ECA: Persistă riscurile la adresa reformei guvernanţei economice a UE

 

Auditorii laudă demersurile şi eforturile angajate în această direcţie, însă atrag totodată atenţia asupra provocărilor şi a riscurilor pentru eficacitatea coordonării politicilor economice în UE.

 

Cadrul de guvernanţă economică al UE a avut rezultate eterogene până la acest moment. Chiar înainte de pandemia de COVID-19, 12 ţări din UE aveau o datorie publică de peste 60%, 10 ţări se confruntau cu dezechilibre macroeconomice şi 3 ţări înregistraseră dezechilibre excesive. Aceste cifre evidenţiază unele deficienţe semnificative, semnalate de Curte de mai mulţi ani, în cadrul de guvernanţă economică şi în modul în care acesta este pus în aplicare, cum ar fi: utilizarea unor indicatori neobservabili, care sunt revizuiţi frecvent şi uneori semnificativ, lipsa asumării la nivel naţional, un dezechilibru între transparenţă şi puterea de apreciere, neasigurarea, în practică, a respectării regulilor fiscale şi complexitatea şi suprapunerile în supraveghere şi monitorizare. Comisia Europeană însăşi a recunoscut că este nevoie de un cadru reformat şi, în aprilie 2023, a prezentat un pachet de propuneri în acest sens.

 

"Reforma propusă se străduieşte să rezolve multe dintre problemele pe care noi, auditorii UE, le-am semnalat de-a lungul anilor cu privire la cadrul actual de guvernanţă economică. Însă cea mai mare provocare va fi de a se asigura efectuarea la timp şi în mod eficace a unor ajustări bugetare care să promoveze sustenabilitatea datoriei, dar care să sprijine, în acelaşi timp, investiţiile şi creşterea economică", a declarat Francois-Roger Cazala, membrul Curţii responsabil de analiză.

 

La stabilirea traiectoriilor de ajustare bugetară din planurile bugetare structurale pe termen mediu ale statelor membre şi la realizarea supravegherii bugetare anuale, ar urma să fie utilizate cheltuielile nete ca indicator unic. Se răspunde astfel apelului Curţii de a se utiliza un indicator mai simplu, mai previzibil şi mai observabil decât cel utilizat până acum. De asemenea, auditorii salută obiectivul de a se pune un accent mai mare pe sustenabilitatea datoriei prin utilizarea mai degrabă a unei abordări adaptate la ţară decât a unei abordări universale. Aceştia avertizează, totuşi, că există riscul ca ţările din UE să nu efectueze ajustările bugetare necesare. De exemplu, dacă statele membre utilizează ipoteze mai optimiste privind creşterea decât Comisia, acest lucru poate reduce ponderea previzionată a datoriei şi poate duce la o ajustare bugetară insuficientă.

 

Auditorii observă că, la nivel naţional, caracterul obligatoriu al cadrelor bugetare pe termen mediu rămâne slab. Aceştia consideră ca binevenită propunerea Comisiei Europene de a consolida şi de a extinde rolul instituţiilor fiscal-bugetare naţionale independente, deşi rămâne de văzut modul în care aceste măsuri vor fi puse în practică.

 

Pentru a se asigura eficacitatea guvernanţei economice a UE, este important să existe o asumare la nivel naţional: dacă nu există acest sentiment la nivelul guvernelor, probabilitatea este ca acestea din urmă să amâne reforme structurale importante. Propunerile răspund observaţiilor pe care Curtea le-a formulat în trecut pe această temă. În egală măsură, propunerile aduc schimbări pozitive în materie de transparenţă prin divulgarea de către Comisie a metodologiei şi a datelor utilizate pentru stabilirea traiectoriei de ajustare de referinţă. Criteriile şi metodologia de evaluare a planurilor bugetare structurale pe termen mediu nu sunt însă clar definite. Prin urmare, auditorii consideră că marja de interpretare şi puterea de apreciere a Comisiei riscă să se extindă, cu posibile implicaţii la nivelul transparenţei şi al egalităţii de tratament.

 

În ceea ce priveşte asigurarea respectării regulilor fiscale, deşi sancţiunile pentru nerespectarea acestora au făcut întotdeauna parte din cadrul de supraveghere bugetară al UE, Comisia nu le-a aplicat niciodată. Auditorii sunt de părere că stabilirea de sancţiuni care pot fi puse efectiv în aplicare, astfel cum a propus Comisia, ar putea juca un rol pozitiv în asigurarea respectării regulilor. Cu toate acestea, opiniile experţilor şi considerentele politice vor continua să joace rolul mai important în decizia de a impune sau nu sancţiuni financiare. Conexiunea dintre finanţarea oferită de Mecanismul de redresare şi rezilienţă (MRR), pe de o parte, şi recomandările specifice fiecărei ţări din cadrul semestrului european (un ciclu anual de coordonare a politicilor economice şi fiscal-bugetare), de cealaltă parte, ar putea avea un impact pozitiv asupra punerii lor în aplicare şi ar putea juca totodată un rol pozitiv în asigurarea respectării regulilor.

 

În fine, auditorii concluzionează că, în pofida eforturilor de simplificare ale Comisiei, cadrul de supraveghere macroeconomică al UE cuprinde în continuare numeroşi actori şi numeroase niveluri.

 

Cadrul de guvernanţă economică al UE urmăreşte să monitorizeze, să prevină şi să corecteze tendinţele economice care ar putea slăbi economiile naţionale sau care ar putea avea un impact negativ asupra ţărilor din UE. Cadrul de guvernanţă economică al UE a evoluat treptat de-a lungul timpului. În prezent, semestrul european pentru coordonarea politicilor economice şi de ocupare a forţei de muncă este axat pe o abordare integrată care combină cadrul bugetar al UE (Pactul de stabilitate şi de creştere şi cadrele bugetare naţionale), procedura privind dezechilibrele macroeconomice şi cadrul pentru statele membre care întâmpină sau sunt ameninţate de dificultăţi grave în ceea ce priveşte stabilitatea lor financiară sau sustenabilitatea finanţelor lor publice ori care solicită asistenţă financiară.

 

În urma propriei analize a eficacităţii cadrului de guvernanţă economică al UE şi a procedurii de consultare publică, luând totodată în considerare activităţile de audit şi recomandările Curţii din trecut în acest domeniu, Comisia Europeană a prezentat, în aprilie 2023, un pachet de propuneri legislative în vederea reformării cadrului de guvernanţă economică înainte de demararea proceselor bugetare următoare ale statelor membre.