ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Seidler: CCR minte în motivarea privind legea de eliminare a pensiilor parlamentarilor; cerem dezbaterea proiectului USR

14 Iunie 2022   |   Agerpres

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute marţi la Parlament, Seidler a precizat că proiectul de lege a fost înregistrat pe 9 februarie, nu pe 16 februarie, aşa cum susţine CCR.

 
 
Deputatul USR Cristian Seidler acuză Curtea Constituţională că ar fi ''minţit'' în motivarea deciziei de neconstituţionalitate privind legea de eliminare a pensiilor speciale pentru parlamentari.
 
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute marţi la Parlament, Seidler a precizat că proiectul de lege a fost înregistrat pe 9 februarie, nu pe 16 februarie, aşa cum susţine CCR.
 
"Este, dacă bine ştiu, printre ultimele acte semnate de domnul Valer Dorneanu, în calitate de preşedinte al Curţii Constituţionale. Sigur, dânsul este urmat în această calitate de un alt fost parlamentar, deci ne aşteptăm ca şi pe viitor Curtea Constituţională să facă acelaşi lucru, să apere interesele foştilor parlamentari. Prin această motivare, Curtea minte; în primul rând, pentru că ne spune că legea adoptată ar fi fost depusă cu şapte zile după ce ea a fost depusă în realitate. Dovada în acest sens ar fi fost foarte uşor de găsit dacă s-ar fi dorit. Legea a fost înregistrată în data de 9 februarie, iar Curtea spune că ar fi fost înregistrată în data de 16 februarie", a spus deputatul USR.
 
Seidler a menţionat că întreaga justificare a Curţii se bazează pe faptul că legea ar fi fost aprobată în interval de 24 de ore de la depunere. El subliniază însă că această afirmaţie este una falsă.
 
"Atunci când o minciună este conţinută într-o decizie a CCR, acesta este un lucru destul de grav pentru o democraţie. Vă aduc aminte că deciziile CCR nu pot fi contestate în niciun fel. Mai apoi, Curtea îşi bazează argumentarea pe un alt fals. Şi anume, pe o falsă pretenţie de a apăra opoziţia parlamentară de eventualele abuzuri ale majorităţii. Atât doar că acest proiect de lege aparţine opoziţiei de la vremea respectivă, a fost votat în unanimitate de plenurile reunite, cu excepţia celor de la UDMR, care s-au exprimat 'Prezent, nu votez'. Aşadar, partidele de opoziţie, dar mai ales cel care a depus acest proiect, a votat 'pentru' acest proiect de lege", a susţinut el.
 
Reprezentantul USR a mai precizat că în fiecare săptămână este aprobat cel puţin un proiect de lege în cazul căruia raportul comisiei de specialitate şi votul din plen se pronunţă în interval de câteva ore. Urmând acest raţionament, "o mulţime de legi din România" ar fi neconstituţionale.
 
Seidler a citat de asemenea o frază din motivarea Curţii, adăugând că "nu are nicio bază în textul constituţional", că prin aceasta CCR îşi modifică jurisprudenţa şi "inventează o motivaţie pentru ca şi parlamentarii" să fie situaţi în aceeaşi poziţie ca şi magistraţii, putând beneficia de pensie de serviciu.
 
"Deşi Curtea ne spune că nu se pronunţă pe fond asupra acestei legi, doar pe procedură, trimite un buzdugan în viitor şi ne spune o aberaţie juridică pentru care nu are, de altfel, text constituţional, nu îl poate cita, pentru că el nu există. Voi cita o frază din decizia Curţii: 'S-a creat astfel o insecuritate juridică vădită, în raport cu drepturile patrimoniale acordate deputaţilor şi senatorilor ulterior încetării mandatului lor, drepturi ce nu pot fi afectate' - iată aflăm o noutate - 'întrucât constituie unul dintre elementele constitutive ale statutului constituţional al membrilor Parlamentului, fiind intrinsec legate de regimul constituţional al protecţiei mandatului reprezentantiv'", a explicat acesta.
 
Seidler a adăugat că, potrivit motivării, banii ar urma să fie plătiţi beneficiarilor imediat după publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial. Pe de altă parte, a atras atenţia asupra faptului că, potrivit Constituţiei, timp de 45 de zile, Parlamentul ar avea o cale de a corecta eroarea procedurală.
 
El a subliniat că USR a depus, încă de săptămâna trecută, cereri la Birourile permanente ale celor două Camere pentru a fi adoptată o nouă lege de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, dar că aceste solicitări au fost ignorate.
 
"Aşadar, USR a procedat corect atunci când a depus un nou proiect de lege de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor imediat după ce Curtea a comunicat decizia sa. PNL a greşit atunci când a spus că trebuie să aşteptăm motivarea. Iată, dacă astăzi acea lege redepusă ar fi fost adoptată, nu am mai fi în situaţia în care foştii parlamentari ar urma să primească bani de acum încolo. Chiar şi aşa, solicitarea noastră oficială este ca în decursul acestor câteva săptămâni, până la finalizarea sesiunii parlamentare, Biroul permanent reunit să se întrunească şi să convoace plenul reunit, pentru a adopta o nouă lege de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor", a mai spus el.
 
Curtea Constituţională a României a motivat decizia de neconstituţionalitate privind legea de eliminare a pensiilor speciale pentru parlamentari prin faptul că s-a acţionat cu "impetuozitate" şi "grabă", deşi nu se ceruse dezbatere în procedură de urgenţă, subliniind că regulile clare stabilite în privinţa procedurii legislative constituie o garanţie împotriva abuzului de putere al majorităţii. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1288 / 4749
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...