ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Senat: Proiectul care reglementează desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare, adoptat

26 Februarie 2025   |   Agerpres

Potrivit actului normativ, structurile desemnate din Armata României, în funcție de necesitățile operaționale, vor putea fi transferate, pentru perioade determinate de timp, sub diferite grade de autoritate, în relația cu comandantul forțelor armate străine care conduce o operație militară pe teritoriul statului român.

 
 

Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for legislativ decizional, proiectul de lege care reglementează desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român atunci când nu este instituită starea de urgență, de asediu, de mobilizare ori de război.

S-au înregistrat 81 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă' și două abțineri.

Potrivit actului normativ, structurile desemnate din Armata României, în funcție de necesitățile operaționale, vor putea fi transferate, pentru perioade determinate de timp, sub diferite grade de autoritate, în relația cu comandantul forțelor armate străine care conduce o operație militară pe teritoriul statului român.

Desfășurarea acestor misiuni și operații militare se va realiza în cazul iminenței sau existenței unor acțiuni, fapte sau stări de fapt, capacități, strategii, intenții ori planuri ce pot afecta valorile, interesele și obiectivele naționale de securitate și/sau sunt de natură să pună în pericol direct sau indirect securitatea națională, prin afectarea caracterului național, a suveranității, independenței, unității și integrității teritoriale, a funcționării normale a instituțiilor statului și a unităților administrativ-teritoriale, a vieții și integrității fizice a cetățenilor, prevede actul normativ.

De asemenea, misiunile și operațiile militare se execută de către forțele armate în mod exclusiv sau cu participarea forțelor armate străine, cu respectarea legislației României, a tratatelor internaționale, acordurilor bilaterale și multilaterale și înțelegerilor tehnice încheiate cu forțele armate străine.

'Inițierea misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român se aprobă de către Președintele României, la propunerea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în condițiile în care indicatorii și avertizările stabilite prin planuri arată o deteriorare a mediului de securitate internațional sau regional și iminența unor riscuri de securitate la adresa statului român', stipulează proiectul.

Proiectul mai prevede că 'pe timpul desfășurării misiunilor și operațiilor militare, pe teritoriul statului român, cu participarea forțelor armate străine, comandantului român desemnat să conducă misiunea sau operația militară îi pot fi transferate, sub diferite grade de autoritate, forțele armate străine participante, în limitele stabilite prin mesajul privind transferul de autoritate'.

Totodată, 'structurile desemnate din cadrul Armatei României, în funcție de necesitățile operaționale, pot fi transferate pentru perioade determinate de timp, sub diferite grade de autoritate în relația cu comandantul forțelor armate străine care conduce o operație militară pe teritoriul statului român, în limitele stabilite prin mesajul privind transferul de autoritate, semnat de către șeful Statului Major al Apărării și prin înțelegerile tehnice încheiate în acest sens', se mai arată în actul normativ.

În funcție de dinamica situației operaționale, șeful Statului Major al Apărării poate dispune încetarea transferului de autoritate asupra forțelor Armatei României participante la misiuni și operații militare pe teritoriul statului român.

Fondurile necesare participării forțelor Armatei României la misiuni și operații militare pe teritoriul statului român se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naționale.

Liderul senatorilor POT, Vela Gheorghe, a solicitat ca proiectele privind apărarea aflate pe ordinea de zi a plenului de miercuri să fie eliminate din dezbaterea Parlamentului și să intre 'în dezbatere publică', așa cum i-au cerut mai mulți alegători.


 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 446 / 5819
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...