. În concret, scopul asociațiilor profesionale trebuie să constea în:
- reprezentarea drepturilor și intereselor avocaților și ale profesiei de avocat în ansamblul său;
- promovarea și apărarea independenței avocaților și al rolului lor în societate;
- elaborarea, promovarea și asigurarea respectării regulilor profesionale și deontologice;
- promovarea statului de drept, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, a hotărârilor judecătorești al drepturilor omului;
- să coopereze cu avocații și asociațiile profesionale similare din alte țări, cu organizațiile internaționale, interguvernamentale sau neguvernamentale privind problemele teoretice și practice de drept, protejarea și acordarea de asistență juridică avocaților și familiilor lor.
- promovarea și apărarea independenței avocaților și al rolului lor în societate;
- elaborarea, promovarea și asigurarea respectării regulilor profesionale și deontologice;
- promovarea statului de drept, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, a hotărârilor judecătorești al drepturilor omului;
- să coopereze cu avocații și asociațiile profesionale similare din alte țări, cu organizațiile internaționale, interguvernamentale sau neguvernamentale privind problemele teoretice și practice de drept, protejarea și acordarea de asistență juridică avocaților și familiilor lor.
Se dorește ca asociațiile profesionale să fie consultate în timp util și de o manieră efectivă referitor la orice propunere de modificare a legislației care privesc sau pot afecta activitățile profesionale ale avocaților sau reglementarea profesiei de avocat. Avocaților li se permite să adere sau să înființeze asociații profesionale în scopul promovării activității și intereselor profesionale, fără a impacta asupra calității lor de membri ai autorităților profesionale naționale. Realitatea europeană cunoaște variate forme de asociere a avocaților în asociații ale tinerilor avocați, sindicate ale avocaților, dar și în planul organizării profesiei în uniuni sau federații de barouri sau chiar uniuni de avocați. După cum se știe, UNBR este membru fondator (1927) al UIA (Union Internationale des Avocats), al IBA (International Bar Association), CCBE (Asociația Europeană a Barristilor și Avocatilor de Drept), Uniunea Avocaților din Balcani, etc.
- să reorganizeze primirea și reprimirea în profesia de avocat în baza unor criterii obiective și transparente și a unei proceduri echitabile cu garantarea constituirii rezultatelor printr-o cale de atac accesibilă și urgentă și care poate fi, în cele din urmă, supusă controlului judecătoresc.
În articolul următor vom trata drepturile profesionale ale avocaților.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2122 / 10882 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Avocații KPMG Legal – Toncescu și Asociații, implicați într-un proiect de autorizare complexă pe piața serviciilor de plată, prin care Mobile Distribution devine instituție de plată
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
KPMG integrează Claude în activitatea globală și deschide accesul la AI pentru peste 276.000 de angajați | AI-ul generativ intră în zona operațională a serviciilor profesionale, începând cu tax, legal, private equity și cybersecurity
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





