ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Senat: Intervenţii legislative de redefinire a limitelor unor arii protejate pentru amenajări hidroenergetice

14 Martie 2022   |   Agerpres

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for legislativ decizional în acest caz.

 
 
Senatul a adoptat o propunere legislativă care modifică OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice pentru a permite realizarea "cu celeritate" a proiectelor investiţionale în sectorul energetic, aflate într-un stadiu avansat de executare.

Au fost înregistrate 88 de voturi "pentru" şi 25 împotrivă.

Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative iniţiate de un grup de parlamentari preponderent PSD, "prin intervenţiile legislative preconizate se urmăreşte să se faciliteze realizarea cu celeritate a proiectelor investiţionale aflate într-un stadiu avansat de executare, cu efectul dorit al creşterii capacităţii de producţie", ca prim pas în "intensificarea ritmului de realizare a investiţiilor în sectorul energetic".


Proiectul de act normativ, amendat de Senat, prevede că "modificarea limitelor ariilor naturale protejate în sensul delimitării unei precizii mai bune se face la iniţiativa Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate sau a structurii de administrare a ariei naturale protejate în baza unui studiu ştiinţific, cu avizul Consiliului ştiinţific, cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului".

Prin excepţie de la unele prevederi legale, modificarea limitelor ariilor naturale protejate, este posibilă prin scoaterea unor suprafeţe din interiorul ariilor naturale protejate, dacă, pentru suprafeţele respective, la data de 29 iunie 2007, erau aprobate, prin hotărâre a Guvernului sau decrete de stat, obiective de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, care erau în curs de execuţie sau demarate anterior acestei date, în temeiul legislaţiei în vigoare.

"Noile limite ale ariilor naturale protejate vor fi trasate astfel încât perimetrul schemei de amenajare hidroenergetice, inclusiv al drumurilor de acces aferente amenajărilor hidroenergetice, staţiilor şi liniilor de evacuare putere aferente acestora să fie în afara ariei naturale protejate. Suplimentar, între noile limite ale ariei naturale protejate şi limitele amenajării hidroenergetice va fi păstrată o zona minimă, tampon, de lăţime de 100 metri, pe toată lungimea de grăniţuire. (...) Modificarea se avizează numai în situaţia în care, prin grija şi pe cheltuiala beneficiarului obiectivelor de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, (...) se instituie regimul de arie naturală protejată pe o altă suprafaţă adiacentă ariei naturale protejate, situată oriunde pe graniţa acesteia. Suprafaţa minimă adusă în compensare va fi echivalentă cu suprafaţa scoasă de pe teritoriul ariei naturale protejate, majorată cu zona-tampon", stipulează propunerea legislativă.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for legislativ decizional în acest caz.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1568 / 5218
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Simtel Team cu privire la transferul acţiunilor pe Piaţa Principală a BVB
NNDKP a asistat Globant în legătură cu fuziunea a două filiale din România, în cadrul unui proces de reorganizare la nivel global. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
ITR EMEA Tax Awards 2024 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații și Țuca Zbarcea & Asociații concurează pentru titlul de firma anului în România în domeniul taxelor. Popescu & Asociații și Țuca Zbârcea au câte trei nominalizări în jurisdicția locală, iar NNDKP este pe lista scurtă pentru distincția de firma anului în dispute fiscale
Organizatorii Transylvania Open au cumpărat licența turneului WTA de la Associazione Sportiva Dilettantistica Country Time Club. PNSA a fost alături de cumpărător, cu o echipă coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
RTPR, alături de Innova Capital la vânzarea Optical Investment Group. Echipa de proiect a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Managing Associate)
Avocații din practica de Energie & Resurse Naturale de la Wolf Theiss lucrează în proiectele Doicești și Cernavodă, cele mai mari din domeniul energiei nucleare. Adina Aurel (Counsel): ”Ceea ce ne-a atras la aceste proiecte este în primul rând inovaţia tehnologică în domeniul energiei nucleare” | Cele mai multe solicitări au fost pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile, dar volume de muncă mari au avut și mandatele din alte segmente ale practicii
LegiTeam | We are looking for a corporate ̸ M&A lawyer (5-7 years of experience) to join RTPR
Voicu & Asociații is looking for business lawyers (maximum 5 years from Bar admission)
LegiTeam | We are looking for a competition lawyer (2-5 years of experience) to join RTPR
LegiTeam | We are looking for corporate ̸ M&A lawyers (2-4 years of experience) to join RTPR
RTPR, consultant local pentru Aramco în tranzacția condusă de A&O Shearman privind investiția Aramco în HORSE Powertrain Limited, joint venture-ul înființat de Renault Group și Geely. Costin Taracilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate) au coordonat echipa
Titlurile știintifice sunt irevocabile, indiferent de forma în care au intrat în circuitul civil | Decizie de referință a ICCJ, obținută de avocații ZRVP. Alexandru Iorgulescu (partener) și Alina Munteanu (senior associate), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...