Cum văd avocații Dentons evoluția practicii de Capital Markets, pe o piață în care companiile cu acționariat preponderent străin se finanțează din surse interne grupului din care fac parte, iar cele cu capital românesc nu au încă o cultură a pieței de capital. Rețeta succesului include abordările personalizate, cu elemente de creativitate și inovație
10 Iunie 2019 Ștefania Enache
Principalele tipuri de proiecte abordate sunt din zonele ofertelor publice, răscumpărărilor de acțiuni, acțiunilor corporatiste, restructurărilor organizaționale, guvernării corporatiste, produselor pieței financiare.
| |
|
Septimiu Stoica, Of Counsel în cadrul Dentons |
Avocații Dentons văd anul 2019 ca unul intermediar pentru piața de capital din România. Climatul politic din țară, dar și măsurile pe plan economic generatoare de creșteri statistice, bazate mai ales pe consum, fac destul de dificil de preconizat dacă vom avea evenimente majore la capitolul listări. În aceste condiții, piața locală continuă să se bucure într-un mod mai rezervat de atractivitatea pe care ar merita-o.“Numărul de intermediari este în scădere, în bună măsură în urma exigențelor impuse de implementarea MIFID 2.Pe de altă parte, sunt mici speranțe anul acesta de a face pasul așteptat spre statutul de piață emergentă.Totuși, este de presupus că vor avea loc acumulări utile pentru anii următori: completarea cadrului normativ, (din nou) preparative pentru constituirea contrapărții centrale, continuarea eforturilor pentru atragerea de emitenți privați și de educare a publicului local, dezvoltarea și lansarea de produse și de tehnici noi”, declară Septimiu Stoica, Of Counsel în cadrul Dentons.
Avocatul consideră că reticența în abordarea de către companii a finanțării prin piața de capital se explică, în principal, prin teama de costuri și de proceduri aparent complicate, precum și prin reținerea față regimul de guvernare corporatistă care ar urma listării. “Se poate detecta însă și altceva: pe de o parte, companiile cu acționariat preponderent străin se finanțează din surse interne grupului din care fac parte, iar pentru cele cu capital românesc pur și simplu nu există încă o cultură a pieței de capital. Pentru aceste din urma companii, trebuie dezvoltată din partea intermediarilor o strategie și o politică mai hotărâtă și țintită de instruire, educare și câștigare a încrederii, efectuată cu pricepere și talent. O parte dintre brokerii români au învățat meseria, însă rămâne să mai deprindă și arta colegilor din Occident. Provocările emitenților ar consta în a răspunde tuturor exigențelor impuse de norme și de practici, utilizând inteligent și fără ezitare expertiza intermediarilor și a consultanților calificați, inclusiv a avocaților specializați”, precizează Septimiu Stoica.
E nevoie de instruire
În cazul antreprenorilor care manifestă o anumită deschidere la dezvoltarea afacerilor prin investiții de tip private equity, se constată o greutate în depășirea temerilor legate de necunoscut: de la formalitățile inerente, până la practicile de guvernanță corporatistă. Odată trecută această etapă intervine nesiguranța cu privire la succesul ofertei publice, atât din considerente ce țin de lichiditatea (scăzută) a pieței, cât și de reușita programului de prezentare a societății, de atractivitatea sa, de corecta estimare a valorii acțiunilor, în lipsa unor posibilități reale de book-building pentru societățile noastre de capitalizare (cel mult) medie. Iar un eșec la subscrierea ofertei publice ar pune sub semnul întrebării și celelalte variante de finanțare. “Ar trebui să creștem gradul de instruire al antreprenorilor români și de profesionalizare a (în sfârșit) a intermediarilor și consultanților locali. Ar mai putea intra în discuție și promovarea metodei de intermediere a „angajamentului ferm”, neutilizată încă în România. Deci mingea nu este chiar în curtea avocaților”, atrage atenția Septimiu Stoica.
De asemenea, o listare a unei societăți pe o piață străină este evident mai dificilă decât una pe piața națională: particularități normative, cutume, obligații de guvernare corporatistă. ”Chiar absorbirea emisiunii de acțiuni în piață poate fi mai dificilă, investitorii locali fiind mai reticenți la societățile care nu le sunt cunoscute și care nu se află constant sub ochii lor. Există însă piețe, cum e cea din Londra, care au o deschidere și o specializare pentru companiile străine. Aici regulile sunt deja consacrate, sunt promovate opțiuni de listare pentru respectivele companii și există o varietate internațională de investitori interesați. Se recomandă, totuși, contractarea serviciilor unor profesioniști experimentați în materie. Pentru a avea succes, compania ar trebui să aibă o dimensiune (capitalizare) superioară, să probeze performanțe economico-financiare de top în ultimii ani, să prezinte un plan de afaceri/investiții convingător pentru banii pe care vrea să-i ridice din piață, să dea dovadă de transparență, să anunțe o politică de relații cu investitorii generoasă, să aibă în conducere persoane care să impresioneze prin expertiză, determinare și integritate. Atât de simplu!”, explică avocatul Dentons.
Dentons vine cu abordări personalizate pentru fiecare proiect
Echipa Dentons este implicată în mod constant în proiectele importante care vizează piața de capital. Principalele tipuri de proiecte abordate sunt din zonele ofertelor publice, răscumpărărilor de acțiuni, acțiunilor corporatiste, restructurărilor organizaționale, guvernării corporatiste, produselor pieței financiare.
Septimiu Stoica amintește faptul că multe dintre soluțiile mandatelor în care firma Dentons este implicată necesită abordări personalizate, implicit cu elemente de creativitate și inovație. De exemplu, avocatul lucrează la un program de pregătire a societăților listate în materia rezolvării sistematice a conflictelor corporatiste.
”Printre clienții care au apelat la serviciile noastre se număra emitenți (pentru oferte publice, pentru oferte publice obligatorii, pentru planuri de distribuție de acțiuni către angajați, etc.), intermediari, fonduri de investiții, instituții de infrastructură ale pieței. Deci tipologia acoperă și anul acesta toți actanții pieței. Pe plan local, în firmă functionează un nucleu de avocați specializați, căruia i se adaugă, în funcție de necesități, avocați de suport. După caz, se solicită sprijinul și colegilor de la alte birouri Dentons din Europa, US, etc. O bună parte din activitatea practicii de Capital Markets vizează proiecte cu element transfrontalier. Dentons este cea mai mare firmă de avocatură din lume (ca număr de avocați) și acoperă geografic tot globul. Aplicațiile complexe se soluționează astfel intern, apelând la un mix de avocați locali și avocați specializați din centrele cu expertiză deosebită pentru anumite sectoare (cum este și cel bursier)”, subliniază Septimiu Stoica.
De asemenea, Dentons a asistat un program periodic de oferte publice și acum se pregătește de reluarea unui proiect IPO de anvergură.
“Printre clienții activi, dar și potențiali se numără societăți care tatonează de ani buni listarea la BVB. Este important de analizat dacă ei sunt cu adevărat pregătiți, dacă piața se află într-un moment prielnic, dacă își vor asuma obligațiile ce decurg din viitorul lor statut sau mai ezită în acest sens, dacă au un proiect major care trebuie finanțat. Sunt – iată – suficiente teme de meditație pentru aceste societăți”, mai spune avocatul.
Reamintim că Septimiu Stoica este și arbitru și conciliator SAL FIN pentru piața de capital și arbitru la Camera de Arbitraj a Bursei de Valori București, pozitie din care s-a implicat în rezolvarea de litigii pe piața de capital. A oferit, de asemenea, expertiză extrajudiciară într-un dosar complex de arbitraj la Camera Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, cu privire la contracte derivate OTC.

Intră pe LadyLawyer.ro și află mai multe despre activitatea, preocupările și proiectele doamnelor avocat din cele mai importante firme de pe piața locală.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2110 / 2264 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații, desemnată Romania Law Firm of the Year la LMG Life Sciences Awards EMEA 2026
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Andronic and Partners asistă Grupul Rheinmetall în cea mai mare achiziție publică din sectorul securității naționale
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Arhitectura juridică a unei mega-finanțări, asistate de Filip & Company și NNDKP: Cum a structurat One United Properties creditul de până la 140 mil. € acordat de UniCredit Bank
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS






