ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CONAF: Consolidarea fiscală este un exerciţiu riscant; povara fiscală sporită afectează negativ economia şi bugetele statului

04 August 2023   |   Agerpres

Potrivit CONAF, dacă mediul de afaceri va fi afectat de majorările de taxe şi de impozitarea agresivă, firmele vor concedia angajaţi sau vor pune obloanele pe afacere, iar efectul imediat va fi unul nedorit: veniturile fiscale scad masiv.

 
 
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) consideră că primul pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar prezentat de guvern, centrat pe reducerea cheltuielilor statului, inclusiv în companiile publice, este un exerciţiu de eficienţă prezentat de coaliţia de guvernare, conform unui comunicat remis AGERPRES.

Totodată, CONAF avertizează însă că scăderea pragului la microîntreprinderi, trecerea la impozit pe profit ca microîntreprindere, creşterea impozitării pe proprietate şi majorarea TVA sunt măsuri care pot afecta negativ antreprenorii mici şi mijlocii, cu efecte imediate asupra economiei, care va încetini şi asupra încasărilor bugetului, care vor scădea, contrar aşteptărilor guvernanţilor.


"Atragem atenţia că singura certitudine pentru viitorul finanţelor ţării este asigurarea unei creşteri durabile a economiei. Orice măsură fiscală care ar putea încetini creşterea economică va avea un efect negativ nu doar asupra antreprenorilor direct afectaţi, ci şi asupra veniturilor statului. Este un postulat clasic în economie, un avertisment dat de John Maynard Keynes: Nu vei echilibra niciodată bugetul prin măsuri care să reducă venitul naţional... Ai grijă de şomaj, iar bugetul îşi va purta singur de grijă", a afirmat Cristina Chiriac, preşedinta CONAF.

Un prim pachet de măsuri, asumate oficial, care vizează controlul cheltuielilor statului prin restructurări în sectorul bugetar, reduceri de posturi, inclusiv scăderea numărului de secretari de stat, limitarea sporurilor acordate personalului bugetar şi plafonarea unor diurne, vouchere de vacanţă şi abonamente de telefonie a fost prezentat de Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul de Finanţe, Marcel Boloş.

Potrivit CONAF, intenţia Guvernului de a lua în considerare şi soluţii alternative de valorificare a activelor statului, de analiză a bilanţurilor companiilor de stat, de reducere a numărului de directori şi consilieri şi plafonarea salariilor în agenţiile şi companiile statului este un pas esenţial pentru dezvoltarea economiei, dar şi pentru echilibrarea bugetului statului pe care multe companii publice şi agenţii îl parazitează prin ineficienţă.

"Planul privind măsurile alternative este ambiţios şi va putea fi implementat cu succes dacă guvernul îşi va gestiona activele cu determinarea unui investitor. În esenţă măsurile anunţate vizează creşterea eficienţei cheltuielilor, reducerea costurilor iraţionale şi exagerate şi recalibrarea instituţiilor statului în funcţie de nevoile reale şi de eficienţa acestora", a declarat Cristina Chiriac, preşedinta CONAF.

O analiză a Consiliului Fiscal, care evaluează evoluţia companiilor statului în anul 2021 constată că, din cele 787 de companii controlate de stat, doar câteva sunt eficiente, restul fiind generatoare de pierderi şi producătoare de arierate faţă de bugetele statului (-2,7 miliarde de lei), faţă de furnizori (8 miliarde de lei) şi faţă de companiile partenere.

"Iată cum bugetul statului pierde bani direct din propriile afaceri neglijent gestionate şi, de aceea, considerăm că atenţia acordată conducerii acestora trebuie concretizată prin măsuri eficiente. Interesul nostru pentru gestionarea companiilor statului este justificat masiv de problemele pe care acestea le generează antreprenorilor români prin amânarea plăţii furnizorilor şi a serviciilor prestate acestora, care creează blocaje în activitatea economică", a precizat Cristina Chiriac.

În acest proces de evaluare a activităţii companiilor unde este acţionar majoritar, statul trebuie să ia în considerare şi listarea unor pachete de acţiuni la Bursa de Valori din Bucureşti.

Listarea unor pachete de acţiuni la Bursă va rezolva ecuaţia dificilă a încasărilor bugetare atât imediat, prin vânzarea acţiunilor, cât şi în viitor, prin eficientizarea activităţii şi mărirea profiturilor companiilor listate, care vor livra dividende sporite bugetului de stat.

Această primă etapă de măsuri pe care guvernul intenţionează să le ia pentru temperarea deficitului bugetar ar putea "salva" doar 2,5 miliarde de lei din deficitul bugetar.

Ministrul Finanţelor a evitat să dea detalii privind următoarea transă de măsuri fiscale, care vor fi discutate în următoarele zile, însă informaţiile apărute în presă îngrijorează mediul de afaceri.

Conform sursei citate, consolidarea fiscală este un exerciţiu extrem de riscant, mai ales într-o economie afectată de crize suprapuse, cu o inflaţie persistentă, o incertitudine permanentă privind evoluţia preţurilor energiei şi în condiţiile încetinirii economiilor partenerilor noştri europeni.

"Toate măsurile care afectează mediul de afaceri trebuie analizate atent şi schimbările de fiscalitate nu trebuie introduse în timpul anului fiscal.
Înţelegem că amplificarea deficitului bugetar din prima jumătate a anului este riscantă, atât din perspectiva atragerii banilor europeni, cât şi din cea a evoluţiei economiei româneşti, care are nevoie de investiţiile statului, pe care un deficit excesiv le poate limita.", se mai spune în comunicat.

CONAF precizează că matematica aplicată ecuaţiei bugetare arată că o creştere a taxelor va mări veniturile fiscale. În economie însă, impactul majorării taxelor influenţează preţurile, care cresc, scade consumul, pune presiune pe afacerile mici şi mijlocii, care fie concediază angajaţii, fie îşi suspendă activitatea.

"Efectul va fi o scădere a veniturilor fiscale şi nu va fi o surpriză. În plus o creştere a preţurilor stimulează inflaţia, ceea ce întreţine nivelul ridicat al dobânzilor sau, mai grav, dacă inflaţia scapă de sub control, poate chiar majoră costurile creditării. Un alt efect nedorit şi aparent ignorat al măsurilor din pachetul suplimentar care va afecta mediul de afaceri este incapacitatea antreprenorilor din firmele mici şi mijlocii să acceseze fonduri europene, deoarece afacerile vor fi bulversate de noile condiţii de impozitare, inflaţia va menţine costurile de creditare la un nivel prohibitiv, iar băncile vor îngusta accesul acestor companii la creditare. Vom ajunge în situaţia nedorită de a face sacrificii pentru banii europeni pe care nu-i vom putea consuma în economie", a declarat preşedinta CONAF.

Totodată, CONAF consideră că eliminarea facilităţilor fiscale trebuie să fie însoţită de o revizuire a formulei de calcul a fiscalităţii pe muncă, ca atare orizontul de aplicare al acestei eventuale decizii trebuie să fie anul fiscal 2024, nu în ultimul trimestru din acest an.

"Da, înţelegem că guvernul analizează renunţarea la aceste facilităţi fiscale acordate anumitor ramuri economice, însă acest exerciţiu ar trebui acompaniat de o reducere a fiscalităţii pe muncă", se precizează în comunicatul organizaţiei.

Guvernul trebuie să evalueze atent o anomalie a fiscalităţii din România, anume impozitarea agresivă a muncii, care, de altfel, a dus la apariţia unei serii de facilităţi fiscale pentru anumite domenii, pe care restul angajaţilor o percep ca fiind incorectă, precizează sursa citată.

"Atragem atenţia asupra bulversării activităţii microîntreprinderilor, care au fost strivite de modificări ale sistemului de impozitare în ultima perioadă, iar noi schimbări preconizate să fie aplicare vor distruge majoritatea afacerilor mici. Microîntreprinderile funcţionează într-un mediu de reglementare incert şi impredictibil, care va justifica abandonarea afacerilor, cu efect negativ asupra creşterii economice, şomajului şi, implicit, asupra deficitului bugetar. În mai puţin de un an microîntreprinderile au trecut de la un sistem de impozitare pe venit la altul, cu obligativitatea angajării unui salariat, pentru că acum să planeze perspectiva altor schimbări. Este un tratament agresiv al statului faţă de microîntreprinderi, care trebuie revizuit", a declarat Cristina Chiriac.

Potrivit CONAF, dacă mediul de afaceri va fi afectat de majorările de taxe şi de impozitarea agresivă, firmele vor concedia angajaţi sau vor pune obloanele pe afacere, iar efectul imediat va fi unul nedorit: veniturile fiscale scad masiv. Totodată, dacă Guvernul susţine afacerile mici şi mijlocii, atunci creşterea locurilor de muncă este asigurată, iar veniturile din impozite vor creşte.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5074 / 19504
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...