ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

EY Romania Attractiveness Survey 2023 a evidențiat un climat optimist pentru investiții

18 Decembrie 2023   |   BizLawyer

• 63% dintre respondenți au spus că intenționează să își stabilească sau să își extindă operațiunile în România, în creștere față de 56% în anul precedent • ISD au totalizat 10 miliarde de euro în 2022, o creștere de 12,3% față de recordul de 8,9 miliarde de euro din anul precedent • Proporția celor care au spus că intenționează să investească peste 100 milioane de euro s-a dublat, ajungând la aproape 14%, față de doar 7% în 2022

 
 
România a înregistrat o creștere de 86% a numărului de proiecte ISD în 2022, ceea ce o situează pe locul al cincisprezecelea în rândul celor mai atractive destinații europene pentru investiții, în urcare cu șapte locuri față de anul precedent – se arată în studiul de atractivitate EY România, efectuat în prima parte a anului 2023.

Deși România nu este izolată de turbulențele economice și geopolitice globale, a dat dovadă de o reziliență mai mare decât țările vecine și a înregistrat o redresare accentuată a investițiilor străine începând cu 2020. ISD au totalizat 10 miliarde de euro în 2022, o creștere de 12,3% față de recordul de 8,9 miliarde de euro din anul precedent.

România rămâne încă în urma Poloniei și Serbiei în rândul piețelor din Europa Centrală și de Est. Cu toate acestea, investitorii au spus că sunt mai încrezători în perspectivele de evoluție și 63% dintre cei intervievați au declarat că intenționează să investească în România în 2023, față de 53% la momentul sondajului din 2022.


Această încredere sporită s-a reflectat și în faptul că aproape de două ori mai mulți lideri de business au spus că intenționează să investească peste 100 milioane de euro în 2023 (14%) în România, aproape dublu față de anul trecut (7%). Majoritatea (72%) au rămas, totuși la intenția de a investi mai puțin de 10 milioane de euro.

Dezvoltarea unor proiecte de investiții bancabile și scalabile este esențială pentru transformarea economică a României în următorii ani. Fondurile în valoare de 80 miliarde de euro disponibile prin programele UE pentru intervalul 2021-2027 ar trebui să fie catalizatorul schimbării și să acționeze ca un multiplicator prin stimularea unor investiții suplimentare din partea sectorului privat. Provocarea constă în faptul că România nu are un palmares bun în absorbția unor astfel de fonduri.

Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Moldova și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale: "În ciuda provocărilor globale, România demonstrează o remarcabilă reziliență economică și un grad ridicat de atractivitate pentru investiții. Cu o creștere impresionantă a investițiilor străine directe, țara noastră se afirmă ca un pol esențial pentru investitori, oferind oportunități excelente în sectoare cheie, precum tehnologia, sustenabilitatea și energiile regenerabile. Acesta este momentul ca România să-și consolideze poziția pe harta investițională europeană".

Proiectele ISD 2022 au fost foarte concentrate în cinci orașe, care au atras 71% din totalul proiectelor. București (35%) a rămas destinația preferată de investitori, urmat de Iași (13%), Cluj-Napoca (12%), Timișoara (7%) și Brașov (4%). Investițiile în patru dintre aceste orașe au fost, de asemenea, foarte concentrate într-un singur sector, software și servicii IT: 63% în Cluj-Napoca, 60% în Timișoara, 48% în București și 33% în Iași.

Germania s-a clasat pe primul loc în rândul țărilor care au investit în România în 2022, atât ca număr de proiecte, cât și ca număr de locuri de muncă create. Pe primele trei locuri în topul numărului de investiții s-au situat și Statele Unite ale Americii (SUA) și Elveția, în timp ce Serbia și Irlanda au ocupat, la egalitate, locul al doilea ca număr de locuri de muncă create. Cele cinci proiecte în care au investit Serbia (4) și Irlanda (1) au creat fiecare câte 1.000 de noi locuri de muncă în sectorul software și al serviciilor IT.

O modalitate de a debloca potențialul României pentru atragerea de ISD

Deblocarea potențialului de creștere al întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), care reprezintă motorul economiei românești, este esențială pentru menținerea poziției competitive a României pentru investiții. Susținerea IMM-urilor a fost invocată ca fiind principala prioritate de către respondenții din studiu (45%), urmată de sprijinirea sectorului de tehnologii avansate și a inovării (38%), multe din aceste firme fiind în faza de start-up și scale-up în economia IMM-urilor. Având în vedere că investitorii globali și, din ce în ce mai mult, consumatorii, acordă o atenție tot mai mare măsurilor ESG adoptate de companii (34%), este esențial ca România să promoveze pe plan intern politici și atitudini de protecție a mediului și să se asigure că fiecare oportunitate de investiții respectă aceste criterii .

Ce factori modelează atractivitatea României ca destinație pentru investiții

România ar trebui să își valorifice punctele forte în materie de competitivitate și, în același timp, să ia măsuri rapide pentru a găsi soluții în domeniile în care investitorii consideră că are un dezavantaj. Sectorul software și al serviciilor IT a reprezentat fundația investițiilor străine directe în ultimii ani și, în acest context, este important ca România să continue să dezvolte competențele digitale şi mediul propice necesare pentru a asigura disponibilitatea forței de muncă de care au nevoie viitorii investitori străini. În același timp, România trebuie să facă mai multe eforturi pentru a își consolida rețeaua de startup-uri tehnologice și instituții de cercetare, să asigure o mai bună protecție a drepturilor de proprietate intelectuală și să încurajeze guvernul și autoritățile de reglementare să stimuleze transformarea digitală. Acordarea importanței cuvenite acestor factori este esențială pentru a susține investițiile străine directe în sectorul de tehnologii avansate din România.

Deși războiul din Ucraina nu a fost identificat ca un factor de impact asupra planurilor de investiții ale respondenților în studiul din 2023, aceștia au indicat apartenența României la Uniunea Europeană și NATO ca fiind cel mai important atu al său (28%). Acest lucru demonstrează că preocupările legate de securitate rămân prioritare și că investitorii percep că apartenența la aceste organizații are o pondere semnificativă în atractivitatea unei țări, în special în perioadele de incertitudine. România joacă un rol important în sistemul economic și de securitate al Europei, având posibilitatea de a-și îmbunătăți și mai mult poziția prin maximizarea utilizării fondurilor disponibile pentru a susține transformarea și a spori reziliența în aceste domenii.    

Pentru ca România să își mențină poziția competitivă și să își amelioreze în continuare atractivitatea în rândul investitorilor semnificativi la nivel european, este esențial să stimuleze dezvoltarea economică și tehnologică, să reducă birocrația și să se asigure că investitorii consideră cadrul juridic al țării ca fiind transparent și stabil. Acest lucru va contribui la crearea unui mediu favorabil pentru investitori, crescând probabilitatea ca numărul proiectelor de investiții să crească peste nivelul record anterior.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3444 / 19251
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes”
Women Lawyers | Pentru Mateea Codreanu, apartenența la echipa Mușat & Asociații, în care a evoluat până la poziția de Partener, a fost decisivă în formarea sa: ”Este o provocare să începi parcursul avocațial ca avocat stagiar într-o firmă de avocatură lider, dar totodată și o premisă pentru o dezvoltare profesională rapidă”
Liviu Togan părăsește Dentons, unde coordona practica de drept penal și investigații și se alătură din nou firmei Mușat & Asociații, pe poziția de Partner: “Revin în cadrul unei echipe pe care o cunosc și în care am încredere”
LMG Life Sciences Awards EMEA 2025 | Kinstellar, Muşat & Asociaţii, NNDKP și Popescu & Asociații, pe lista scurtă din care va fi aleasă peste câteva zile ”South East Europe Firm of the Year”. Popescu & Asociații concurează cu patru firme internaționale de top pentru titlul de ”White Collar Crime Firm of the Year”, iar unul dintre partenerii săi, Mirel Rădescu, este printre cei patru finaliști la categoria ”White Collar Crime Lawyer of the Year”
Avocații Kinstellar spun că semnalul cel mai pregnant din ultima perioadă e dat de proiectele de reorganizare și apreciază că anul acesta va crește numărul companiilor care fac disponibilizări masive. Clienții sunt interesați de consolidarea politicilor privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, precum și de regândirea modului de organizare a muncii, pe fondul unei tendințe de creștere a volumului de cauze privind litigiile de muncă | Activitate intensă în practica de Employment, evidențiată de ghidurile juridice internaționale, cu mandate diverse și o echipă expusă la proiecte cu un caracter multidisciplinar
GNP obține o soluție favorabilă pentru un operator de platformă, ce ar putea să contureze o practică constantă și predictibilă, în baza căreia autoritățile de reglementare naționale vor analiza întinderea răspunderii furnizorilor de servicii intermediare. Problemele juridice ridicate în acest litigiu vizează în principal modul de interpretare și aplicare a reglementărilor din Regimul eCommerce și DSA | Avocații Octavian Adam (Partener), Cristina Badea (Senior Associate) și Alice Moisac (Associate), în prim plan
Rising Stars | Eduard Morariu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai generației 2022, a ales să profeseze ca avocat la Filip & Company, unde urmărește să se dezvolte în câteva dintre ramurile mai „nișate” ale Dreptului: „Parcursul meu a presupus implicarea în multe dosare de instanță și arbitraj, unele chiar de importanță națională, cu probleme de drept sensibile, dar și cu echipe de avocați excepționali, care le-au făcut față cu o măiestrie la care nu pot decât să aspir”
Cum lucrează echipele Băncilă, Diaconu și Asociații (EY Law) și Grants & Incentives Avisory (EY), în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, în care au o rată de succes mai mare de 90% | Ramificarea multidisciplinară a expertizei permite echipei să ofere clienților o viziune completă asupra pașilor de parcurs și modului în care pot implementa soluțiile propuse, astfel încât să obțină cele mai mari beneficii. Ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de obținere a fondurilor
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
Premieră juridică în România | Popescu & Asociații obține prima despăgubire integrală pentru expropriere: peste 60 mil. lei pentru Viorelo International. Succesul este rezultatul unei strategii juridice riguroase, elaborate și implementate de o echipă interdisciplinară de specialiști
Premieră pe piața avocaturii din România: NNDKP, desemnată pentru a șaptea oară „Firma de avocatură a anului în România” la gala premiilor Chambers Europe 2025. | Ion Nestor, Co-Managing Partner: ” Această recunoaștere, care vine în anul în care sărbătorim 35 de ani de activitate, reprezintă încă o confirmare a poziției de top pe care NNDKP o ocupă pe piața avocaturii din România și validează munca, performanța și rezultatele excelente obținute de întreaga echipă”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...