Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut cu 1,2%, în octombrie
26 Noiembrie 2024
AgerpresDepozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au crescut cu 0,5% faţă de luna septembrie 2024, până la 120,205 miliarde lei (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2023, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 0,8% (0,6%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna octombrie 2024 cu 1,2% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 601,965 miliarde lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 9,8% (4,9% în termeni reali), conform datelor publicate marţi de Banca Naţională a României.
Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 70,7% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 1,1% faţă de luna septembrie 2024, până la 425,783 miliarde lei. Comparativ cu luna octombrie 2023, acestea s-au majorat cu 13,1% (8% în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,4% faţă de luna anterioară, până la 243,193 miliarde lei, şi cu 17,8% (12,6% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 70,7% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 1,1% faţă de luna septembrie 2024, până la 425,783 miliarde lei. Comparativ cu luna octombrie 2023, acestea s-au majorat cu 13,1% (8% în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,4% faţă de luna anterioară, până la 243,193 miliarde lei, şi cu 17,8% (12,6% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 0,7% (până la 182,590 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de luna octombrie 2023, au înregistrat o creştere de 7,3% (2,5% în termeni reali).
Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 29,3% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 1,3% faţă de luna septembrie 2024, ajungând până la nivelul de 176,182 miliarde lei (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu luna octombrie 2023, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 2,6% (2,4%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au crescut cu 0,5% faţă de luna septembrie 2024, până la 120,205 miliarde lei (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2023, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 0,8% (0,6%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 3,1% faţă de luna septembrie 2024, până la 55,976 miliarde lei (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu octombrie 2023, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 6,7% (6,5%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 4 / 18046 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
INTERVIU | Transferul echipei de Tax and Finance de la Noerr către Kinstellar s-a finalizat cu succes. Iulian Sorescu, partener și unul dintre coordonatorii practicii: ”Mesajul nostru este unul de continuitate și de încredere. Pentru clienți, tranziția aduce accesul la o echipă și mai mare, cu o combinație de expertiză juridică și financiară care acoperă toate nevoile companiilor nu doar la nivel local, dar și la nivel internațional”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Litigii
RTPR, alături de Autonom Services la o nouă emisiune de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Mergermarket - League Tables of Legal Advisors (Q3 2024) | Piața de M&A a continuat să se redreseze în primele nouă luni și a înregistrat creșteri de 18,8% la nivel global și de 23% în Europa. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Schoenherr și Wolf Theiss, număr mare de tranzacții asistate în Europa Centrală și de Est
(VIDEO) INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: ”Am avut privilegiul de a fi implicați în câteva dintre tranzacțiile esențiale din economie. Cifrele arată foarte bine, am învățat ce trebuie să facem pentru a merge odată cu curentul, dar și împotriva acestuia, când este cazul”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Laura Rudnyanszky, Global Regulatory Lead – Accenture, profesionist al Dreptului antrenat în proiecte complexe, care coordonează azi o echipă de avocați în reglementări globale: ”În carieră, îmi respect clienții și echipa, tratând fiecare provocare cu profesionalism și empatie. Aspirația mea este să ocup o poziție de conducere în cadrul unei organizații care valorizează inovația și responsabilitatea socială, unde să pot influența pozitiv modul în care se practică dreptul și cum se integrează tehnologia în procesele juridice”
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Andreea Zvâc, proaspăt promovată Partner în cadrul firmei Wolf Theiss, despre mediul în care s-a împlinit profesional, implicare și valori: “În avocatură ai posibilitatea de a fi creativ și nu te plictisești niciodată. Pentru o evoluție sustenabilă și coerentă a unui avocat, munca și pasiunea ar trebui să fie pe primul loc”
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 mil. lei. Clifford Chance Badea a asigurat consultanța juridică
BeeFast primește o nouă finanțare în valoare de 450.000 USD pentru extinderea internațională și dezvoltare. Avocații Baciu Partners, în tranzacție, cu o echipă coordonată de Corina Roman (Partener)
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
LegiTeam: Voicu & Asociații is looking for business lawyers
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...