INTERVIURI ESENȚIALE 2 + 1 - În spatele scenei, alături de protagoniștii uneia dintre cele mai spectaculoase mișcări de pe piața avocaturii | Cum s-a alăturat maestrul Gheorghe Buta echipei create de Octavian Popescu: ”Nu a fost o fuziune sau o integrare, ci o așezare a firmei, o lărgire a echipei de management și creștere a anvergurii societății Popescu & Asociații, care nu a presupus eforturi de niciun fel”. ”A fost ca și când ne-am despărțit seara la cină și ne-am întâlnit a doua zi, dimineața, la cafea”

Legătura de prietenie ”cu fundamente foarte solide” dintre maestrul Gheorghe Buta, un nume de referință în lumea juridică și Octavian Popescu, fondatorul Popescu & Asociații, construită în peste 10 ani de colaborare și colegialitate, a făcut ca reîntâlnirea acestora, după o perioadă relativ scurtă în care au profesat în firme diferite, să fie naturală și confortabilă.Anunțată anul trecut, intrarea Prof. Univ. Dr.  Buta în echipa de management a Popescu & Asociații, pe poziția de coordonator al practicii de Dispute Resolution, a părut încă o ‘lovitură’ de maestru dată de Octavian Popescu, pe fondul unei evoluții de excepție a firmei pe care o coordonează, în ultimii ani.Însă lucrurile au fost mult mai simple.Dincolo de respectul pe care și-l poartă și prietenia care îi leagă, cei doi avocați au un amplu set de valori profesionale comune, au lucrat împreună în proiecte mari și spun că au aceeași structură: nu știu să facă lucruri simple, nu s-au format să facă lucruri mici.Potrivirea este perfectă, deși, în viața de zi cu zi au uneori dispute profesionale pe cauze, dosare, pe strategie.Extrem de utile, cum le cataloghează astăzi amândoi, pentru că descoperă împreună, de fiecare dată, fațete pe care celălalt nu le văzuse: argumente, o altă perspectivă, riscuri sau confirmări.

^BizLawyer a stat de vorbă cu cei doi avocați, la aceeași masă, și a intrat ”în spatele scenei” pentru a vedea cum decurge o astfel de mișcare în piața avocaturii și cum lucrează azi Gheorghe Buta cu echipa de avocați pe care o știa, în mare parte, din perioada în care au colaborat. ”A fost ca și când ne-am despărțit seara la cină și ne-am întâlnit a doua zi, dimineața, la cafea”, descrie foarte plastic maestrul Gheorghe Buta momentul reîntâlnirii în structura Popescu & Asociații. ”Totul a fost absolut firesc. Pe de o parte eu le cunoșteam calitățile, modul de lucru, ei îmi știau, de asemenea, exigențele, modalitatea mea de a vedea lucrurile, a fost practic o continuare a ceea ce avusesem înainte”, ne-a explicat în interviul 2+1 acordat ^BizLawyer.  Deși a avut mai multe oferte, solicitări venite și din partea unor firme internaționale care voiau să își consolideze un anumit domeniu de practică, în principal cel de Dispute Resolution, a făcut pasul spre Popescu & Asociații într-o manieră firească. ”Nu a fost o fuziune sau o integrare, ci o așezare a firmei, o lărgire a echipei de management și creștere a anvergurii societății, care nu a presupus eforturi de niciun fel”, a nuanțat Octavian Popescu. ”A fost ca o continuare de proiect, cu probleme și dezvoltări preexistente care și-au urmat cursul firesc. Nu am trecut printr-un ‘calvar’ al condiționării asocierii, pentru că, se știe, de cele mai multe ori asocierea este una dificilă și între avocați presupune mai multe. Aici nu a fost cazul, tot ceea ce trebuia exista deja”.

Iar din momentul în care a venit, Gheorghe Buta a avut pe masă mai multe proiecte, le-a prioritizat în raport de urgență, de importanță și a plonjat practic în munca de zi cu zi.

---

Descoperă oportunitățile de recrutare de pe LegiTeam! GRATUIT.

---

 
Gheorghe Buta: Nu este ușor să detaliezi niște legături create în decursul a 12-13 ani, dar o să încerc să le schițez, pentru a înțelege fundamentul pe care stă această relație de prietenie și colaborare. Inițial a fost o colaborare profesională colegială, dar, pe parcurs, identificând o serie de valori comune, de viziuni până la urmă comune, ne-am apropiat și această relație de colaborare și colegialitate a devenit una de prietenie, cu fundamente foarte solide.

În ceea ce privește contextul în care ne-am reîntâlnit, deși termenul de reîntâlnire nu este chiar cel mai fericit, pentru că nu aș spune că a fost o despărțire, ci doar un moment de îndepărtare profesională datorită cursului vieții și activității fiecăruia, pot spune că în acest context colegial, profesional și prietenesc, reconectarea noastră a fost firească.

Nici măcar nu pot să decelez un moment anume de despărțire sau de reîntâlnire, pur și simplu totul a decurs firesc, normal, ca între oameni care se apreciază reciproc, care au, cum spuneam, multe lucruri în comun, ca obiective, ca atitudine, ca mod de a vedea lucrurile, viața, profesia.
 
 
Gheorghe Buta: Poate părea surprinzător, dar nu întotdeauna, sau nu la suprafață. Pentru că am avut si polemici în care ne-am expus fiecare punctul de vedere, care părea diferit și, până la urmă, asta a fost foarte bine. Pentru că, foarte important, noi am fost mereu onești unul cu celălalt. Și atunci, chiar și când ni se părea că vedem diferit anumite aspecte, în final se dovedea că erau chestiuni de nuanță și că, pe fond, vedeam lucrurile în același fel, era doar o diferență de exprimare, de formulare sau de nuanțare.  Dar, chiar având la început impresia că există o dispută sau o diferență de optică, era foarte bine că o puneam ‘pe masă’, o discutam și, până la urmă, ne clarificam. Și asta se întâmpla de fiecare dată, fără efortul unei concesii sau unui compromis, pentru că niciodată nu am rămas cu senzația că am făcut un compromis la aceste discuții. Au fost uneori situații în care cel puțin aparent mi-am schimbat părerea, dar nu a fost o schimbare propriu-zisă; și aici este interesant pentru că, de fapt, urmare a discuțiilor, argumentelor, constatam că teza pe care o combăteam, de fapt se baza tot pe niște argumente în care credeam și eu. Sună un pic complicat sau contradictoriu, deși nu este așa. Toate acestea țin de complexitatea unei relații profesionale.

Octavian Popescu: Dacă ar fi să fac o analiză, la rândul meu, pe întreg parcursul meu profesional de când l-am cunoscut pe domnul Buta, ar trebui să încep prin a spune că domnia sa este persoana cu care am avut cele mai puține polemici. Fără ca asta să însemne în niciun caz că îl contrazic... Doar că este foarte dificil să intri în contradictoriu cu domnia sa, chiar și pentru un avocat litigant croit spre polemică per se.... Domnul Buta este o fire foarte diplomată și, trecând peste calitățile personale, este un om extrem de rezonabil în tot ceea ce spune, iar probabilitatea de a intra în conflict ideatic cu ceea ce afirmă este mică. Noi avem și o glumă, între colegi: ”Dacă nu ești de acord cu ce a spus domnul Buta, fie nu ai ascultat bine, fie nu ai auzit corect, fie nu ai înțeles”.

De câte ori cineva mi-a cerut părerea despre domnul Buta – nu avusese poate plăcerea să-l cunoască sau nu avusese onoarea să se întâlnească – am spus întotdeauna că este cea mai respectabilă persoană pe care mi-a fost dat să o cunosc în această viață. Din toate punctele de vedere: profesional, personal, pe orice palier, indiferent de direcție – vertical sau orizontal. Faptul că domnia sa spune că are cu mine o relație de prietenie mă onorează.

Gheorghe Buta: Acum este prima dată când avem o discuție pe această temă. Adevărul este că trebuie să existe și dispute, în principal profesionale, pe cauze, pe dosare, pe strategie. Dar, dincolo de faptul că, profesional, acestea erau și sunt frumoase, interesante, se dovedeau a fi și extrem de utile. Pentru că descopeream, fiecare dintre noi, fațete pe care celălalt nu le văzuse: fie argumente, fie o altă perspectivă, fie pericole...

Și mai trebuie spus că Octavian, profesional, nu este genul care să accepte argumentul de autoritate. Mie mi-a convenit asta pentru că am și învățat mult. Dincolo de experiența care, la momentul întâlnirii noastre, însemna 31 de ani de magistratură, nu aveam rutina unui avocat, nu eram familiarizat cu aspectele din relația cu clientul, cu modul de a vedea un dosar din perspectiva avocatului și de a construi o strategie din acest unghi.

Eu aveam experiența magistratului de a se uita în dosar, de a vedea și analiza argumentele uneia sau alteia dintre părți, o anumită poziționare, pe cât posibil neutră. Pe când aici lucrurile stau altfel, este o schimbare de paradigmă. De aceea spun că am învățat foarte multe de la Octavian care, deși este mult mai tânăr, avea și are în continuare această dorință de a face lucruri importante. Are multă determinare și ambiție.

Octavian Popescu: Acum, dacă domnul Buta vorbește despre ambiție și determinare, cred că indică indirect, dar foarte categoric, ce îl caracterizează și pe domnia sa, din această perspectivă. Pentru că, în niciun caz, nu ar putea fi alături de niște oameni care nu împărtășesc, cum spunea domnia sa, același set de valori comune. Acestea sunt valorile comune. Lucrurile făcute bine, temeinic.


Octavian Popescu: Aș vrea să nuanțez un pic întrebarea, nu cred că termenul de ‘a-l convinge’ pe domnul Buta este unul potrivit. De ce spun asta? A-l convinge pe domnul Buta presupune ceva care, așa cum spunea și domnia sa mai devreme, nu era firesc, nu era în matca normală a lucrurilor și trebuia orientat spre o anumită direcție. Și această abordare nu reflectă neapărat relația sau, dacă vreți, profunzimea – de fapt, despre asta este vorba – legăturii preexistente, creată și dezvoltată natural, care există și astăzi. Și de ce să nu o spun... Sunt convins că și pe viitor va fi aceeași. Siguranța cu care fac această afirmație nu este dată de faptul că sunt convins că peste un an, peste 10 sau mai mulți, profesia de avocat, una ultra-ofertantă, va menține această relație din perspectivă profesională, însă perspectiva profesională vine peste ceea ce există în momentul de față, vine să înnobileze sau să construiască suplimentar. Și atunci, nu cred că a fost vorba de convingere nici de o parte, nici de cealaltă, ci a fost un element de naturalețe, dacă vreți un element organic.

Cred că, și o spun acum cu puțină emfază, era deja predefinit că așa va fi. Cum este predefinit că viitorul ne va menține în aceeași linie împreună. Pentru că setul de valori de care vorbea domnia sa este atât de profund și bine stabilit, încât aceste repere nu sunt influențate sau condiționate de modalitatea în care, unde și cum ne exercităm profesia.

Da, este într-adevăr un atu extraordinar și este de neegalat, iar acestea nu reprezintă doar chestiuni apreciative. Este un atu extraordinar nu numai față de persoana mea, ci pentru firmă. De altfel, domnia sa ar trebui să reprezinte – și reprezintă, fără urmă de îndoială – un atu extraordinar și o perspectivă aproape de neegalat pentru orice alt profesionist. Adică oriunde s-ar fi aflat, tot acest standard ar fi fost. Este o personalitate atât de respectată în mediul juridic, care vine nu doar cu renume, ci și cu acțiune, încât orice ai spune trebuie să ai grijă cum o faci, ca să nu întinezi.

Sub această limită nu ai cum să cobori dialogul fără să înțelegi că ieși din spațiul firescului și te duci în zona derizoriului. Poate e un pic prea pompos spus, dar acesta este mesajul, comparația pe care vreau să o fac. Este un nume de categoria grea și categoric nu este doar o consolidare a practicii.

Domnia sa vine cu viziune, cu anvergură, vine cu putere de înțelegere, notorietate și know-how, cu expertiză.

Niciunul dintre noi nu știm să facem lucruri simple, nu ne-am format să facem lucruri mici.

Gheorghe Buta: Sigur că și prin prisma relațiilor personale cu Octavian știam, sau aveam informații despre firmă, în general despre evoluția ei. Îi știam, de altfel, și pe mulți dintre avocații firmei, pe unii îi cunoșteam de 7 - 10 ani, am lucrat împreună cu ei în proiecte importante. Deci nici firma, nici avocații - cea mai mare parte a lor - nu erau niște necunoscute pentru mine. Iar în privința abilităților speciale în materie de litigii lucrurile erau, de asemenea, cunoscute.

Sigur, puteau interveni aspecte noi – avocați care s-au alăturat firmei și pe care nu-i cunoșteam – dar nu erau de natură să-mi dea emoții sau să-mi creeze neliniști asupra siguranței derulării unui proiect cu niște oameni despre care nu știam mare lucru.  

Totul s-a desfășurat normal. Și nu au fost asperități, tensiuni sau probleme în a colabora în cadrul firmei.

Într-adevăr, cunoșteam practica mai puțin și e de înțeles, nu aveam nicio calitate în care să cunosc proiectele anterior intrării în firmă. Știam că sunt proiecte importante, multe dintre ele finalizate cu succes, dar la nivel general, era firesc să fie așa.

Iar preluarea coordonării activității de Dispute Resolution a fost de asemenea firească și pentru că în zona aceasta erau cei mai mulți dintre avocații cu care colaborasem anterior și pe care îi cunoșteam foarte bine. Era ca și când ne-am despărțit seara la cină și ne-am întâlnit a doua zi, dimineața, la cafea.

Cred că este destul de sugestivă această formulare pentru a exprima confortul în această trecere, deși chiar și termenul de trecere marchează oarecum un hiatus. Totul a fost absolut firesc. Pe de o parte eu le cunoșteam calitățile, modul de lucru, ei îmi știau, de asemenea, exigențele – poate e mult spus, mă refer la modalitatea mea de a vedea lucrurile – și a fost practic o continuare a ceea ce făcusem împreună înainte. Și de aici vine confortul în a colabora cu ei.  Efortul cel mai mare a fost și este poate direcționat în continuare spre avocații noi veniți, oarecum pentru a-i atașa unei viziuni, unui mod de lucru pe care îl aveam și pe care îl am în comun, în continuare, cu colegii de aici.

Octavian Popescu: O să spun ceva ce nu am spus niciodată nimănui. Și nu o spun sub forma unui secret ci, de fapt, a unui adevăr pe care deși l-am știut, nu l-am discutat niciodată. Nu l-am conceptualizat în acestă formă.

În drept se numește affectio societatis atunci când simți că poți construi o societate cu o anumită persoană, cu un asociat. Este una dintre condițiile construcției oricărei societăți, în Dreptul român - Dreptul comercial, cum se numea pe vremuri. Affectio societatis se construiește, este o relație care are la bază factori precum prietenia, încrederea reciprocă, respectul profesional. Conceptul de affectio societatis cu domnul Buta era unul preexistent, profund înrădăcinat. Și din acest motiv nu a existat acel hiatus, acea inflexiune... totul a fost natural, firesc. A fost un parcurs liniar, ascendent.

Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică

 
Gheorghe Buta: Am avut mai multe oferte, solicitări venite din partea unor firme românești, dar și din partea unor firme internaționale care voiau să își consolideze un anumit domeniu de practică, în principal cel de Dispute Resolution. Amuzant este că Octavian a fost chiar solicitat să intermedieze, la un moment dat, o asemenea cooptare. Am făcut pasul spre Popescu & Asociații – iar lucrurile au mers foarte rapid, după ce am discutat au mai fost doar câteva zile pentru depunerea documentelor la Barou – dar și după aceea au mai existat niște oferte.

Sigur că, după ce asocierea a devenit publică, ofertele n-au mai venit, însă mărturisesc că nu am fost tentat în niciun fel de propunerile primite până atunci. Sincer nu m-am văzut niciodată în altă parte. Toate aceste oferte au venit nu neapărat ca să-mi mângâie orgoliul ci, poate, ca să-mi dea satisfacția că, iată, oamenii mai cred în mine și încă mă privesc ca pe cineva care mai poate realiza ceva, iar din momentul în care am venit aici, erau pe masă mai multe proiecte, le-am prioritizat în raport de urgență, de importanță și am plonjat practic în munca de zi cu zi..
 
Octavian Popescu: Nu a fost o fuziune sau o integrare, ci o așezare a firmei, o lărgire a echipei de management și creștere a anvergurii societății, care nu a presupus eforturi de niciun fel.

A fost ca o continuare de proiect, cu probleme și dezvoltări preexistente care și-au urmat cursul firesc. Strict operațional, a trebuit doar să facem niște hârtii. Nu am avut luni de discuții anterioare sau negocieri. Nu am trecut printr-un proces îndelung al condiționării asocierii, pentru că, se știe, de cele mai multe ori, asocierea este una dificilă și între avocați presupune mai multe.

Aici nu a fost cazul, tot ceea ce trebuia exista deja.


Gheorghe Buta: Vă spuneam că am continuat să colaborez cu niște colegi, chiar prieteni, cu care am lucrat înainte pentru mai mult timp și deja aveam o viziune comună. Nici măcar nu mai știu cât am impus-o eu anterior sau cât a venit de la ei. Dar deja aveam o viziune comună care ține de rigoare în primul rând, de profunzime, de preocupare pentru detalii, de aplecare asupra intereselor clientului care, cred eu, nu trebuie privite pe termen scurt, imediat, ci într-o perspectivă mai largă.

Așadar, nu am încercat să impun, ci poate, evental, să le insuflu o anumită viziune colegilor mai tineri, stagiarilor, celor care și-au luat definitivatul de curând și au nevoie să înțeleagă mai bine ce trebuie făcut, cum se abordezează un dosar, un proiect.

Categoric, există un ‘fine tuning’ permanent și pot să-l fac eu datorită unei experiențe mai mari în comparație cu colegii, poate datorită unor cunoștințe mai aprofundate pe problema respectivă, rezultate din experiență, studiu, din abordare doctrinară, teoretică sau alte chestiuni de felul acesta. Ținând însă cont, în mod evident, și de punctul lor de vedere, de propria lor experiență sau de ceea ce simt colegii mei.

Avocații de aici sunt perfecționiști și evoc această trăsătură ca pe o calitate. Îmi plac lucrurile bine făcute, temeinic și bine argumentate, iar ca mine sunt și colegii din echipele de Dispute Resolution și White Collar Crime cu care am contacte mai aprofundate, uneori mergând până la detaliu în dosare. Și, din acest punct de vedere, mă simt confortabil, acesta este termenul potrivit.

Întotdeauna există însă nevoia de a face mai mult, de a face mai bine și încercăm să-i integrăm pe colegii mai noi, să avem un mod de lucru comun. Aceștia fie sunt veniți de pe băncile facultății și nu au, din păcate, nicio experiență practică – acesta este un neajuns al școlii juridice românești – fie vin dintr-un cabinet individual, sau după o practică de 2 - 4 ani, poate nu atât de exigentă ca a noastră, și atunci nu mai este vorba doar de o chestiune de fine tuning care trebuie adăugată, ci de o colaborare și îndrumare mai aplicată.

Octavian Popescu: ... dar care face fundamental diferența pentru ceea ce facem noi. Și nu noi, în general, ca avocați, ci în ce facem noi aici, în această formă de organizare, la Popescu & Asociații.

Pe toate documentele folosite în relația cu clientul este inscripționat, alături de denumirea firmei noastre, Premium Services for Premium Clients. Fără un ‘fine tuning’ permanent, pe care trebuie să ai capabilitatea să-l oferi prin oameni care știu să-l facă, nu ajungi la Premium Services. De fapt, despre asta e vorba.

Ca părere personală, cred că în primele 10 case de avocatură în România, ca să nu urc la nivel internațional, nu există diferențe semnificative, profunde, de calitate a serviciului avocațial. Pot exista diferențe pe anumite arii de practică, pe anumite spețe, pe un anumit know-how, dar lato senso, nu sunt diferențe semnificative. Nu poți spune că locul doi știe și locul cinci nu știe. Diferența se face însă la ‘fine tuning’. Ca să fiu foarte direct, diferența se face pe lucrurile care contează, pe proiecte într-adevăr relevante, acolo unde decizia corectă pe milimetru și pe secundă – milimetrul fiind localizarea și secunda fiind timing-ul – este esențială! Și poate face diferența nu numai între câștig și pierdere, ci între catastrofă și succes.

Gheorghe Buta: Un an sau aproape un an nu este un timp îndelungat, dar am avut câteva proiecte în care clienții au venit cu probleme importante și oarecum disperați pentru că nu mai vedeau nicio ieșire. Pierduseră fond și în apel în altă parte și au căutat o altă soluție, respectiv la noi. Și, vorbind de ‘fine tuning’, am găsit acea breșă, acele argumente care au schimbat cursul, întorcând de fapt mersul lucrurilor și finalizând dosarul cu succes pentru clientul care ne-a apelat.

Ține poate și de o anumită acribie de a căuta în dosar, în toate detaliile, de a-l parcurge o dată, de două ori, de a vedea opiniile diverse asupra problemei. Mai apoi contează și cazuistica, experiența, miile de cazuri pe care le-am întâlnit și rezolvat.

Când eram judecător, eu am învățat de la avocați întrucât întotdeauna aveam, cel puțin, două opinii, fiecare venea cu argumente, cu o anumită poziție, o anumită abordare și era de învățat de la fiecare. Tratarea problemei și a argumentelor cu superficialitate sau cu superioritate este cea mai mare greșeală pentru că dacă știi să asculți, practic înveți de la oameni care la rândul lor au studiat atent pe zona respectivă.

Octavian Popescu: Eu am o mare satisfacție, domnia sa știe, pentru că i-am mai spus-o. De multe ori mă întâlnesc cu oameni care îmi spun că, atunci când nu găsesc o soluție la un text din procedura civilă, și acum se uită pe Codul Domnului Buta. Iar eu sunt mândru și le răspund: ”Da, știu, eu îl am și cu autograf!”

--------------------------------------------------------
                                     
                                     Citește și

→   POPESCU & ASOCIAȚII a obținut Premiul Special Highly Commended Law Firm din Sud-Estul Europei în cadrul The Lawyer European Awards 2022 | Octavian POPESCU, Managing Partner: Premiul acordat este deopotrivă meritul colegilor și al clienților noștri. Gheorghe BUTA, Senior Partner: Fiecare succes ne motivează și ne ambiționează să fim mai buni


--------------------------------------------------------

 
Octavian Popescu: Pot da o dimensiune corectă spunând că în 2021 am luat un proiect care a presupus o integrare, pe parcursul a doar câteva săptămâni, a unui număr de cca. 5.000 de dosare. Poate că nu erau cele mai complexe dosare pe care le putea da practica avocațială. Poate nu erau nici cele mai dificile. Dar nimeni nu poate spune că nu ne-a creat un vârf teribil de încărcătură, erau totuși aproape 5.000 de dosare!

Evident, am muncit, dar din perspectivă operațională le-am integrat fără probleme. Nu cantitatea este cea care generează probleme în fapt, ci calitatea și, mai precis, problematica. Și astfel, la o întrebare de genul acesta, câte proiecte poți avea în același timp, răspunsul normal – nu doar pentru noi, ci pentru oricine vrea să se poziționeze în această zonă – ar fi ‘fără număr’, dar nu în sensul trivial al cuvântului. Nu există un număr predefinit. Sunt proiecte cu o importanță deosebită din cauza urgenței, în care trebuie să ai, atunci când apar, nu doar curajul și avântul pompieristic, ci și acuratețea neurochirurgului, fiindcă deciziile pe care le iei sunt esențiale pentru modul în care se vor finaliza. De foarte multe ori soluțiile sunt drumuri cu sens unic. Odată intrat pe unul dintre drumuri, nu te mai poți întoarce fără consecințe dezastruoase pentru client.

Noi suntem dovada vie a faptului că nu am greșit niciodată. Iar ceea ce spun acum nu este o lipsă de modestie. Nu am greșit niciodată pentru că niciodată clientul nu îți dă dreptul la o a doua șansă. Când ai greșit, e posibil să nu plece doar acel client, este posibil să plece toți. Probabilitatea ca noi să fi greșit este zero doar pentru simplul fapt că suntem aici. Nu contează cât ești tu de talentat ca avocat, cât ești de bun în calitate de comunicator, dacă ai greșit o singură dată este și pentru ultima dată. La acest nivel nu există o a doua șansă.

Gheorghe Buta: Există frecvent presiunea teribilă a timpului și a importanței problemei pentru client în luarea deciziei pe strategie și pe mod de acțiune.

Octavian Popescu: Punctual, din perspectiva mea, contează calitatea proiectului, de asemenea urgența acestuia și, cel mai important, factorul timp în evaluarea și luarea deciziei de debut.

Apropo de factorul timp, o să spun ceva din perioada în care abia m-am cunoscut cu domnul Buta: aveam pe masă unul dintre cele mai importante dosare ale României, pentru o creanță uriașă și, într-o vineri după amiază, fusese sechestrat un pachet de acțiuni ale unei companii. Atunci cred că doar ne-am dus și ne-am schimbat acasă... luni dimineață erau gata toate hârtiile pe care le poate presupune Codul de Procedură Civilă, depuse și înregistrate pe rolul instanțelor de judecată.

Asta apropo de factorul timp. Iar deciziile care s-au luat atunci au dat curs strategiei care a durat ani de zile și s-a finalizat cu succes.

Gheorghe Buta: Și, pentru modul în care am reacționat, clienții ne-au dat în continuare alte proiecte. Am avut mult de lucru.

Octavian Popescu: Echipele se formează integrat, de la vectorul strategic până la orizontala operațională. De la oameni care au capabilitatea să analizeze riscurile, nu numai pe ce spune judecătorul, dar și pe ceea ce va putea înțelege partenerul contractual când va citi hotărârea judecătorească. Business-urile pe care le gestionăm la un anumit moment în situații de criză există pe piață, iar modalitatea în care ele sunt privite și imaginea pe care o au sunt esențiale.

Nu suntem lupi singuratici, nu creăm echipe de lupi singuratici pentru că, așa cum spunea cineva acum mai mulți ani, vremea lupilor singuratici a trecut. Echipele sunt integrate, sunt multidisciplinare.

Evident că nu o să aduci o echipă integrată din 10 specializări pentru, să zicem, o contestație la executare, care are un parcurs rectiliniu procedural. Însă, în foarte multe cazuri, responsabilitățile și implicațiile sunt foarte multe și complexe. Cel mai bine este să identifici riscurile de la bun început, ca nu cumva să te trezești că ai uitat ceva mic, ce ar putea să-ți pună piedică în viitor.

Gheorghe Buta: Sunt echipe constituite din avocați - cu experiență și juniori, tocmai pentru a putea să acopere tot și, pe de altă parte, să-i și formeze pe cei mai tineri – care lucrează predilect pe o anumită zonă. De ce? Pentru a putea valorifica și experiența specifică dobândită pe domeniul respectiv. Practic, așa cum spunea și Octavian, frecvent pot ajunge să lucreze într-un proiect două echipe sau oameni din echipe diferite, în raport de complexitatea și de componentele acelui proiect.

Octavian Popescu: A nu se înțelege că avocații de consultanță s-ar putea duce vreodată în instanță. Nu. Departamentele de Consultanță fac consultanță, iar cele de Litigii fac litigii, departamentul de Penal se ocupă de cazuistică penală și așa mai departe. Doar că proiectele, când cresc în complexitate, nu au cum să mai aparțină unui singur departament.

----------------------------------------------------------------------------------
                                              
                                               Citește și

→   Popescu & Asociații intenționează să crească și să consolideze echipa din practica Dreptului Concurenței, care acoperă un volum de 30-35% din activitatea firmei | De vorbă cu partenerele Loredana Popescu și Dana Bivol despre modul în care se lucrează și proiectele de referință din această arie. Activitate preponderent preventivă, prin semnalarea potențialelor probleme de risc și găsirea celor mai bune soluții pentru evitarea sancțiunilor. Avocații cu o vastă experiență formează adevărate echipe cu reprezentanții fiecărui client

→   Multe mandate de o complexitate ridicată, cu elemente de noutate, pentru avocații din Departamentul de Dreptul Mediului de la Popescu & Asociații. Despre modul în care lucrează echipa, nevoile clienților, cele mai importante proiecte și previziuni pentru viitor, într-o discuție cu partenerele Loredana Popescu și Dana Bivol

-----------------------------------------------------------------------------------


Gheorghe Buta: Un bun avocat de litigii trebuie să aibă în primul rând determinare. Nivelul de determinare poate să varieze, dar avocatul ar trebui să fie determinat la cel mai înalt nivel. Și când spun determinat mă refer la toate componentele pe care le presupune această însușire: muncitor, temeinic, iscoditor, creativ.

Pe lângă determinare, trebuie să aibă temeinice cunoștințe profesionale. Nu trebuie să fie neapărat atotcunoscător, dar să aibă cunoștințe profesionale temeinice care să-i permită ca, de la nivelul respectiv, să aprofundeze problema pe care o are de rezolvat și să aibă o corectă și bună înțelegere a doctrinei, a jurisprudenței.

Pe de altă parte, să fie creativ – categoric, dar și creativitatea se întemeiază tot pe pregătire profesională, pe experiență – și  să dea dovadă de spontaneitate. Asta nu înseamnă că reacționează strigând la instanță sau la adversar, spontaneitatea se dovedește răspunzând bine și găsind pe loc argumentele, răspunsurile cerute de o provocare apărută pe moment. Nici asta nu este un dat natural, are poate și o componentă personală, dar ține tot de pregătire, de experiență, de temeinicia pregătirii dosarului.

Apropo de ce discutam mai devreme, noi facem o mulțime de strategii. Firește, nu în orice dosar, pentru că în anumite situații lucrurile pot fi foarte simple și foarte clare de la început: faci parcursul, care este linear, poți privi în stânga sau în dreapta și spune: ”Iată, aici poate apărea o surpriză” și ai argumentele pe loc.

Mă refer la celelalte situații, la cauzele complexe. Stai să joci roluri diferite – rolul instanței, al adversarului – căutând argumentele cu care poți fi combătut. Ne punem mereu întrebarea: ”Dar dacă?” În aceste condiții altfel te duci ‘la bară’ pregătit, ai o mulțime de variante.

Și totul realizat în etape. Ai depășit o etapă, dar în etapa următoare îți pot apărea alte probleme și te concentrezi pe acelea. S-ar putea ca lucrurile să fie rezolvate în prima etapă, dar nu ne putem baza pe asta. Este un exercțiu pe care eu și colegii îl facem constant.


Gheorghe Buta: Din păcate – și spun asta puțin nostalgic – începe să conteze tot mai puțin dacă ai aceste calități, pentru că procedura s-a schimbat. Se derulează foarte mult în scris și astfel de calități nu mai sunt atât de valorizate.

Acum, pe de altă parte, instanțele sunt supraaglomerate și într-un fel de înțeles, însă doar într-un fel – nu mai au răbdare și, presate parțial și de numărul de dosare, îți impun un anumit timp în care trebuie să epuizezi argumentele. Trebuie să îți selectezi argumentele principale, iar frumusețea susținerii contează mai puțin.

Și tot aici pot aminti și tehnicizarea Justiției. Codurile sunt tot mai tehnice, procedura este tot mai tehnică, inclusiv dreptul material este mai tehnic și încorsetează până și interpretarea.

Și atunci contează mai puțin o anumită speculație juridică, în sensul bun, cât așezarea pe argumente clare, eventual ‘de lege lata’ care se aplică. Și puțini sunt din păcate și avocații și judecătorii care se mai lasă ‘furați’, în sensul bun, de argumentele noi, creative, originale sau care au curiozitatea să meargă un pic dincolo de textul sec al legii, respectiv judecători dispuși să creeze pretorian dreptul (fără să devină legislatori) și deci să-i stimuleze și pe avocați să acționeze în acest sens.

Categoric este nevoie de o anumită prestanță a avocatului pledant, care să aibă și fermitatea să intervină când este cazul, să răspundă adversarului sau instanței cu argumente. Însă trebuie să o facă, așa cum spunea și Octavian, cu bisturiul, oarecum mergând la țintă și pe argumente, pe cât posibil, tehnice.

Sigur, dădea o altă savoare, o altă frumusețe, avocatura cu oratorie extraordinară, dar nu există un juriu care să fie impresionat și care să încline decizia în raport de frumusețea susținerii. Acum contează cunoștințele și capacitatea de a le folosi.

Cât privește loializarea, consider că nu este o chestiune de bani, ci de satisfacție. Sigur, satisfacția are și o componentă financiară, dar, pe de altă parte, ține de provocarea profesională. Asta înseamnă ca avocatul să aibă de lucru, să aibă proiecte, să aibă cauze complexe, interesante și în care să-și poată valorifica toate calitățile. Iar aici au această posibilitate de a intra în dosare interesante, de a se putea valorifica și perfecționa.

Apoi le poți da avocaților posibilitatea de perfecționare punându-i să lucreze alături de colegi cu experiență mai mare, oferindu-le chiar posibilitatea de a se valoriza, pe ei și ceea ce lucrează, inclusiv îndrumându-i spre publicarea unor articole juridice sau stimulându-i să facă masterate ori, eventual, să pregătească un doctorat.

Satisfacția pe care o au atunci când își văd numele într-un articol sau într-o revistă, pe o speță comentată de ei, este foarte mare. De multe ori, nu dau această oportunitate pe câteva sute de euro în plus.

Octavian Popescu: Aș mai adăuga ceva: foarte importantă este și perspectiva. Iar perspectiva pe care o au avocații aici este infinită. Această perspectivă are trei componente. În primul rând mediul este extrem de competitiv profesional, cu toate provocările și avantajele pe care le presupune acesta. În al doilea rând, oamenii cu care se pot pregăti, de la care pot ‘fura’ know-how, sunt printre cei mai buni profesioniști pe care îi are piața avocațială în momentul de față. Și, nu în ultimul rând, societatea de avocați nu este una închisă. Nu este o societate vetustă, nu are ca scop doar creșterea cantitativă și doar caută oameni care să instrumenteze dosare. Nici pe departe. Suntem o societate care privește doar în față, spre viitor și cantitatea creșterii nu este un criteriu, dar calitatea creșterii este un deziderat urmărit cu hotărâre.

Altfel spus, hai, vino oricine ai fi și noi te vom susține în a fi mai bun alături de noi. Provoacă-ne... Găsești proiecte complexe, dosare relevante, un know-how deschis, trebuie doar să vrei să-l accesezi, nu promovăm modele de tip închis, în care know-how-ul este ținut doar pentru cei aleși, fără ca în același timp să facem rabat la calitate și exigență.

Exigența este aceeași, nu există varianta ca în plan personal sau profesional să nu fii exigent cu tine însuți. Pentru că aceea este calea sigură spre mediocritate, iar noi suntem întotdeauna într-o competiție ce exclude autosuficiența.

Și cea mai mare confuzie pe care o fac oamenii este să califice eronat acest standard de exigență de care vorbim noi ca fiind o componentă de tip workaholic. Firește, dacă începi dialogul cu noi întrebându-ne ”dar când terminăm programul?”, ne pierzi din acel dialog. Contează când terminăm în funcție de cum facem să terminăm bine.

Perspectiva, în sine, este cel mai important element pentru loializarea oamenilor care vor să evolueze și cel mai mare dușman pentru oamenii care nu caută să se ridice.

------------------------------------------------------------------

                                        Citește și

→   POPESCU & ASOCIAȚII a început anul în forță, după un parcurs excepțional în 2022, când echipa s-a consolidat prin cooptarea unor avocați de elită și a obținut victorii răsunătoare pentru clienți, care i-au adus și un important premiu european | Octavian Popescu, Managing Partner: Suntem pregătiți să răspundem tuturor oportunităților și provocărilor. Investiția în oameni este și va rămâne primul nostru obiectiv

-------------------------------------------------------------------
 
Gheorghe Buta: Eu nu mi-am propus să fiu mentor. Le spun de multe ori colegilor că eu nu mai am orgolii personale și obiective legate de avansare, ca avocat sau în cariera didactică, nici ținte financiare. La momentul de față, satisfacția mea profesională și umană cea mai mare este să împărtășesc ce am acumulat în peste 40 de ani de profesii juridice, dar în același timp importantă este și întâlnirea cu cei cărora pot să le dăruiesc.

Dacă îi văd că sunt receptivi, că primesc deschis și responsabil, este foarte plăcut. De multe ori sunt chiar mai încântat când le văd articole publicate, sau un succes într-un dosar, decât sunt ei.
 
Gheorghe Buta: Legat de implicare, sigur că eu cunosc toate proiectele și colegii mă țin la curent cu toate noutățile din dosare. Pot fi unele proiecte relativ simple prin problematica pe care o ridică și atunci implicarea este inițială, în stabilirea strategiei și modului de lucru. În majoritatea proiectelor sunt implicat total, de la început până la sfârșit. Asta nu înseamnă o prezență directă și permanentă. În condițiile în care totul se derulează normal este doar o informare și o verificare pe parcurs, a ceea ce se întâmplă, a documentelor întocmite, a deciziilor luate.

Desigur, este important numele clientului, dar ce contează foarte mult este complexitatea proiectului, dinamica dezvoltării lui și nevoia colegilor de a mă implica în el, de a-l finaliza bine.
 
Gheorghe Buta: Categoric sunt schimbări importante în avocatură și chiar în materie de litigii, în ultimii ani. În primul rând, datorită pandemiei, pe de o parte, care a determinat și o digitalizare mai rapidă, inclusiv a procesului judiciar, la nivelul instanțelor și, mai accentuat, la nivelul arbitrajului, iar avocații au fost obligați să se adapteze și asta le-a adus o serie de avantaje, dar și dezavantaje. Mulți preferă contactul direct cu instanța, nu intermediat prin tehnică.

Influența nu se limitează însă doar la acest aspect pentru că, pe de altă parte, criza pandemică a determinat o creștere a numărului de litigii și o creștere a valorii și a complexității lor. Un alt aspect care poate fi evidențiat este legat de creșterea numărului de proiecte în infrastructură, care determină o accentuare a litigiilor arbitrale. Și, datorită unor Hotărâri de Guvern, apar mai multe litigii arbitrale în materie de infrastructură, apar multe și importante litigii în materie de achiziții publice.

Pe de altă parte sunt investiții mari, contracte mari, chiar și cele între societăți private, în care se prevăd clauze arbitrale care trimit părțile la arbitraj, iar asta determină și o anumită reorientare, sau o orientare suplimentară a avocaților către arbitraj. Datorită complexității arbitrajelor de asemenea natură, este de presupus și o anumită limitare a accesului avocaților la litigiile arbitrale, pentru că e nevoie de cunoștințe suplimentare și de un anumit efort organizațional suplimentar pe care nu îl poate face orice avocat (și mai ales avocați individuali).

Se poate vorbi și de o accentuare a litigiilor fiscale, de achiziții publice, pe lângă cele menționate, în care creșterea este mai rapidă.

Au existat și alte componente ale schimbării resimțite în ultimii ani. Din cauza unui anumit blocaj, în primul rând la nivelul instanțelor, dar și în afaceri, în activitatea de business, nu puține case de avocatură mai mari și mai mici au simțit nevoia de a-și reduce costurile și de a-și conserva oarecum situația, de a nu se expune foarte mult menținerii unei echipe mari care, în perspectivă, nu ar mai fi putut fi susținută. Și atunci fie că i-au îndemnat pe avocați să plece, fie i-au stimulat la această cale. Pe de altă parte, nemaisimțindu-se confortabil și văzând chiar ei o anumită perspectivă mai sumbră, avocații au ales fie să încerce să își ia soarta profesională în mâini, fie să caute alte soluții care li s-au părut nu neapărat mai avantajoase financiar, dar mai stabile.

Un lucru este cert: crizele au slăbit unele echipe din piața avocaturii, dar pe a noastră au consolidat-o. Pot să vă spun că Popescu & Asociații și-a dublat efectivele în ultimii ani.