ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Partenerul Raluca Năstase pleacă de la Biriş Goran. Firma anunță un nou leadership pentru practica de real estate

02 Iunie 2020   |   BizLawyer

Raluca Năstase are o experienţă de aproape 20 de ani în real estate, dintre care 14 ani în cadrul Biriş Goran în diferite funcţii, respectiv coordonator asociat al apreciatei practici de real estate şi coordonator al practicii în domeniul insolvenţei.

 
 
Biriş Goran a anunțat azi plecarea din firmă a Ralucăi Năstase, avocat asociat. În continuare, practica și echipa de real estate vor fi conduse de Daniela Lazea și Sorin Aungurenci, parteneri real estate în cadrul Biriș Goran. Daniela și Sorin au o experiență solidă în real estate și au petrecut ultimii 14 ani în cadrul Biriș Goran în diferite funcții, Daniela fiind, începând cu 2017, coordonator asociat al practicii de real estate.

„Dorim să îi mulțumim Ralucăi pentru cei 14 ani petrecuți împreună. Colaborarea noastră a fost mereu bazată pe încredere și profesionalism, iar experiența și energia de care Raluca a dat dovadă de-a lungul timpului au contribuit semnificativ la realizarea obiectivelor Biriș Goran. Îi dorim mult succes pe mai departe!”, a declarat Gabriel Biriș, unul dintre partenerii fondatori ai Biriş Goran.


Raluca s-a alăturat Biriș Goran în calitate de partener în 2006 și a condus practica în domeniul insolvenței, fiind practician în insolvență autorizat. Ea este recunoscută drept unul dintre avocaţii marcanţi în domeniul tranzacţiilor imobiliare în România. Expert în achiziţii complexe, structurări şi analiza titlurilor de proprietate, Raluca este apreciată de clienţi pentru pragmatism și o bună cunoaștere a aspectelor de drept.
Raluca Năstase are o experienţă de aproape 20 de ani în real estate, dintre care 14 ani în cadrul Biriş Goran în diferite funcţii, respectiv coordonator asociat al apreciatei practici de real estate şi coordonator al practicii în domeniul insolvenţei. Ea a preluat coordonarea practicii de real estate în 2017, împreună cu Gabriel Biriș, după ce Victor Constantinescu, partener fondator şi pe atunci coordonatorul practicii de real estate în cadrul societăţii, a decis să părăsească firma.

Înainte de a se alătura echipei Biriș Goran, Raluca a fost director de operațiuni în cadrul CEFIN, un important dezvoltator de logistică din România, lucrând anterior timp de mai mulți ani în calitate de consultant juridic principal pentru grupul Avrig, unde a supervizat zeci de proiecte, printre care proiecte inovatoare cum ar fi clădirea de birouri Charles de Gaulle, Ambasada Canadei și altele asemenea. Reprezentând clienții Biriș Goran în această calitate, a fost implicată în toate aspectele imobiliare: achiziții, analiza titlurilor de proprietate, litigii privind titlurile de proprietate, aspecte legate de construcții, închirieri de clădiri industriale și de birouri, urbanism, etc.

Biriş Goran este o societate de avocatură de business de peste 40 de avocați, înființată în 2006. Firma oferă o gamă largă de servicii juridice cu un accent deosebit pe domenii precum: fiscalitate, real estate, corporate/M&A, antitrust/concurență, litigii, dreptul muncii, protecția datelor, energie și resurse naturale, finanțări și insolvență.

De la înființarea sa, Biriș Goran a oferit consultanță în multe dintre cele mai mari tranzacții comerciale de real estate din țară. Biriş Goran este inclusă constant ca una dintre firmele de top care oferă asistență juridică în real estate, în ghiduri precum Chambers Europe și Legal 500. Practica firmei a câștigat numeroase premii acordate de diverse publicații, inclusiv „firma de avocatură a anului”.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1513 / 1972
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
LegiTeam: Lawyer in Real Estate | Reff & Associates
Women Lawyers | De vorbă cu Ioana Cazacu, Managing Associate la Popovici Nițu Stoica & Asociații despre avocatură la genul feminin și alegerile făcute în carieră: ”PNSA este un loc excelent pentru a te dezvolta ca avocat. Varietatea și anvergura proiectelor asistate juridic, interacțiunea directă, permanentă cu clienții și soliditatea echipei sunt doar câteva dintre argumentele în sprijinul acestei concluzii”
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la Mușat & Asociații, firmă care a format generații de avocați de excepție. Monia Dobrescu, Partener: ”Perseverente și cu o inteligență emoțională crescută, femeile au un impact semnificativ și contribuie la îmbunătățirea sistemului juridic. Tot mai multe doamne au ajuns în poziții de management și există deja demonstrația abilităților lor de conducere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Schoenherr a asistat IGT Services and Technologies SRL în achiziția diviziei de Service Delivery a Connections Consult. Mădălina Neagu (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
The Legal 500 EMEA, ediția 2025 | Cele mai bune firme de avocatură din România, în 15 arii de practică. ȚZA se menține în fruntea ierarhiei, NNDKP și Filip & Company sunt pe podium, iar PNSA, Schoenherr, RTPR, CMS și ZRVP sunt în prima bandă în mai multe arii de practică. Foarte multe nume noi și anul acesta printre avocații considerați ‘Leading individuals’, ‘Next Generation Partners’ și ‘Rising Stars’
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
VIDEO | Pastila de insolvență – Înscrierea creanțelor în tabel (Powered by ZRVP)
Women Lawyers | De vorbă cu Ioana Șampek, avocat ce a împlinit 20 de ani de când face parte din colectivitatea PNSA, în care a evoluat până la rolul de Partener și a construit împreună cu colegii o echipă omogenă, bazată pe respect și sinceritate: “Suntem de ani buni una dintre cele mai puternice echipe de specialiști de pe piața locală de avocatură. Prețuim inteligența, forța loialității, onestitatea, tenacitatea și dorim ca întotdeauna să fim ‘more than just expertise’ ”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...