
Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare are o rată de acoperire a depozitelor de 2,7%
16 Mai 2023
AgerpresDepozitele în lei care erau eligibile a fi acoperite se ridicau la 286,9 miliarde de lei, iar cele în valută la echivalentul a 165 miliarde de lei.
Raportul dintre resursele Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare şi depozitele acoperite era de 2,7% la 31 decembrie 2022, de peste trei ori mai mare decât nivelul-ţintă de 0,8% la care trebuie să ajungă toate schemele din UE până la jumătatea anului 2024, a declarat, marţi, directorul general al Fondului, Petre Tulin, în cadrul unei conferinţe.
"Acum, referitor la resursele administrate de Fond. E un aspect foarte important şi este adus adesea în discuţie în aceste zile în contextul evenimentelor din Statele Unite şi Elveţia. Cât de bine capitalizat, cât de bine finanţat este Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare din România? Eu o să vă dau numai în două cifre. În România, raportul dintre resurse practic ale Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare şi depozitele acoperite este de 2,7% şi este practic de trei ori mai mare decât nivelul ţintă de 0,8 prevăzut de Directiva Europeană, nivel la care trebuie să ajungă toate schemele de garantare din Uniunea Europeană până la jumătatea anului 2024", a spus Petre Tulin, la conferinţa dedicată industriei bancare şi financiare, în cadrul "Bucharest Leaders' Summit: The future is now. Perspectives of the aftermath", organizată de Grupul de Presă MediaUno şi Institutul Naţional de Statistică.
"Acum, referitor la resursele administrate de Fond. E un aspect foarte important şi este adus adesea în discuţie în aceste zile în contextul evenimentelor din Statele Unite şi Elveţia. Cât de bine capitalizat, cât de bine finanţat este Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare din România? Eu o să vă dau numai în două cifre. În România, raportul dintre resurse practic ale Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare şi depozitele acoperite este de 2,7% şi este practic de trei ori mai mare decât nivelul ţintă de 0,8 prevăzut de Directiva Europeană, nivel la care trebuie să ajungă toate schemele de garantare din Uniunea Europeană până la jumătatea anului 2024", a spus Petre Tulin, la conferinţa dedicată industriei bancare şi financiare, în cadrul "Bucharest Leaders' Summit: The future is now. Perspectives of the aftermath", organizată de Grupul de Presă MediaUno şi Institutul Naţional de Statistică.
El a menţionat că, din acest punct de vedere, FGDB este una dintre cele mai solide scheme de garantare a depozitelor din Spaţiul Economic European la data de 31 decembrie 2021.
"Noi, din acest punct de vedere, ne-am poziţionat în ultima perioadă, în ultimii 5 ani, 6 ani, în primele trei scheme de garantare din punct de vedere al gradului de acoperire", a afirmat Petre Tulin.
Potrivit datelor prezentate în conferinţă, Fondul garanta la finalul anului trecut 14,4 milioane de persoane fizice şi 1,1 milioane de persoane juridice.
Depozitele în lei care erau eligibile a fi acoperite se ridicau la 286,9 miliarde de lei, iar cele în valută la echivalentul a 165 miliarde de lei.
Petre Tulin a vorbit şi despre studiile privind percepţia populaţiei cu privire la sistemul bancar realizate împreună cu Mercury Research. Astfel, studiul din 2021 arată că încrederea în sistemul bancar era în creştere. 65% dintre respondenţi au declarat că au destul de multă sau foarte multă încredere în băncile din România faţă de 54% în 2018 şi 31% în 2013. S-a constatat o îmbunătăţire şi în ceea ce priveşte stabilitatea sistemului financiar-bancar din Romania: 62% dintre respondenţi au considerat că acesta este destul de stabil sau foarte stabil, în comparaţie cu 53% în 2018 şi 40% în 2013.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5698 / 19504 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...