ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Taxa de 40 de lei pe tona de deşeu de ambalaj gestionată de municipalităţi nu oferă garanţia că deşeurile vor fi colectate separat (asociaţie)

12 Ianuarie 2022   |   Agerpres

În viziunea directorului executiv al Asociaţiei OIREP Ambalaje, autorităţilor locale li s-a constituit, practic, un monopol pe deşeuri, "manifestat rapid prin pretenţii la tarife disproporţionat de mari pentru valorificarea unor deşeuri de ambalaje slab către jenant sortate".

 
 
Decizia Ministerul Mediului de a introduce o taxă de 40 de lei/tona de deşeu de ambalaj gestionată de municipalităţi nu oferă nici cea mai mică garanţie a faptului că deşeurile vor fi colectate separat sau că vor fi sortate în mod real în vederea trimiterii lor spre reciclare, susţine Mihaela Frăsineanu, expert în mediu şi director executiv al Asociaţiei OIREP Ambalaje, într-o scrisoare deschisă.

"Fără nicio idee şi dorinţă reală de a face sistemul să funcţioneze, Ministerul Mediului mai aruncă încă o ciozvârtă din banii cetăţeanului-consumator de produse ambalate - via producători - către sacul fără fund al ineficienţei primăriilor. Bani de la cetăţeanul-consumator pentru aşa-zise campanii de educaţie şi informare, şi bani pentru plimbatul de colo-colo al unor situaţii, doar pentru a-şi asigura liniştea din partea autorităţilor locale. Acesta este Ordinul de Ministru 2.190 din data de 28 decembrie 2021. Ca atunci când vrei să tratezi obezitatea cu medicamente din ce în ce mai scumpe, în condiţiile în care obiceiurile alimentare greşite ale pacientului sunt complet ignorate (...) Ministerul Mediului decide încă o taxă de 40 de lei/tona de deşeu de ambalaj gestionată, din partea producătorilor via organizaţiile de implementare a răspunderii extinse care îi reprezintă. Banii sunt destinaţi 'gestionării datelor' de către municipalităţi. Altfel spus, plata salariilor unor angajaţi ai statului (salariaţi ai autorităţilor publice locale) sau privaţi (salariaţi ai Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară - ADI, entităţi de drept privat declarate ca fiind de utilitate publică) este pusă în sarcina altor agenţi economici privaţi - producătorii şi importatorii de produse ambalate, prin OIREP-urile care îi reprezintă (...) Mai trist e că niciuna dintre taxele nou instituite şi percepute la nivel local sau redirecţionate către municipalităţi nu oferă nici cea mai mică garanţie a faptului că deşeurile vor fi colectate separat sau că vor fi sortate în mod real în vederea trimiterii lor spre reciclare", este de părere Frăsineanu.


În viziunea directorului executiv al Asociaţiei OIREP Ambalaje, autorităţilor locale li s-a constituit, practic, un monopol pe deşeuri, "manifestat rapid prin pretenţii la tarife disproporţionat de mari pentru valorificarea unor deşeuri de ambalaje slab către jenant sortate".

"Obligaţia organizaţiilor de implementare a răspunderii extinse a producătorilor (OIREP) de a lucra cu aceste monopoluri ad-hoc, obligaţie de care depinde funcţionarea acestora, a făcut ca tarifele scăpate de sub control cerute de administraţia locală să fie înghiţite fără crâcnire şi acoperite de către OIREP-uri. Tarife care nu au nicio legătură cu eficienţa economică reală a activităţii operatorilor de salubritate, cu calitatea deşeurilor valorificate - cea mai scăzută din piaţă - sau cu tarifele practicate pentru aceleaşi tipuri de deşeuri aflate în celălalt circuit, cel privat. Aflate în tirul încrucişat dintre obligaţia legală de a contracta deşeuri de ambalaje din circuitul municipal şi abuzul tarifar practicat de către autorităţile locale, OIREP-urile au mai primit în acelaşi an şi obligaţia de a finanţa campanii de educare şi conştientizare a populaţiei pe teme de colectare separată, care ar fi trebuit să se desfăşoare la solicitarea autorităţii centrale pentru protecţia mediului (în speţă ministerul de resort). Bineînţeles, fără detalii sau norme clare despre modul în care aceşti bani să se poată utiliza altfel decât fragmentar, de către fiecare OIREP în parte, în locul unor campanii de informare concertate şi centralizate la nivel naţional. La rândul lor, municipalităţile au primit oportunitatea ca, pe lângă tarifele deja exagerat de mari pentru deşeurile proprii, să beneficieze de alţi 40 lei/tona de material de reciclat destinat campaniilor de educare a populaţiei, acestea toate peste taxele locale de salubrizare pe care statul 'a uitat' să le scoată din funcţiune", afirmă sursa citată.

Frăsineanu subliniază că, astfel, "extrem de mulţi bani au fost cheltuiţi, pe cale de consecinţă, în inundarea străzilor patriei cu postere, flyere, broşuri şi înscrisuri pompieristice despre ecologie, economie circulară, planete verzi şi aşa mai departe, (...) fiecare cum s-a priceput, a investit banii prevăzuţi în de lege în campanii de mică anvergură, de mic efect şi cam atât".

"Atenţie - vorbim de aceleaşi autorităţi locale care, conform controlului Ministerului Mediului, nu au capacităţi de colectare separată şi sortare a deşeurilor, deşi investiţii uriaşe - miliarde de euro - din bani europeni au fost realizate în infrastructură de colectare separată (igloo-uri, containere, pubele având diferite volume), platforme de depozitare şi de sortare a deşeurilor. E bine de ştiut şi faptul că eficienţa cu care deşeurile municipale sunt colectate separat şi reciclate este de maxim 10% din cât se generează de către populaţia plătitoare, depozitarea în devălmăşie la groapă continuând să fie norma. De doi ani de zile, membrii Asociaţiei OIREP Ambalaje, alături de multiple alte organizaţii patronale sau industriale, depun eforturi constante în a semnala aceste disfuncţionalităţi către Guvern, Parlament şi autorităţile locale", se menţionează în scrisoarea deschisă.

Asociaţia OIREP Ambalaje dezvăluie faptul că reacţia partenerilor de dialog instituţional este, în continuare, una slabă, difuză şi fără finalitate şi că, "în realitate, singurul răspuns al autorităţilor la problematica creată printr-o legislaţie promovată fără consultarea mediului economic şi fără analize serioase de impact, este acela de a mai impune (încă) o taxă".

"Guvernarea prin taxe şi tarife exorbitante, secondată de lipsa atribuirii controlului şi a asumării răspunderii la nivelul administraţiei locale pentru banii ceruţi, este cea care va condamna România la un perpetuu loc codaş în atingerea obiectivelor de mediu asumate la nivel european. În plus, nerespectarea principiilor europene ale funcţionării sistemului de management al deşeurilor, prin introducerea unui model "unicat" dedicat autorităţilor locale, va continua să perturbe principiile de bază ale unei economii de piaţă - concurenţa, eficienţa, trasabilitatea şi transparenţa circuitului banilor", precizează Mihaela Frăsineanu.

Aceasta aduce în prim-plan Directiva (UE) 2018/851 a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2008/98/CE privind deşeurile, conform căreia în cadrul schemelor de răspundere extinsă a producătorilor, "cerinţele generale minime ar trebui să diminueze costurile şi să stimuleze performanţa, precum şi să asigure condiţii de concurenţă echitabile, inclusiv pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi pentru întreprinderile din domeniul comerţului electronic, şi să evite obstacolele în calea bunei funcţionări a pieţei interne".

Totodată, "cerinţele ar trebui să îmbunătăţească guvernanţa şi transparenţa schemelor de răspundere extinsă a producătorilor şi să reducă riscul de conflicte de interese între organizaţiile care pun în aplicare obligaţiile ce le revin în temeiul schemelor de răspundere extinsă a producătorilor în numele producătorilor de produse şi operatorii care se ocupă de deşeuri cu care respectivele organizaţii încheie contracte".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9452 / 17354
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Baciu Partners anunță extinderea echipei de leadership: Andrei Cosma și Corina Roman sunt promovați în poziția de partener
Bondoc și Asociații SCA anulează un proces-verbal al ANPC de sancționare pentru practici comerciale incorecte în domeniul publicității și audiovizualului | Proiect gestionat de Ioana Katona (Partener) și Anca Radu (Associate)
Clifford Chance Badea a asistat PPC Group în acordul privind achiziția a 629MW de energie regenerabilă de la o companie din portofoliul Macquarie. Nadia Badea (Partener) și Loredana Ralea (Counsel) au coordonat echipa
Promovări la Schoenherr & Asociații: Nora Olah devine local partner, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Avocații promovați sunt specializați în domenii în care activitatea firmei s-a intensificat în ultimii ani. Fiecare dintre ei este un specialist confirmat în domeniul său de activitate”
INTERVIU | Cosmin Vasile, singurul avocat român evidențiat ca Thought Leader atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation, în Who’s Who Legal ̸ Lexology: ”Avem șansa să fim implicați într-un număr foarte mare de arbitraje internaționale, de la comerciale la investiționale, dar și în numeroase arbitraje domestice. Pe de altă parte, reputația firmei noastre de litigatori excepționali ne dă șansa să gestionăm numeroase proiecte semnificative ca miză, sonoritate a părților implicate și care au o componentă internațională”
ITR EMEA Tax Awards 2024 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații și Țuca Zbarcea & Asociații concurează pentru titlul de firma anului în România în domeniul taxelor. Popescu & Asociații și Țuca Zbârcea au câte trei nominalizări în jurisdicția locală, iar NNDKP este pe lista scurtă pentru distincția de firma anului în dispute fiscale
Avocații din practica de Energie & Resurse Naturale de la Wolf Theiss lucrează în proiectele Doicești și Cernavodă, cele mai mari din domeniul energiei nucleare. Adina Aurel (Counsel): ”Ceea ce ne-a atras la aceste proiecte este în primul rând inovaţia tehnologică în domeniul energiei nucleare” | Cele mai multe solicitări au fost pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile, dar volume de muncă mari au avut și mandatele din alte segmente ale practicii
RTPR, alături de OX2 la vânzarea unui parc eolian de 99MW, într-o tranzacție de 214 milioane euro, prima în România a grupului suedez | Echipa locală a fost coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Vlad Stamatescu (Counsel). Colaborare cu echipa A&O Shearman condusă de Kamil Jankielewicz
Filip & Company asistă Digi Portugalia la achiziția Nowo Communications, al patrulea cel mai mare operator de telecomunicații mobile și fixe din Portugalia
LegiTeam | We are looking for a corporate ̸ M&A lawyer (5-7 years of experience) to join RTPR
Filip & Company a asistat Simtel Team cu privire la transferul acţiunilor pe Piaţa Principală a BVB
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...