ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CCR: Legea privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 - neconstituţională (surse)

13 Ianuarie 2021   |   AGERPRES

La mijlocul lunii octombrie a anului trecut, Executivul a sesizat CCR în vederea exercitării controlului prealabil de constituţionalitate privind Legea pentru aprobarea OUG 136/2020 - rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

 
 
Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea Guvernului asupra legii privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, stabilind că actul normativ este neconstituţional, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.

La mijlocul lunii octombrie a anului trecut, Executivul a sesizat CCR în vederea exercitării controlului prealabil de constituţionalitate privind Legea pentru aprobarea OUG 136/2020 - rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

Executivul susţinea în sesizarea adresată CCR că Parlamentul a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice.


"Distorsionarea construcţiei bugetare, prin introducerea de cheltuieli fără bază reală în nivelul veniturilor, are ca finalitate degradarea economică, cu impact negativ în nivelul de trai al tuturor cetăţenilor, inclusiv al prezumtivilor beneficiari ai acestor cheltuieli. Totodată, gestionarea contextului economic actual necesită o raportare realistă la situaţia economică internaţională provocată de pandemie şi maximă precauţie în menţinerea echilibrelor bugetare în beneficiul tuturor cetăţenilor", arăta Guvernul.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2652 / 5360
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MergerMarket League Tables - Full Year 2024 | Piața de M&A a cunoscut o redresare prudentă anul trecut și a înregistrat o creștere de 8 % la nivel global. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Schoenherr și Wolf Theiss, număr mare de tranzacții asistate în Europa Centrală și de Est
Wolf Theiss a asistat fondatorii Embryos Fertility Clinic cu privire la vânzarea pachetului majoritar de părţi sociale către Integral Capital Group, alături de care a stat RTPR | Ce avocați au fost în cele două echipe
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...