CCR discută sesizarea preşedintelui Iohannis asupra Legii privind administrarea porturilor
15 Februarie 2023 Agerpres
Legea a fost reexaminată de Parlament la solicitarea şefului statului.
Curtea Constituţională a României discută, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii privind administrarea porturilor.
Şeful statului a trimis CCR, la finalul anului trecut, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare şi pentru completarea unui articol din Legea concurenţei.
Legea a fost reexaminată de Parlament la solicitarea şefului statului. "Parlamentul a modificat condiţiile privind selecţia membrilor organelor de conducere, adoptând o lege cu un conţinut diferit faţă de forma iniţială şi, pe cale de consecinţă, o nouă soluţie legislativă neavută în vedere de cererea de reexaminare", a explicat Iohannis, în sesizarea transmisă CCR.
Şeful statului a trimis CCR, la finalul anului trecut, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare şi pentru completarea unui articol din Legea concurenţei.
Legea a fost reexaminată de Parlament la solicitarea şefului statului. "Parlamentul a modificat condiţiile privind selecţia membrilor organelor de conducere, adoptând o lege cu un conţinut diferit faţă de forma iniţială şi, pe cale de consecinţă, o nouă soluţie legislativă neavută în vedere de cererea de reexaminare", a explicat Iohannis, în sesizarea transmisă CCR.
Preşedintele a solicitat reexaminarea actului normativ pe motiv că în cuprinsul unor dispoziţii se foloseşte o terminologie neclară în privinţa domeniilor de studii şi, având în vedere importanţa, rolul şi atribuţiile membrilor organelor de conducere ale administraţiilor portuare, este necesară menţionarea expresă a acestora în cadrul condiţiilor de selecţie.
Totodată, prin cererea de reexaminare, preşedintele indica impactul noilor condiţii şi al diminuării unor cerinţe - inclusiv eliminarea condiţiei ca experienţa profesională de 5 ani să fie în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale ori a instituţiilor publice, precum şi a condiţiei ca respectivele competenţe profesionale să fie dovedite prin minimum 5 ani de experienţă, îndeplinind atribuţii de conducere, reglementare sau control în domeniul naval.
În procedura de reexaminare, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a admis un amendament prin care s-a înlocuit condiţia ca membrii să aibă competenţe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experienţă în administrarea sau managementul unor entităţi, persoane juridice care desfăşoară activităţi specifice sectorului transport, logistic, administrarea infrastructurii de transport cu o condiţie de experienţă de minimum un an în respectivele domenii.
Ulterior, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat legea în forma adoptată de Senat. "Cu alte cuvinte, Parlamentul a diminuat şi mai mult condiţiile şi cerinţele pentru selecţia membrilor organelor de conducere ale administraţiilor portuare", se evidenţiază în sesizarea la CCR.
"În concluzie, în ceea ce priveşte cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României în data de 28 noiembrie 2022, nu se poate susţine nici că aceasta a fost admisă sau admisă în parte, nici că a fost respinsă", se explică în document.
"Între forma legii trimise iniţial la promulgare şi cea adoptată în urma soluţionării cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României există o diferenţă specifică. Aceasta constă în înlocuirea sintagmei '5 ani' cu sintagma 'un an'. Însă această diferenţă specifică, dincolo de evidenţa faptului că nu reprezintă nici o formă de 'admitere' a cererii de reexaminare, ea nu poate fi considerată nici 'respingere' a acesteia, întrucât conţinutul normativ (...) a fost modificat", a completat preşedintele.
Parlamentul a transmis, pe 23 decembrie, preşedintelui Iohannis, în vederea promulgării, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/ 2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/ 1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, precum şi pentru completarea art. 25 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/ 1996.
OUG nr. 160/ 2020 are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal necesar aplicării Regulamentului (UE) 2017/ 352 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 februarie 2017 de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare şi a normelor comune privind transparenţa financiară a porturilor.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1401 / 5781 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cumpănașu și Asociații a asistat vânzătorii în tranzacția prin care Nordexim MV International SRL a fost preluată de către Vidya Herbs Private Limited (India) | Mirela Metea (Partener) a coordonat proiectul
Filip & Company a asistat Raiffeisen Bank România în acordarea unei finanțări către Booster Capital în vederea achiziției Servicii Publice S.A. | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Clifford Chance Badea a asistat Vista Bank la debutul ca emitent de obligațiuni pe Bursa de Valori București. Partener Mădălina Postolache (Rachieru), Nicolae Grasu (Senior Associate) și Cosmin Mitrică (Associate) au asistat instituția financiară pe tot parcursul procesului
BACIU PARTNERS aduce încă o dată în prim plan proprietatea intelectuală prin cea de-a 4-a ediție a concursului de procese simulate în domeniul proprietății intelectuale | Ileana Nicolescu-Decsei, Master of Ceremonies: ”Competiția continuă să atragă studenți motivați de provocări, care valorifică îndrumarea oferită pentru a construi lucrări pe teme pe care nu au avut încă ocazia să le studieze în profunzime la facultate”
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





