ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

FMI estimează o redresare puternică a economiei româneşti în 2021, cu o revenire a PIB de 7%

28 Mai 2021   |   Agerpres

Experţii instituţiei financiare internaţionale arată, în context, că economia românească a făcut faţă relativ bine crizei COVID-19, iar contracţia PIB din 2020 indusă de pandemie a fost considerabil mai redusă decât media UE.

 
 
Experţii Fondului Monetar Internaţional estimează, pentru 2021, o redresare economică puternică în România, cu un avans al Produsului intern brut real de 7 procente, precizând, însă, că riscul principal de nerealizare a acestei prognoze este cel al unor schimbări negative neaşteptate în evoluţia pandemiei, se arată în concluziile publicate în urma misiunii de evaluare a economiei româneşti.

"Pentru anul 2021 este preconizată o revenire puternică a PIB-ului real, de 7 procente. Revenirea economică a României pare a fi cea mai rapidă în rândul ţărilor UE începând din trimestrul 4 al anului 2020. Se anticipează că o recoltă agricolă mai bună va susţine producţia ulterior, în cursul acestui an. Riscul principal de nerealizare a acestei prognoze este cel al unor schimbări negative neaşteptate în evoluţia pandemiei, inclusiv din cauza apariţiei unor noi tulpini ale virusului, eficienţei mai reduse în timp a vaccinului sau refuzului de vaccinare din partea populaţiei", precizează comunicatul remis de FMI în urma încheierii consultărilor pe Articolul IV.

Experţii instituţiei financiare internaţionale arată, în context, că economia românească a făcut faţă relativ bine crizei COVID-19, iar contracţia PIB din 2020 indusă de pandemie a fost considerabil mai redusă decât media UE.

"Aceasta a reflectat în parte o incidenţă iniţială mai limitată a focarelor virusului şi valuri ulterioare de infectare de durată scurtă, ce nu au necesitat o a doua închidere la nivel naţional a economiei. Măsurile eficiente din domeniul sanitar şi o demarare timpurie a campaniei de vaccinare au contribuit şi ele la această situaţie. Important, populaţia şi mediul de afaceri au beneficiat de o relaxare coordonată a politicii fiscale şi monetare, fapt ce a contribuit la limitarea recesiunii economice şi a creşterii şomajului. Aceasta a fost o schimbare binevenită faţă de măsurile de înăsprire a politicilor pe care România le-a aplicat în crizele economice anterioare", explică sursa citată.

Potrivit FMI, finanţarea externă a fost favorabilă, susţinută de o relaxare monetară la nivel global şi de măsurile de sprijin de la nivelul UE.

Totodată, reprezentanţii instituţiei cu sediul la Washington amintesc că autorităţile au asigurat sprijinul fiscal necesar similar celor oferit de alte ţări UE: în primul rând majorarea cheltuielilor sanitare; în al doilea rând, măsuri de susţinere a veniturilor sub forma subvenţionării temporare a salariilor şi măsuri ţintite de stimulare a angajărilor; şi, în al treilea rând, sprijin acordat companiilor sub formă de împrumuturi nerambursabile şi asigurarea lichidităţii prin amânarea obligaţiilor de plată a impozitelor şi taxelor şi prin garantarea creditelor, mai ales pentru IMM-uri. Aceste măsuri de sprijin au fost prelungite şi în anul 2021.

Pe de altă parte, arată FMI, acţiunile hotărâte şi luate în timp util de către Banca Naţională a României (BNR) au contribuit la asigurarea funcţionării pieţei financiare şi la susţinerea fluxului de credit pe parcursul pandemiei. Printre aceste acţiuni se numără reduceri ale ratei dobânzii de politică monetară, un program de achiziţionare a titlurilor de stat, precum şi măsuri de asigurare a lichidităţii, de flexibilizare a cadrului de reglementare şi moratorii pentru rambursarea împrumuturilor bancare.

O misiune FMI a efectuat o vizită virtuală la Bucureşti în perioada 10-28 mai pentru a purta discuţii privind consultările în temeiul Articolului IV.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 11931 / 17377
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Băiculescu & Asociații își consolidează echipa | Horațiu Pătrașcu, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție se alătură pe poziția de Counsel și va coordona practica de Contencios Administrativ și Fiscal
Cariere în Drept | Andrea Roxana Chihaia, printre cei mai buni zece absolvenți ai generației sale, acum stagiară, a intrat în profesie cu emoție și entuziasm. Ea spune că performanța nu se întreține singură, ci trebuie susținută. ”Trebuie să începem ca societate să credem în tineri, în potențialul lor și să le oferim oportunități pe măsură”
A nouăsprezecea ediție a Școlii de vară la NNDKP | Internship-ul include, pe lângă componenta practică, o serie de training-uri generale care facilitează integrarea în firmă și mai multe cursuri de specialitate. Ce trebuie să știe tinerii aflați la început de drum care vor să se alăture uneia dintre cele mai performante echipe de avocați și care sunt așteptările NNDKP legate de viitorii profesioniști care vor contribui la succesul firmei
RTPR și Schoenherr, alături de Romcim la achiziția Tehno World. Vânzătorul a lucrat cu avocații PNSA
CMS asistă INVL în finanțarea de 24 milioane EUR acordată de BERD și Eiffel pentru construcția unei centrale solare în România
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
RTPR a asistat Grupul Evryo la vânzarea portofoliului de energie regenerabilă către PPC Group. Echipa de avocați a fost coordonată de Roxana Ionescu (Partner) și Cezara Urzică (Senior Associate)
INTERVIU | Cosmin Vasile, singurul avocat român evidențiat ca Thought Leader atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation, în Who’s Who Legal ̸ Lexology: ”Avem șansa să fim implicați într-un număr foarte mare de arbitraje internaționale, de la comerciale la investiționale, dar și în numeroase arbitraje domestice. Pe de altă parte, reputația firmei noastre de litigatori excepționali ne dă șansa să gestionăm numeroase proiecte semnificative ca miză, sonoritate a părților implicate și care au o componentă internațională”
Promovări la Schoenherr & Asociații: Nora Olah devine local partner, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Avocații promovați sunt specializați în domenii în care activitatea firmei s-a intensificat în ultimii ani. Fiecare dintre ei este un specialist confirmat în domeniul său de activitate”
ITR EMEA Tax Awards 2024 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații și Țuca Zbarcea & Asociații concurează pentru titlul de firma anului în România în domeniul taxelor. Popescu & Asociații și Țuca Zbârcea au câte trei nominalizări în jurisdicția locală, iar NNDKP este pe lista scurtă pentru distincția de firma anului în dispute fiscale
Ana-Maria Baciu este singurul avocat din România nominalizat pentru premiul ‘Regulatory Lawyer or In-House Counsel of the Year’ acordat în cadrul Global Regulatory Awards 2024
NNDKP a asistat AAylex One în legătură cu o finanțare de 20 de milioane de euro acordată de CEC Bank și Alpha Bank Romania | Valentin Voinescu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...