Parchetul General - acţiune de combatere a evaziunii fiscale: Sute de percheziţii în 56 de dosare, cu prejudiciu de 228 milioane lei
20 Noiembrie 2023 Agerpres
Totodată, la nivelul Ministerului Public sunt în curs de implementare mai multe metodologii standard de investigaţie, aplicabile în domeniile cu un grad ridicat de specializare - evaziune fiscală, spălarea banilor, infracţiuni de mediu - care au menirea de a genera o creştere a calităţii actului de urmărire penală şi instituirea unor practici unitare de investigare a infracţiunilor din aceste domenii de activitate.
Parchetul General a anunţat că a coordonat, săptămâna trecută, o acţiune de combatere a evaziunii fiscale la nivel naţional, în cadrul căreia au fost efectuate 445 de percheziţii în 56 de dosare penale, în care prejudiciul total estimat este de 228 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul săptămânii 13 - 19 noiembrie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a coordonat o acţiune de combatere a evaziunii fiscale la nivel naţional, desfăşurată la nivelul unităţilor de parchet de pe lângă curţile de apel şi tribunalele din 38 de judeţe şi municipiul Bucureşti, împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul IGPR şi al Inspectoratelor Judeţene de Poliţie.
Rezultatele acţiunii coordonate la nivel naţional, centralizate până la acest moment, sunt următoarele:
* au fost puse în executare 445 de mandate de percheziţie emise în 56 de dosare penale;
* investigaţiile vizează un număr de 207 persoane fizice şi 97 de persoane juridice;
* prejudiciul provizoriu estimat în această fază a cercetărilor este de 228.601.722 lei;
* au fost instituite măsuri asiguratorii în vederea recuperării prejudiciilor, inclusiv în vederea confiscării extinse.
Domeniile de activităţi economice vizate sunt extrem de diverse: comerţul cu fier vechi/deşeuri, reciclarea deşeurilor electrocasnice şi textile, comerţul cu material lemnos, comerţul cu materiale de construcţii, transport de persoane, comerţul cu cereale, servicii de curierat şi car sharing, minerit neautorizat, comerţul cu produse siderurgice şi materii prime industriale, comerţul cu produse electronice, comerţul cu piese de schimb, comerţul cu produse cosmetice, şcoli de şoferi.
Operaţiunea de săptămâna trecută se înscrie în eforturile Ministerului Public de a se focaliza pe combaterea criminalităţii în domenii prioritare, cu un grad ridicat de specializare, în care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are un rol de coordonare, prin intermediul birourilor specializate înfiinţate prin noul Regulament de ordine interioară al parchetelor, intrat în vigoare în luna septembrie 2023.
Totodată, la nivelul Ministerului Public sunt în curs de implementare mai multe metodologii standard de investigaţie, aplicabile în domeniile cu un grad ridicat de specializare - evaziune fiscală, spălarea banilor, infracţiuni de mediu - care au menirea de a genera o creştere a calităţii actului de urmărire penală şi instituirea unor practici unitare de investigare a infracţiunilor din aceste domenii de activitate.
Nu în ultimul rând, o atenţie sporită a fost acordată instituirii de măsuri asigurătorii, unul dintre obiectivele principale ale Ministerului Public fiind în perioada următoare creşterea gradului de indisponibilizare şi confiscare a produselor infracţiunii, un rol important în acest demers urmând să îl joace noul Compartiment de analiză şi investigaţii financiare înfiinţat la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 668 / 4945 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr asistă Enterprise Investors în investiția în 18GYM. Mădălina Neagu (Partner) a coordonat echipa
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
INTERVIURI ESENȚIALE | De vorbă cu Ioana Gelepu, fondatoarea cabinetului “Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement”, despre succesul unei construcții născute din pasiune și despre rafinamentul unui „atelier de lux” dedicat spețelor complexe: “Acum 3 ani a fost un vis, între timp a devenit certitudine: artizanat în domeniul litigiilor este ceea ce vreau să fac toată viața”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





