ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Europa digitală: 7,5 miliarde euro pentru sprijinirea supercalculatoarelor, inteligenţei artificiale, securităţii cibernetice şi competenţelor digitale avansate

31 Mai 2021   |   Agerpres

Agenda digitală va fi dedicată anul acesta deceniului digital al Europei. Acest eveniment la nivel înalt se va axa pe obiectivele pe care şi le-a fixat UE pentru 2030 în cadrul deceniului digital şi pe programul Europa digitală, un nou program de finanţare în valoare de 7,5 miliarde de euro, destinat implementării de proiecte digitale europene.

 
 
Comisia Europeană şi preşedinţia portugheză a Consiliului Uniunii Europene vor găzdui în perioada 1-2 iunie 2021 Adunarea privind Agenda digitală, unul dintre subiecte fiind Programul Europa digitală, cu un buget general de 7,5 miliarde de euro, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
 
Agenda digitală va fi dedicată anul acesta deceniului digital al Europei. Acest eveniment la nivel înalt se va axa pe obiectivele pe care şi le-a fixat UE pentru 2030 în cadrul deceniului digital şi pe programul Europa digitală, un nou program de finanţare în valoare de 7,5 miliarde de euro, destinat implementării de proiecte digitale europene.
 
Programul va finanţa proiecte europene în patru domenii: supercalculatoarele, inteligenţa artificială, securitatea cibernetică şi competenţele digitale avansate. În timpul evenimentului, reprezentanţii sectorului şi ai mediului de afaceri, inclusiv ai întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) şi ai startupurilor, precum şi organismele guvernamentale vor avea posibilitatea de a afla mai multe despre posibilităţile pe care le oferă programul Europa digitală şi de a primi orientări practice.
 
La Adunarea privind Agenda digitală vor participa miniştri din mai multe state membre, reprezentanţi ai Parlamentului European şi ai Comisiei, precum şi reprezentanţi ai sectorului privat şi ai societăţii civile. Aceştia vor discuta despre cum ar putea fi promovate, pe de o parte, exemplul Europei în toate domeniile şi, pe de altă parte, obiectivele pentru 2030 prezentate în Comunicarea Comisiei privind deceniul digital, inclusiv cele referitoare la competenţele digitale, la transformarea digitală a întreprinderilor, la conectivitatea de mare viteză şi la infrastructura digitală sigură şi durabilă, precum şi la digitalizarea serviciilor publice. Discuţiile se vor concentra, de asemenea, asupra modului în care pot fi promovate şi protejate cel mai bine în mediul digital valorile şi drepturile europene.
 
"Protejarea valorilor UE într-un context digital este tot mai importantă în condiţiile în care ne petrecem o parte importantă din timp online. Prin urmare, miza deceniului digital este să garanteze faptul că, în calitate de cetăţeni, avem aceleaşi drepturi atât online, cât şi offline", a afirmat Margrethe Vestager, vicepreşedintele executiv pentru o Europă pregătită pentru era digitală.
 
La rândul său, Thierry Breton, comisarul pentru piaţa internă, a declarat: "Am putut constata, în timpul pandemiei, ce rol central au ajuns să ocupe tehnologiile digitale în viaţa noastră. Sectorul digital va fi unul dintre principalii piloni ai eforturilor noastre de redresare. Trebuie să construim împreună un continent rezilient şi suveran din punct de vedere digital, cu sprijinul programului Europa digitală".
 
În prima zi a Adunării privind Agenda digitală se va discuta despre deceniul digital: Viziunea Europei şi posibilităţile de transformare digitală a Europei până în 2030.
Discuţiile se vor concentra asupra definirii căii pe care trebuie să o urmeze Europa pentru a face din transformarea digitală o reuşită până în 2030, pe baza viziunilor prezentate în luna martie de către Comisie în cadrul Busolei pentru dimensiunea digitală. Se vor face investiţii importante în vederea atingerii obiectivelor fixate în acest domeniu, inclusiv prin intermediul Mecanismului de redresare şi rezilienţă.
 
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta pregătirile care sunt în curs în vederea unei declaraţii interinstituţionale comune privind drepturile şi principiile digitale pentru deceniul digital. Prim-ministrul Portugaliei, Antonio Costa, va prezenta Declaraţia de la Lisabona, care va contribui la aceste pregătiri. Declaraţia aşteptată privind drepturile şi principiile digitale pentru deceniul digital va include numeroase angajamente, printre care acela de a asigura accesul la o conectivitate de înaltă calitate în întreaga Europă, de a promova competenţele digitale pentru toţi cetăţenii şi de a construi unui mediu online echitabil şi lipsit de discriminare. Consultarea publică pe acest subiect, deschisă până la 2 septembrie 2021, are drept scop lansarea unei dezbateri ample la nivelul societăţii şi colectarea opiniilor cetăţenilor, a organizaţiilor neguvernamentale şi a organizaţiilor societăţii civile, a întreprinderilor, a administraţiilor şi a tuturor părţilor interesate cu privire la această tematică. Contribuţiile colectate vor sta la baza propunerii de declaraţie interinstituţională.
 
În cadrul primei zile va avea loc şi ceremonia de lansare a EllaLink, un proiect cofondat de UE prin intermediul programului BELLA. EllaLink este un cablu submarin optic care leagă Europa de America de Sud. Acest program, care constituie un pas esenţial către atingerea obiectivului UE de a investi într-o mai bună conectivitate cu partenerii săi, va asigura prima conexiune de date directă şi de mare capacitate între Europa şi America Latină menită să sprijine schimbul şi prelucrarea de date din domeniul cercetării şi educaţiei. UE este investitorul cu cea mai mare contribuţie la programul BELLA, în valoare de 26,5 milioane de euro, reţelele naţionale de cercetare şi educaţie din America Latină şi guvernul brazilian contribuind şi ele cu fonduri suplimentare.
 
Programul Europa digitală va fi subiectul central al celei de a doua zile a Adunării privind Agenda digitală. Cu un buget general de 7,5 miliarde de euro, programul
are drept obiectiv consolidarea suveranităţii digitale a UE, dar şi sprijinirea celor două obiective îngemănate ale Uniunii - tranziţia verde şi transformarea digitală. Programul va accelera redresarea economică şi transformarea digitală a Europei, în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 11916 / 17377
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Băiculescu & Asociații își consolidează echipa | Horațiu Pătrașcu, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție se alătură pe poziția de Counsel și va coordona practica de Contencios Administrativ și Fiscal
Cariere în Drept | Andrea Roxana Chihaia, printre cei mai buni zece absolvenți ai generației sale, acum stagiară, a intrat în profesie cu emoție și entuziasm. Ea spune că performanța nu se întreține singură, ci trebuie susținută. ”Trebuie să începem ca societate să credem în tineri, în potențialul lor și să le oferim oportunități pe măsură”
A nouăsprezecea ediție a Școlii de vară la NNDKP | Internship-ul include, pe lângă componenta practică, o serie de training-uri generale care facilitează integrarea în firmă și mai multe cursuri de specialitate. Ce trebuie să știe tinerii aflați la început de drum care vor să se alăture uneia dintre cele mai performante echipe de avocați și care sunt așteptările NNDKP legate de viitorii profesioniști care vor contribui la succesul firmei
RTPR și Schoenherr, alături de Romcim la achiziția Tehno World. Vânzătorul a lucrat cu avocații PNSA
CMS asistă INVL în finanțarea de 24 milioane EUR acordată de BERD și Eiffel pentru construcția unei centrale solare în România
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
RTPR a asistat Grupul Evryo la vânzarea portofoliului de energie regenerabilă către PPC Group. Echipa de avocați a fost coordonată de Roxana Ionescu (Partner) și Cezara Urzică (Senior Associate)
INTERVIU | Cosmin Vasile, singurul avocat român evidențiat ca Thought Leader atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation, în Who’s Who Legal ̸ Lexology: ”Avem șansa să fim implicați într-un număr foarte mare de arbitraje internaționale, de la comerciale la investiționale, dar și în numeroase arbitraje domestice. Pe de altă parte, reputația firmei noastre de litigatori excepționali ne dă șansa să gestionăm numeroase proiecte semnificative ca miză, sonoritate a părților implicate și care au o componentă internațională”
Promovări la Schoenherr & Asociații: Nora Olah devine local partner, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Avocații promovați sunt specializați în domenii în care activitatea firmei s-a intensificat în ultimii ani. Fiecare dintre ei este un specialist confirmat în domeniul său de activitate”
ITR EMEA Tax Awards 2024 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații și Țuca Zbarcea & Asociații concurează pentru titlul de firma anului în România în domeniul taxelor. Popescu & Asociații și Țuca Zbârcea au câte trei nominalizări în jurisdicția locală, iar NNDKP este pe lista scurtă pentru distincția de firma anului în dispute fiscale
Ana-Maria Baciu este singurul avocat din România nominalizat pentru premiul ‘Regulatory Lawyer or In-House Counsel of the Year’ acordat în cadrul Global Regulatory Awards 2024
NNDKP a asistat AAylex One în legătură cu o finanțare de 20 de milioane de euro acordată de CEC Bank și Alpha Bank Romania | Valentin Voinescu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...