
Antreprenorii din România, mai stresaţi ca niciodată de taxe, dar mai încrezători în sine (studiu)
08 Octombrie 2025
AgerpresBarometrul Mind your Business oferă o imagine mai clară asupra modului în care se percep antreprenorii români, a felului în care aleg să-şi construiască afacerile, dar prezintă şi principalele motive de îngrijorare şi surse de motivaţie în business, cât şi resursele la care apelează antreprenorii români în a-şi dezvolta companiile şi echipele.
Antreprenorii români au un sentiment de mulţumire de sine mai ridicat anul acesta, comparativ cu 2024, taxele fiind principala sursă de stres a acestora, relevă studiul Mind your Business, dat miercuri publicităţii.
Potrivit acestui studiu despre bunăstarea mintală a antreprenorilor, aproape 8 din 10 antreprenori români au sentimente pozitive faţă de imaginea de sine, comparativ cu 2024, când 7 din 10 se simţeau astfel. Taxele sunt principala sursă de stres a antreprenorilor participanţi la studiu, aspect care completează şi neîncrederea acestora faţă de stat, unde doar 1% dintre ei se simt sprijiniţi de reprezentanţii locali.
Potrivit acestui studiu despre bunăstarea mintală a antreprenorilor, aproape 8 din 10 antreprenori români au sentimente pozitive faţă de imaginea de sine, comparativ cu 2024, când 7 din 10 se simţeau astfel. Taxele sunt principala sursă de stres a antreprenorilor participanţi la studiu, aspect care completează şi neîncrederea acestora faţă de stat, unde doar 1% dintre ei se simt sprijiniţi de reprezentanţii locali.
Practic, barometrul Mind your Business oferă o imagine mai clară asupra modului în care se percep antreprenorii români, a felului în care aleg să-şi construiască afacerile, dar prezintă şi principalele motive de îngrijorare şi surse de motivaţie în business, cât şi resursele la care apelează antreprenorii români în a-şi dezvolta companiile şi echipele.
Concluziile principale ale studiului arată că: antreprenorii se confruntă cu o dublă presiune - afacerea şi menţinerea tonusului echipei; 5 din 10 antreprenori români practică un optimism prudent pentru dezvoltarea afacerii lor; 5 din 10 antreprenori cred că se descurcă foarte bine în a avea grijă de sănătatea mintală a angajaţilor lor; 6 din 10 antreprenori oferă sprijin pentru starea de bine a angajaţilor.
De asemenea, barometrul dezvăluie faptul că, pentru antreprenorii români, perioadele dificile în business sunt rezolvate prin: menţinerea unei atitudini pozitive şi evitarea stresului inutil (46%); analizarea şi optimizarea costurilor (37%); soluţii creative şi alternative la probleme (36%); prioritizarea sarcinilor şi gestionarea mai bună a timpului (35%).
Partea de gestionare a echipei a fost o altă resursă folosită de antreprenori, de la o comunicare transparentă până la solicitarea sprijinului către colegi, unde 2 din 10 antreprenori au apelat la astfel de metode. Ajutorul extern precum consultanţa şi consilierea sunt resurse angrenate de doar 11% dintre antreprenorii care au răspuns la studiu.
"Crizele prin care au trecut constant în ultimii ani au sedimentat două idei: pe de o parte nevoia de a construi mai multă coeziune la nivel de breaslă şi ideea de a da ceva înapoi antreprenorilor mai tineri. Când vine vorba de soluţii de sprijin în antreprenoriat, 34% dintre ei au menţionat întâlnirile cu alţi antreprenori, 17% conferinţele şi evenimentele de business, iar 16% au ales cursurile de dezvoltare personală", arată studiul.
Ca soluţii de sănătate mintală în antreprenoriat, ei continuă să se bazeze pe resursele proprii şi apelează la soluţii precum terapie sau coaching doar atunci când întâmpină probleme personale. Pentru 6 din 10 antreprenori discuţiile cu cei apropiaţi sunt cele care i-au ajutat cel mai mult în trecut, urmate de gratitudine - a mulţumi pentru ceea ce au (45%) la egalitate cu podcast-uri şi cărţi de dezvoltare personală. Aceste resurse sunt şi singurele unde nivelul de interes scade pentru antreprenori raportat la viitor şi la cum văd ei soluţiile de sprijin.
În schimb, întâlnirile cu alţi antreprenori şi schimbul de experienţe cu ei, menţionate de 34% de respondenţi sunt soluţii pe care le iau cel mai mult în calcul şi pentru viitor (10% dintre ei). Terapia şi coachingul regulat sunt o soluţie menţionată de 16% dintre antreprenori, meditaţia şi yoga de 11%, un grup de suport cu care să se vadă regulat de 10%.
În creştere de la an la an sunt soluţiile spirituale precum vizitarea locurilor cu încărcătură spirituală, cum ar fi India, aleasă de 9% dintre antreprenori, dar pe care 13% o văd ca pe o soluţie de viitor. De asemenea, retreat-urile de business menţionate de 5% dintre antreprenori ca soluţie a trecutului au o pondere de 15% pentru soluţii viitoare.
Antreprenorii români manifestă mai degrabă un optimism prudent sau reţinut având în vedere blocajele şi lentoarea pieţei. Totuşi, chiar dacă sunt obosiţi, încearcă să gândească pozitiv, să nu se lase copleşiţi de incertitudini, să nu lase temerile să îi blocheze.
Raportat la următoarele 6 luni (adică final de 2025 şi începutul lui 2026), principalele obiective ale antreprenorilor legate de business se concentrează atât pe întărirea prezenţei pe piaţă şi creşterea gradului de competitivitate, dar şi prin aplicarea unor abordări laterale şi descoperirea unor noi oportunităţi pe piaţă - noi linii de business sau extinderea pe alte pieţe.
Creşterea cifrei de afaceri e un obiectiv pentru 55% dintre antreprenori, urmată de extinderea pieţei sau a clienţilor (49%) şi consolidarea relaţiilor cu partenerii (46%). Printre cele mai puţin menţionate obiective sunt supravieţuirea (1%) şi dezvoltarea sustenabilităţii şi a responsabilităţii sociale (9%).
Familia rămâne principala sursă de susţinere, un refugiu de la tot stresul şi tumultul emoţional generat de ultimul an. Astfel, 28% dintre antreprenori simt sprijin faţă din partea familiei şi a apropiaţilor, 20% de la consumatori/societate, 10% de la investitori privaţi, 6% de la organizaţii de profil, 6% de la bănci şi doar 1% de la stat.
Conform studiului, cea mai mare presiune vine din plata taxelor, pentru 48% dintre antreprenori aceasta fiind cea mai mare sursă de stres (cu 9% mai mult faţă de 2024). O altă presiune este tot de ordin financiar: pentru 39% dintre antreprenori, asigurarea de fonduri pentru creşterea afacerii sunt o presiune, urmată de aspecte birocratice pentru 30% dintre ei.
Antreprenorii îşi doresc fonduri pentru creşterea afacerii, dar la un nivel mai temperat - pe de o parte îşi doresc acces la finanţări fie pentru a rezolva o serie de probleme punctuale, cum ar fi plata către furnizori sau investiţii, dar pe de altă parte există o teamă de a acumula noi datorii în contextul actual de incertitudine.
"Mind your Business" este un studiu realizat la iniţiativa redacţiei start-up.ro, alături de agenţia de research Unlock, cu sprijinul BCR. Studiul a analizat care sunt resursele mintale şi emoţionale ale antreprenorilor români, cum se descurcă cu mindset-ul, cu presiunile, de unde-şi iau sprijinul, care le sunt temerile, dar şi aşteptările în procesul lor de a construi la afacerile lor. Studiul este la a doua ediţie.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1 / 20081 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Junior lawyers 0-1 years - Dispute Resolution Practice | GNP Guia Naghi and Partners
Lexology IP Rankings 2025 | Cine sunt profesioniștii care setează standardele pe o piață din ce în ce mai competitivă: Ana-Maria Baciu, Răzvan Dincă, Dana Blaer și Ciprian Dragomir, printre avocații a căror poziționare confirmă maturizarea sectorului local și relevanța lui în arhitectura regională a proprietății intelectuale
Clifford Chance a asistat NEPI Rockcastle în cea mai recentă emisiune de obligațiuni verzi de 500 mil. E, lansată pe piețele internaționale. „Tranzacția marchează o nouă bornă de parcurs în colaborarea noastră excepțională cu emitentul”, spun avocații biroului din București
Filip & Company asistă OH Holding Limited în finalizarea tranzacției prin care fondul de investiții intră în acționariatul Lensa. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener)
Un an de M&A cu provocări tehnice și tactice reale, în care strategia, anticiparea și controlul fin al cerințelor de conformare apărute recent au făcut diferența pentru Popescu & Asociații | Anca Simeria (Partener): “Practica noastră a rămas constantă, profilul mandatelor noastre fiind, în general, mai puțin influențat de piață. Pare o afirmație banală că am asistat clienți în ‘mandate complexe’, dar situația este indubitabil aceasta”
Filip & Company a asistat Victoriabank în finalizarea achiziției OCN “Microinvest” SRL în Republica Moldova. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
KPMG Legal - Toncescu și Asociații îl recrutează pe Alexandru Slujitoru de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener. Ramona Jurubiță, reconfirmată pentru al treilea mandat în funcția de Country Managing Partner al KPMG în România și Moldova
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Decizie ÎCCJ: O victorie fiscală de referință în materia cheltuielilor intra-grup internațional și a reciclării deșeurilor de ambalaje, obținută de avocații Mușat & Asociații | Echipă interdisciplinară, coordonată de partenerii Angela Porumb și Răzvan Graure
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...