Solicitarea pe cale separată a cheltuielilor de judecată. Plata cheltuielilor de judecată efectuată de un terț și nu de persoana care a caștigat procesul

În primul rând, este de menționat că o asemenea operțiune este legitimă și legală fiind prevăzută expres de Statutul profesiei de avocat, respectiv art. 121 alin. 6 din acest act normativ.¹

Pentru obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată temeiul de drept este reprezentat de art. 453² Cod procedură civilă coroborat cu art. 1357 și următoarele din Codul civil, acordarea cheltuielilor de judecată nefiind altceva decât o aplicație în materie procesuală a răspunderii civile delictuale³.

Problema care se conturează într-o astfel de situație prezintă o dublă valență referitor la persoana întreptățită să solicite „obligarea părții care a căzut în pretenții” la plata cheltuielilor de judecată, respectiv dacă acțiunea ar trebui formulată de terțul care a achitat cheltuielile de judecată desi nu a fost parte în proces sau de către partea care a câștigat procesul, desi nu aceasta a plătit cheltuielile de judecată și deci nu aceasta și-a văzut patrimoniul diminuat cu contravaloarea acestor cheltuieli.

În primul caz, cererea de chemare în judecată grefată pe răspunderea civilă delictuală introdusă de terțul care a plătit cheltuielile de judecată nu ar prezenta niciun impediment (desigur sub rezerva administrării unui probatoriu complet) pentru a fi admisă.

Astfel, terțul care a plătit cheltuielile de judecată poate dovedi, fără mari elemente de complexitate, săvârșirea faptei ilicite de către partea care a căzut în pretenții (cu hotărârea judecătorească), prejudiciul produs (prin faptul că a plătit cheltuielile de judecată), legătura de cauzalitate și vinovația, adică aparent toate elementele necesare pentru a putea atrage răspunderea civilă delictuală a părții care a căzut în pretenții.

Cu toate acestea, fiindcă recuperarea cheltuielilor de judecată este o variație a răspunderii delictuale, cererea de chemare în judecată trebuie să respecte și norma specială, respectiv art. 453 Cod procedură civilă.

Întorcându-ne deci la norma specială, observăm că terțul plătitor al cheltuielilor de judecată nu deține calitatea de „parte care a câștigat procesul” întrucât acesta doar a plătit cheltuieli de judecată (onorariul avocatului, taxa de timbru, onorariul expertului) fără să participe efectiv la soluționarea cauzei anterioare care a generat cheltuielile de judecată.

Deci, indiferent de făptul că terțul ar putea proba îndeplinirea tuturor condițiile de atragere a răspunderii delictuale, în lipsa îndeplinirii și condiției suplimentare instituite de norma specială, cererea de chemare în judecată ridică probleme atât din perspectiva calității procesuale active cât și din perspectiva fondului acesteia.

În sprijinul unei astfel de soluții, respectiv de respingere a unei cereri de chemare în judecată formulată de terțul plătitor al cheltuielilor de judecată dar care nu a fost parte în proces s-a pronunțat și practica judiciară⁴

Cel de-al doilea caz se referă la cererea de chemare în judecată pentru recuperarea cheltuielilor de judecată formulată de către partea care a câștigat procesul, dar care nu a plătit cheltuielile de judecată.

În această situație nu se mai ridică problema calității procesuale active raportat la art. 453 Cod procedură civilă, problematica analizei fiind determinată de dovedirea îndeplinirii celorlalte 4 condiții pentru răspunderea civilă delictuală, în special a prejudiciului suferit.

În această situație partea care a câștigat procesul, aparent nu ar putea dovedi că a suferit prejudiciul solicitat a fi acoperit câtă vreme, conform ipotezei, costurile nu au fost suportate de partea litigantă din patrimoniul său, ci de terțul menționat mai sus.

Ar putea deci exista un blocaj fiindcă aparent tețul care a plătit cheltuielile nu poate formula cererea de chemare în judecată (pentru că nu a fost parte în proces) și nici partea care a câștigat procesul nu poate formula o astfel de cerere (fiindcă nu ea a plătit cheltuielile), iar consecința acestui blocaj va fi aceea că autorul faptei ilicite nu va putea fi tras la răspundere civilă și practic prejudiciul pe care l-a produs va rămâne nereparat.

Remediul juridic în această situație trebuie căutat în instituția stipulației pentru altul, reglementată de Codul civil⁵ și aplicabil în Statutul profesiei de avocat la art. 121 alin. 6⁶.

Având în vedere că terțul care plătește cheltuielile de judecată se obligă către forma de exercitare a profesiei de avocat să plătească onorariul aferent reprezentării în instanță a unei alte entități, prin încheierea unui astfel de contract de asistență juridică se încheie în realitate o stipulație pentru altul sub următoarea formă: (i) terțul care se obligă să achite cheltuielile de judecată are calitatea de stipulant (ii) societatea de avocatură are calitatea de promitent, iar (iii) partea litigantă beneficiară a serviciilor de reprezentare juridică are calitatea de terț beneficiar.

Drept urmare, în temeiul contractului de asistență juridică, în patrimoniul terțului beneficiar se naște atât dreptul de beneficia de reprezentare juridică, cât și dreptul acestuia de a solicita rambursarea cheltuielilor de judecată de la partea care a căzut în pretenții, chiar dacă onorariul avocațial (prejudiciul) nu a fost plătit de această persoană.

Ține strict de raportul dintre stipulant și terțul beneficiar cum are loc desocotirea între aceștia urmare a admiterii cererii terțului beneficiar (parte în proces) împotriva părții care a pierdut procesul. Aceasta din urmă nu se poate opune, respectiv nu se poate apăra față de pretențiile privind cheltuielile de judecată pe motivul că cel care le solicită nu face dovada plății acestora din patrimoniul său.

Această soluție a fost confirmată și de Înalta Curte de Casație și Justiție care prin Decizia nr. 1131/2022 din data de 24.05.2022 a validat acest raționament și a confirmat nu doar că o astfel de construcție juridică reprezintă o stipulație pentru altul, ci și faptul că terțul beneficiar poate solicita obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, chiar dacă nu acesta a avansat cheltuielile de judecată.

În concluzie, în situația în care cheltuielile de judecată sunt achitate de o altă persoană decât partea din proces, o acțiune având ca obiect recuperarea cheltuielilor de judecată pe cale separată poate fi introdusă de partea care a câștigat procesul, chiar dacă o altă persoană a plătit cheltuielile de judecată, sub rezerva desigur a dovedirii îndeplinirii celorlalte condiții prevăzute de lege pentru o astfel de pretenție.