ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Guvernul a aprobat proiectul de buget pentru acest an

02 Februarie 2025   |   Agerpres

”Este un buget cumpătat, care se bazează pe o prognoză prudentă, a anunţat ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

 
 
Guvernul a aprobat sâmbătă proiectul de buget pentru anul în curs, construit pe o creştere economică de 2,5% şi un deficit bugetar de 7% din PIB.

"Am adoptat astăzi acest buget la care am lucrat aproape 4 săptămâni. (...) Este un buget cumpătat, care se bazează pe o prognoză prudentă. Este un buget echilibrat, pentru că nu lăsăm pe nimeni în urmă şi, pe lângă investiţii, avem fonduri suficiente şi pentru a plăti salariile şi pensiile şi ajutoarele sociale care sunt astăzi aprobate de legislaţia în vigoare. Ne bazăm încă o dată pe un volum record de investiţii, iar pe lângă investiţii avem fonduri suficiente să plătim salarii şi pensii. Prin acest buget punem fundamentele unei noi viziuni prin care să rezolvăm o serie de probleme structurale şi să restabilim echilibrul bugetar şi să consolidăm creşterea economică. Alocările record de 150 de miliarde de lei pentru investiţii reprezintă un motor pentru creşterea economică şi reducerea deficitului de la 8,6% la 7%", a anunţat ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, în briefingul care a urmat şedinţei de Guvern.


Acesta a declarat că România are bugetul prin care poate asigura plata salariilor şi pensiilor la nivelul anului 2024, în condiţiile în care acele indexări de la începutul anului au fost amânate, fiind de altfel "o performanţă" faptul că acest buget construit pe un deficit de 7% poate acoperi ambele capitole "şi investiţiile, dar şi salariile şi pensiile".

"Aici ajutorul cel mai mare vine din partea apartenenţei noastre la Uniunea Europeană şi vine din partea Comisiei, prin fondurile europene, care contribuie în mod semnificativ la investiţiile care sunt prinse în acest buget. Cel mai important este să păstrăm acest echilibru şi în viitor şi în cei 7 ani, care sunt practic planul de revenire pe deficitul de 3% să nu abandonăm niciodată ideea de a susţine investiţiile. În continuare investiţiile vor fi de motorul de creştere pentru economie", a explicat ministrul.

În opinia sa, această traiectorie trebuie, de asemenea, păstrată pentru a gestiona şi vulnerabilităţile structurale ale economiei româneşti, fiind alocate resurse financiare în 2025 pentru sectoarele deficitare din punct de vedere al producţiei şi care contribuie la deficitul de balanţă comercială.

"Venim în continuare cu sprijin pe sectoarele unde trebuie să creştem producţia internă astfel încât să închidem aceste deficite gemene, care vin, pe de o parte, din deficitul bugetar, iar pe de altă parte, din deficitul de cont curent", a mai spus el.

Potrivit sursei citate, creşterea accelerată a datoriei publice intră pe un trend descrescător ca suma absolută începând cu 2025, dar efectele anilor anteriori se vor resimţi pe partea de cheltuieli cu dobânzile în anii următori.

"România trebuie să producă mai mult, să se împrumute mai puţin. Aceasta este foarte pe scurt concluzia şi trebuie să începem să scădem expunerea pe pieţele externe şi să putem acoperi deficitul bugetar cât mai ieftin. Acest lucru este foarte important şi este o provocare pentru orice ministru al finanţelor în prezent şi va fi şi în viitor", a adăugat acesta.

Tanczos a subliniat, totodată, că echilibrul bugetar trebuie restabilit şi consolidat prin creştere economică, iar primul pas a fost făcut anul acesta, construind bugetul pe trei piloni.

"În primul rând, un stat mai suplu, un stat care trebuie să îşi reducă cheltuielile şi să respecte cetăţenii şi agenţii economici prin servicii de calitate şi cheltuieli mai mici. Nu vrem să frânăm brusc, nu vrem să perturbăm sistemele funcţionale, dar treptat vom reduce cheltuielile în toate instituţiile publice, atât la nivel central, cât şi la nivel local. Acesta este obiectivul acestui guvern. Cheltuielile de personal ca procent din PIB au început să scadă, începând cu anul 2025, şi ajungem la un 8,9% faţă de 9,3% anul trecut, în condiţiile în care am avut şi cheltuieli sau majorări salariale în 2024", a arătat şeful de la Finanţe.

Ministrul a adăugat că, în acelaşi timp, trebuie să se reducă treptat şi cheltuielile statului ca procent în PIB, iar către investiţii trebuie mult mai multă atenţie.

"Am impus o reducere a cheltuielilor de personal cu 5% la ministere, cu excepţia câtorva ministere: Sănătate, Educaţie, Ministerul Apărării şi Ministerul de Interne. Am redus nu salariul fiecărui angajat, ci anvelopa de cheltuieli de personal. Cred în această filosofie, cred că fiecare manager de instituţie publică este capabil să reducă cheltuielile treptat şi să intre pe această filosofie pe acest trend de reducere treptată a poverii cheltuielilor de personal pe bugetul de stat, dar cu menţinerea serviciilor pe care trebuie să le ofere fiecare instituţie", a punctat Tanczos Barna.

El a menţionat câteva instituţii care au reduceri de cheltuieli în bugetul pe 2025, respectiv Camera Deputaţilor, Senatul, Administraţia Prezidenţială, precum şi ministerele cu creşteri: Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Apărării, Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor, dar a dat asigurări că nu vor fi reduse salariile şi pensiile.

"Nu reducem din salarii şi din pensii. În ceea ce priveşte nivelul aprobat anul trecut, şi este un lucru foarte important, avem o sumă de 169,5 miliarde de lei pentru cheltuieli de personal, astfel încât salariile să fie plătite, iar pensiile să fie acoperite dintr-o sumă de 182,7 miliarde de lei. Salariul mediu va creşte şi anul acesta cu 6,1% peste nivelul inflaţiei. Este pachetul prin care implementăm acest principiu de stat mai suplu, treptat, fără a interveni brusc în sistemul public", a mai Tanczos.

Al doilea pilon pe care e construit bugetul pe 2025 este reprezentat de "investiţiile masive", a transmis şeful de la Finanţe.

"Şi aici pot să vă spun că avem un 7,8% procent din PIB pentru investiţii în 2025. În primul şi în primul rând pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii la nivel naţional, infrastructura de transport. Ministerul Transporturilor va avea cu 20% mai mulţi bani pentru infrastructură. Ministerul Sănătăţii, de asemenea, un buget mai mare cu 35%, Ministerul Mediului, o creştere de 51%. Aceste creşteri vin în primul şi în primul rând pe baza fondurilor europene care sunt preconizate a fi atrase în anul 2025 de către aceste ministere. (...) Programul Angel Saligny primeşte de asemenea peste 11 miliarde de lei. Avem asigurată finanţare şi pentru creşe, finanţare pentru şcoli, finanţare pentru infrastructura de învăţământ", a explicat acesta în briefingul de la Palatul Victoria.

Nu în ultimul rând, al treilea pilon important al bugetului pe anul 2025 este crearea unui Fond de solidaritate naţională pentru unităţile administrativ-teritoriale, acesta fiind în opinia ministrului "o nouă filosofie în ceea ce priveşte ajutorarea celor care nu-şi pot acoperi cheltuielile de funcţionare din veniturile proprii".

În concluzie, Tanczos Barna a menţionat că România este în continuare o ţară cu economie în plină dezvoltare, chiar dacă trece, temporar, într-o perioadă mai dificilă din punctul de vedere al bugetului şi al echilibrului bugetar.

"România este în continuare o ţară cu economie în plină dezvoltare. Avem un plan de 7 ani de reducere a deficitului bugetar. Este o plasă de siguranţă pentru România, reducerea nu trebuie să se facă într-un timp foarte scurt, prin cifre foarte mari, iar acest lucru ne dă un răgaz de timp ca să echilibrăm aceste lucruri într-un timp relativ mai lung. Şi prin bugetul pe 2025 putem astfel asigura o sustenabilitate, putem asigura plata drepturilor câştigate şi putem asigura finanţarea investiţiilor", a arătat acesta.

Ministrul Finanţelor a punctat şi faptul că aderarea la spaţiul Schengen este un element greu de cuantificat, dar este unul care contribuie semnificativ atât la consolidarea poziţiei României pe pieţele europene, cât şi la creşterea economică prognozată. "Este o situaţie fără precedent. Este şi motivul pentru care nici analiştii economici nu prea pot estima cu exactitate care o să fie efectul benefic al acestei aderări. Dar cu siguranţă, reducerea timpilor de transport, creşterea eficienţei, reducerea cheltuielilor, eliminarea timpilor de aşteptare vor contribui semnificativ la creşterea economică şi la consolidarea poziţiei României în spaţiul european", a punctat şeful de la Finanţe.

În ceea ce priveşte perspectiva de aderare a României la OCDE, oficialul MF a transmis că este pentru ţara noastră "o ocazie extraordinară de a-şi credibiliza economia şi perspectivele".

"OCDE este practic clubul de elită a ţărilor cu economii solide şi Guvernul face paşi importanţi. Ne ţinem de calendarul stabilit cu OCDE pentru a ne încadra în toate criteriile impuse şi pentru a accede în această organizaţie", a concluzionat ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2930 / 21312
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...