
Schengen | Ciucă spune că România acceptă returnarea migranţilor pe procedura Dublin: Nu este vorba de alte solicitări în plus
11 Decembrie 2023
AGERPRESEl a explicat că procedura Dublin prevede ca migranţii care au fost identificaţi ca trecând prin România şi au ajuns în Austria sau în altă ţară "să revină din ţara din care au pornit".
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că România va prelua migranţi din Austria pe procedura Dublin, menţionând că "nu este vorba de alte solicitări în plus, ci de ceea ce există în momentul de faţă în funcţiune".
"Nu există orice formă, este un format Dublin pe care România deja îl aplică. Mai există formatul prin care în bilateral, pe anumite agreement-uri stabilite, de exemplu, între Austria şi România se desfăşoară partea aceasta de returnare a migranţilor ilegali care au fost găsiţi în Austria, şi el funcţionează şi astăzi. De asemenea, există partea situaţiilor excepţionale, cum a fost situaţia din Italia sau din Grecia, când la nivel european s-au reunit toţi responsabilii şi s-a stabilit ca fiecare ţară să preia un număr de migranţi. Deci, acestea sunt singurele modalităţi", a spus Ciucă, întrebat dacă România este pregătită să accepte transportul migranţilor din Austria sub orice formă, în contextul condiţiilor impuse de această ţară pentru acceptarea aderării ţării noastre la Schengen cu graniţele aeriene.
"Nu există orice formă, este un format Dublin pe care România deja îl aplică. Mai există formatul prin care în bilateral, pe anumite agreement-uri stabilite, de exemplu, între Austria şi România se desfăşoară partea aceasta de returnare a migranţilor ilegali care au fost găsiţi în Austria, şi el funcţionează şi astăzi. De asemenea, există partea situaţiilor excepţionale, cum a fost situaţia din Italia sau din Grecia, când la nivel european s-au reunit toţi responsabilii şi s-a stabilit ca fiecare ţară să preia un număr de migranţi. Deci, acestea sunt singurele modalităţi", a spus Ciucă, întrebat dacă România este pregătită să accepte transportul migranţilor din Austria sub orice formă, în contextul condiţiilor impuse de această ţară pentru acceptarea aderării ţării noastre la Schengen cu graniţele aeriene.
Întrebat dacă Bucureştiul este pregătit să accepte returnarea migranţilor doar pe procedura Dublin, Ciucă a răspuns: "Despre asta este vorba în momentul de faţă, de nimic altceva în plus".
"Şi mai este un proiect pilot care se desfăşoară în România, este vorba de proiectul de la graniţa dintre Serbia şi România, prin care migranţii pot fi returnaţi într-o procedură mai rapidă de aproximativ două săptămâni", a adăugat Nicolae Ciucă.
El a explicat că procedura Dublin prevede ca migranţii care au fost identificaţi ca trecând prin România şi au ajuns în Austria sau în altă ţară "să revină din ţara din care au pornit".
Întrebat dacă acest lucru înseamnă că România nu se poate trezi cu o cotă mai mare de migranţi ilegal pe teritoriul său, Ciucă a răspuns: "Despre asta este vorba".
Chestionat dacă Austria nu va cere transferul tuturor migranţilor, Nicolae Ciucă a spus că nu este vorba de alte solicitări în plus, ci "de ceea ce există în momentul de faţă în funcţiune.
"România, încă o dată, aşa cum a îndeplinit toate solicitările şi acum doi ani, şi acum un an, şi anul acesta le respectă", a adăugat Nicolae Ciucă.
Ministrul de Interne austriac, Gerhard Karner, a declarat, luni, că a prezentat Comisiei Europene "condiţii clare" pe care aceasta să le implementeze înainte ca Viena să fie de acord cu primirea României şi Bulgariei în aşa-numitul "Air Schengen". Karner solicită controale întărite la frontierele terestre, precum şi preluarea de către România şi Bulgaria de solicitanţi de azil, în special afgani şi sirieni.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 369 / 4699 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes”
Women Lawyers | Pentru Mateea Codreanu, apartenența la echipa Mușat & Asociații, în care a evoluat până la poziția de Partener, a fost decisivă în formarea sa: ”Este o provocare să începi parcursul avocațial ca avocat stagiar într-o firmă de avocatură lider, dar totodată și o premisă pentru o dezvoltare profesională rapidă”
Liviu Togan părăsește Dentons, unde coordona practica de drept penal și investigații și se alătură din nou firmei Mușat & Asociații, pe poziția de Partner: “Revin în cadrul unei echipe pe care o cunosc și în care am încredere”
LMG Life Sciences Awards EMEA 2025 | Kinstellar, Muşat & Asociaţii, NNDKP și Popescu & Asociații, pe lista scurtă din care va fi aleasă peste câteva zile ”South East Europe Firm of the Year”. Popescu & Asociații concurează cu patru firme internaționale de top pentru titlul de ”White Collar Crime Firm of the Year”, iar unul dintre partenerii săi, Mirel Rădescu, este printre cei patru finaliști la categoria ”White Collar Crime Lawyer of the Year”
Avocații Kinstellar spun că semnalul cel mai pregnant din ultima perioadă e dat de proiectele de reorganizare și apreciază că anul acesta va crește numărul companiilor care fac disponibilizări masive. Clienții sunt interesați de consolidarea politicilor privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, precum și de regândirea modului de organizare a muncii, pe fondul unei tendințe de creștere a volumului de cauze privind litigiile de muncă | Activitate intensă în practica de Employment, evidențiată de ghidurile juridice internaționale, cu mandate diverse și o echipă expusă la proiecte cu un caracter multidisciplinar
GNP obține o soluție favorabilă pentru un operator de platformă, ce ar putea să contureze o practică constantă și predictibilă, în baza căreia autoritățile de reglementare naționale vor analiza întinderea răspunderii furnizorilor de servicii intermediare. Problemele juridice ridicate în acest litigiu vizează în principal modul de interpretare și aplicare a reglementărilor din Regimul eCommerce și DSA | Avocații Octavian Adam (Partener), Cristina Badea (Senior Associate) și Alice Moisac (Associate), în prim plan
Rising Stars | Eduard Morariu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai generației 2022, a ales să profeseze ca avocat la Filip & Company, unde urmărește să se dezvolte în câteva dintre ramurile mai „nișate” ale Dreptului: „Parcursul meu a presupus implicarea în multe dosare de instanță și arbitraj, unele chiar de importanță națională, cu probleme de drept sensibile, dar și cu echipe de avocați excepționali, care le-au făcut față cu o măiestrie la care nu pot decât să aspir”
Cum lucrează echipele Băncilă, Diaconu și Asociații (EY Law) și Grants & Incentives Avisory (EY), în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, în care au o rată de succes mai mare de 90% | Ramificarea multidisciplinară a expertizei permite echipei să ofere clienților o viziune completă asupra pașilor de parcurs și modului în care pot implementa soluțiile propuse, astfel încât să obțină cele mai mari beneficii. Ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de obținere a fondurilor
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
Premieră juridică în România | Popescu & Asociații obține prima despăgubire integrală pentru expropriere: peste 60 mil. lei pentru Viorelo International. Succesul este rezultatul unei strategii juridice riguroase, elaborate și implementate de o echipă interdisciplinară de specialiști
Premieră pe piața avocaturii din România: NNDKP, desemnată pentru a șaptea oară „Firma de avocatură a anului în România” la gala premiilor Chambers Europe 2025. | Ion Nestor, Co-Managing Partner: ” Această recunoaștere, care vine în anul în care sărbătorim 35 de ani de activitate, reprezintă încă o confirmare a poziției de top pe care NNDKP o ocupă pe piața avocaturii din România și validează munca, performanța și rezultatele excelente obținute de întreaga echipă”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...