ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Creşterea economică este aşteptată să decelereze în 2023 şi în 2024, dar mai modest decât s-a anticipat (minuta BNR)

22 Mai 2023   |   Agerpres

Principalul determinant al avansului PIB va rămâne probabil consumul privat, însă în condiţiile încetinirii creşterii acestuia, mai ales în 2024, pe fondul ratelor mărite ale dobânzilor la creditele şi depozitele populaţiei, al evoluţiilor de pe piaţa muncii şi al incertitudinii generate de prelungirea războiului din Ucraina, compensate doar parţial ca impact de refacerea puterii de cumpărare a populaţiei, odată cu scăderea ratei inflaţiei.

 
 
Creşterea economică este aşteptată să decelereze în 2023 şi în 2024, dar mai modest pe ansamblul perioadei decât s-a anticipat anterior, în condiţiile evoluţiei robuste din semestrul II 2022 şi ale accelerării atragerii de fonduri europene, inclusiv a celor aferente instrumentului Next Generation EU, se arată în Minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României din 10 mai 2023.

Potrivit sursei citate, principalul determinant al avansului PIB va rămâne probabil consumul privat, însă în condiţiile încetinirii creşterii acestuia, mai ales în 2024, pe fondul ratelor mărite ale dobânzilor la creditele şi depozitele populaţiei, al evoluţiilor de pe piaţa muncii şi al incertitudinii generate de prelungirea războiului din Ucraina, compensate doar parţial ca impact de refacerea puterii de cumpărare a populaţiei, odată cu scăderea ratei inflaţiei.


"S-a remarcat, totodată, că la creşterea economică va continua să contribuie consistent şi formarea brută de capital fix, a cărei dinamică este aşteptată să scadă semnificativ în 2023 şi să crească uşor în 2024, dar să rămână deosebit de înaltă din perspectivă istorică, în condiţiile atragerii unui volum însemnat de fonduri europene aferente cadrelor financiare multianuale şi programului Next Generation EU, într-un mediu intern şi extern marcat însă de incertitudini şi costuri încă ridicate, precum şi de condiţii financiare înăsprite", precizează documentul citat.

Pe de altă parte, din partea exportului net este posibil un impact economic neutru în anul curent, însă unul uşor contracţionist în 2024, au apreciat membrii Consiliului de administraţie al BNR, evidenţiind scăderea relativ mai temperată de dinamică anticipată a fi consemnată de volumul exporturilor de bunuri şi servicii în 2023, precum şi probabila reaccelerare ceva mai vizibilă a creşterii volumului importurilor în anul viitor, în corelaţie cu dinamica absorbţiei interne şi cu evoluţia cererii externe.

Deficitul de cont curent, exprimat ca pondere în PIB, va cunoaşte probabil o corecţie apreciabilă în anul curent, inclusiv pe fondul ameliorării raportului de schimb şi al soldului balanţei veniturilor primare, însă se va reduce doar uşor în 2024, menţinându-se astfel mult deasupra standardelor europene, au arătat în mai multe rânduri membrii CA al BNR.

"S-a susţinut în acest context necesitatea ajustării consistente, printr-un mix de politici, a deficitului de cont curent şi a celui bugetar, care, prin dimensiunea şi îngemănarea lor, reprezintă vulnerabilităţi majore şi induc riscuri la adresa inflaţiei, primei de risc suveran şi, în final, a sustenabilităţii creşterii economice", subliniază minuta publicată luni de banca centrală.

Perspectiva activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, continuă să fie marcată totuşi de incertitudini şi riscuri însemnate în contextul prelungirii războiului din Ucraina, precum şi de cele decurgând din turbulenţele în sistemele bancare din SUA şi Elveţia, ce ar putea exercita efecte adverse pe plan intern în principal prin afectarea economiilor statelor dezvoltate şi a costurilor de finanţare în Europa Centrală şi de Est, au subliniat membrii Consiliului.

Inclusiv din această perspectivă, a fost reiterată importanţa atragerii fondurilor europene, îndeosebi a celor aferente programului Next Generation EU, care este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte în implementarea proiectelor, dar este esenţială pentru realizarea reformelor structurale necesare şi a tranziţiei energetice, precum şi pentru contrabalansarea, cel puţin parţială, a impactului contracţionist al şocurilor pe partea ofertei, amplificat şi de înăsprirea condiţiilor economice şi financiare pe plan mondial.

Potrivit BNR, incertitudini şi riscuri crescute sunt însă asociate conduitei politicii fiscale, au convenit membrii Consiliului, evocând posibile demersuri întreprinse în vederea continuării consolidării bugetare corespunzător angajamentelor asumate în cadrul procedurii de deficit excesiv, dar şi caracteristicile recente ale execuţiei bugetare, precum şi potenţiale majorări suplimentare de cheltuieli bugetare efectuate în actuala conjunctură economică şi socială dificilă pe plan intern şi global. S-a arătat din nou că, în aceste condiţii, un mix echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale, inclusiv prin utilizarea fondurilor europene, care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung, sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor evoluţii adverse.

"Membrii Consiliului au apreciat în mod unanim că, în ansamblul său, contextul analizat justifică menţinerea neschimbată a ratei dobânzii de politică monetară, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară de 2,5 la sută AÂą1 punct procentual, inclusiv prin ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. S-a reiterat, totodată, importanţa continuării monitorizării atente a evoluţiilor mediului intern şi internaţional, care să permită adecvarea instrumentelor de care dispune BNR în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu. În aceste condiţii, Consiliul de administraţie al BNR a decis în unanimitate menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00 la sută; totodată, a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00 la sută şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de depozit la 6,00 la sută. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit", se mai precizează în documentul citat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6368 / 20216
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ONV LAW o cooptează în echipă pe Flavia Kenyon, avocat britanic, și lansează noi servicii de asistență legală dedicate companiilor din domeniul noilor tehnologii
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Practica de Banking & Finance de la Bondoc & Asociații rămâne calibrată pe proiecte de mare anvergură, execuție la standarde internaționale și expunere transfrontalieră constantă | De vorbă cu partenerele Simona Petrișor și Diana Ispas despre tendințe, tipuri de finanțări, structuri inovatoare și provocările anului din acest sector. Portofoliul de proiecte îmbină ”verdele”, infrastructura și consolidarea bancară, repere clare ale unui an încărcat
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
CMS, implicată în proiectul câștigător al premiului „Investiția Anului” în cadrul SEE Property Forum Awards 2025 pentru al doilea an consecutiv
Bohâlțeanu & Asociații a stat alături de asociații Auto Brand SRL în tranzacția prin care BPW Group a intrat pe piața locală. Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) și Anda Călin (Managing Associate), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...