ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Dumitru Buzatu rămâne în arest preventiv, au decis magistraţii Curţii de Apel

29 Septembrie 2023   |   Agerpres

Urmează ca magistraţii să facă publică şi motivarea deciziei.

 
 
Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au respins, vineri, contestaţia depusă de avocatul lui Dumitru Buzatu faţă de măsura arestării preventive a acestuia, decisă în primă instanţă de Tribunalul Vaslui.
 
Urmează ca magistraţii să facă publică şi motivarea deciziei.
 
Dumitru Buzatu a fost reţinut sâmbătă dimineaţă, după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant.
 
"În perioada 8 mai - 7 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru (...) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plată facturilor). În context (...), la data de 22 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante", preciza DNA.
 
Tribunalul Vaslui a emis, sâmbătă, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Buzatu pentru luare de mită, însă acesta a contestat soluţia.
 
Dumitru Buzatu a fost exclus din PSD, sâmbătă, decizia fiind luată cu unanimitate de voturi în şedinţa Biroului Politic Naţional al PSD. În cadrul şedinţei s-a decis şi numirea ca preşedinte interimar al organizaţiei PSD Vaslui a vicepreşedintelui partidului, Dragoş Benea.
 
Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, a semnat, marţi, ordinul de suspendare a lui Dumitru Buzatu din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ), având în vedere că acesta a fost arestat preventiv. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 469 / 4671
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr a asistat Hellman & Friedman în legătură cu investiția sa, alături de CVC, în Mehiläinen. Mădălina Neagu (partner) a coordonat echipa care a oferit consultanță juridică în România și Serbia
Exim Banca Românească participă la un credit sindicalizat de 110 mil. € atras de Moov Leasing. Filip & Company a asistat juridic băncile
Women Lawyers | Adela Nuță, Managing Associate BACIU PARTNERS, spune că un loc este modelat de oamenii care îl compun, la fel cum oamenii sunt influențați de spiritul locului. „Iar atunci când această dinamică este construită pe curaj, agilitate și dorința de a atinge excelența, profesia devine mai mult decât o carieră, devine o modalitate de a înțelege, influența și transforma realitatea din jur”
Leroy și Asociații a asistat ENGIE Romania în achiziția unui proiect eolian în județul Constanța. Ce avocați au fost în prima linie
Filip & Company a asistat Amstar Management în vânzarea hotelurilor Duke Romană și Duke Armenească din București. Ioana Roman (partener) a coordonat echipa
Cum lucrează avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații în proiectele de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și cum îi pot ajuta pe clienții care solicită asistență | Șansele unui proiect depind de caracteristicile sale intrinseci, de îndeplinirea criteriilor de eligibilitate și de corectitudinea cu care sunt colectate documentele necesare depunerii dosarului. De vorbă cu Raluca Vasilache (Partener) și Andreea Oprișan (Partener) despre pașii care trebuie urmați și aspectele sensibile de care companiile trebuie să țină cont
RTPR, avocații băncilor în finanțarea sindicalizată de 3,1 miliarde lei acordată Electrica. Cosmin Tilea (Partner) și Andreea Nedeloiu (Counsel) au coordonat echipa
Women Lawyers | De vorbă cu Angela Porumb (Partener Mușat & Asociații), avocat o carieră de peste 20 de ani în avocatura de business, care a ales această firmă din dorința clară de a evolua: ”Pasul spre Mușat & Asociații a fost definitoriu pentru maturizarea și împlinirea mea ca avocat. Am avut în acest fel avantajul de a intra în dosare complexe, cu rezonanță juridică, cauze ce, dincolo de pregătirea teoretică, au implicat creativitate maximă și obligatoriu efort de echipă”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Women Lawyers | De vorbă cu Gabriela Neagu, Managing Associate la Băncilă, Diaconu și Asociații, avocatul care a construit de la zero practica de Banking & Finance a firmei: „Să ai șansa nu doar să faci parte dintr-o echipă, ci să o modelezi și să o dezvolți, este un proces care îți aduce atât satisfacție, cât și o responsabilitate reală”
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Soare (Senior Associate - BSMP), avocat care spune că pentru a avea o carieră durabilă, este fundamental să fii cu adevărat pasionat de munca pe care o depui și dedicat îndeplinirii cu succes a mandatelor încredințate. ”Principalele avantaje ale apartenenței la această firmă sunt diversitatea proiectelor la care avem acces și oportunitățile de dezvoltare professională. Cultura deschisă și orientată spre colaborare permite un schimb constant de idei și soluții creative”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...