
Un teren deţinut de Oil Terminal în Constanţa va deveni ''oraş în oraş'', o investiţie de peste 815 milioane de euro
14 Septembrie 2023
AgerpresUn teren de 38 de hectare deţinut de Oil Terminal, societate pe acţiuni din care ME deţine 87,75%, inactiv de peste 10 ani şi care a găzduit spaţii de depozitare a produselor petroliere, este redat oraşului ca o zonă urbană sustenabilă şi accesibilă pentru întreaga comunitate, cu aport la dezvoltarea economică, turistică, socială şi culturală a oraşului Constanţa.
Oil Terminal şi Iulius Real Estate au semnat, joi, un contract de parteneriat la sediul Ministerului Energiei (ME), ce se referă la un proiect de reconversie urbană în Constanţa, investiţie ce depăşeşte 815 milioane de euro.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, un teren de 38 de hectare deţinut de Oil Terminal, societate pe acţiuni din care ME deţine 87,75%, inactiv de peste 10 ani şi care a găzduit spaţii de depozitare a produselor petroliere, este redat oraşului ca o zonă urbană sustenabilă şi accesibilă pentru întreaga comunitate, cu aport la dezvoltarea economică, turistică, socială şi culturală a oraşului Constanţa.
"Acest parteneriat între o companie cu capital majoritar de stat şi un antreprenor român serios, cu rezultate demonstrate, reprezintă cea mai mare şansă de dezvoltare pentru Constanţa şi Dobrogea. Obiectivul este transformarea comunităţii printr-un spaţiu modern, atrăgător pentru oportunităţi economice şi turism, indiferent de sezon. Încurajăm toate companiile din portofoliul ministerului economiei să încheie astfel de parteneriate, într-un mod competitiv şi transparent, şi să contribuie astfel la bunăstarea românilor prin crearea de locuri de muncă şi prin creşterea calităţii vieţii", a declarat Sebastian Burduja, ministrul energiei.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, un teren de 38 de hectare deţinut de Oil Terminal, societate pe acţiuni din care ME deţine 87,75%, inactiv de peste 10 ani şi care a găzduit spaţii de depozitare a produselor petroliere, este redat oraşului ca o zonă urbană sustenabilă şi accesibilă pentru întreaga comunitate, cu aport la dezvoltarea economică, turistică, socială şi culturală a oraşului Constanţa.
"Acest parteneriat între o companie cu capital majoritar de stat şi un antreprenor român serios, cu rezultate demonstrate, reprezintă cea mai mare şansă de dezvoltare pentru Constanţa şi Dobrogea. Obiectivul este transformarea comunităţii printr-un spaţiu modern, atrăgător pentru oportunităţi economice şi turism, indiferent de sezon. Încurajăm toate companiile din portofoliul ministerului economiei să încheie astfel de parteneriate, într-un mod competitiv şi transparent, şi să contribuie astfel la bunăstarea românilor prin crearea de locuri de muncă şi prin creşterea calităţii vieţii", a declarat Sebastian Burduja, ministrul energiei.
Pe lângă investiţia estimată la peste 815 milioane de euro în valorificarea terenului ca proiect ce integrează grădini urbane, birouri, zonă de shopping şi divertisment, facilităţi educaţionale şi culturale, dar şi o infrastructură integrată pentru susţinerea mobilităţii şi conectivităţii, Iulius va achita companiei Oil Terminal o taxă anuală de superficie de 2 milioane de euro, indexabilă.
"Acest parteneriat reprezintă materializarea unui obiectiv foarte important din strategia de dezvoltare pentru anii 2020 - 2025 a Oil Terminal SA, privind valorificarea unui teren inactiv de peste 10 ani, întrucât activitatea anterioară a devenit incompatibilă pentru a se desfăşura în oraş, aproape de zone locuibile. Astfel, ne susţinem implementarea proiectelor investiţionale conexe activităţii principale. Aveam nevoie de un partener cu viziunea şi capacitatea de a fructifica acest teren nu doar ca demers de business, ci ca unul cu impact pentru comunitate. Ne bucurăm că, la invitaţia noastră lansată public, Iulius Real Estate a fost printre companiile care au depus oferte şi singura care şi-a asumat ecologizarea terenului, un criteriu principal în procesul de selecţie. Cunoscând experienţa Iulius, avem convingerea că oraşul va câştiga un proiect cu un rol definitoriu pentru dezvoltarea Constanţei, ca urmare a unei investiţii istorice pentru regiunea de sud-est a României şi nu numai", a declarat Viorel-Sorin Ciutureanu, directorul general Oil Terminal.
Reintroducerea terenului în circuitul economic va fi realizată prin construirea unui proiect de regenerare şi dezvoltare urbană de către Iulius, iar acest parteneriat va contribui la creşterea gradului de acoperire a nevoilor comunităţii locale şi regionale şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii, într-un mod sustenabil şi responsabil.
Ca primă etapă a asocierii, Iulius şi-a asumat stingerea obligaţiilor de mediu cu privire la teren şi ecologizarea acestuia, un obiectiv prioritar al Oil Terminal, care a fost şi un criteriu definitoriu în demersul de selecţie al partenerului pentru valorificarea acelui activ. Ecologizarea terenului a reprezentat o preocupare a companiei pentru un timp îndelungat, însă Oil Terminal nu a dispus de fonduri proprii disponibile pentru realizarea lucrărilor necesare.
"Constanţa este noua noastră destinaţie, oraş cu un potenţial major de creştere şi capital uman valoros. Obiectivul nostru este unul ferm, acela de a oferi comunităţii locale un proiect deschis şi util tuturor, cu grădini urbane şi funcţiuni de relaxare, divertisment şi culturale, dar şi un hub de oportunităţi de dezvoltare, prin care vor fi create numeroase locuri de muncă. Credem cu tărie în potenţialul Constanţei şi avem expertiza şi resursele necesare pentru a realiza un proiect care să susţină oraşul portuar să capitalizeze pe toate atuurile sale şi să devină unul dintre centrele regionale puternice economic. Vom face acest lucru alături de comunitatea locală, înţelegând în profunzime nevoile şi aşteptările locuitorilor, aşa cum am făcut şi în cazul celorlalte proiecte de regenerare urbană de la Iaşi, Timişoara şi Cluj-Napoca", a declarat Iulian Dascălu, preşedintele companiei Iulius.
Proiectul va fi dezvoltat după conceptul de oraş în oraş, iar aici oamenii vor avea acces la toate facilităţile de care au nevoie pentru un stil de viaţă urban sustenabil. Demersul va integra o grădină botanică şi parc cu funcţiuni de relaxare, sport şi recreere în aer liber, dar şi o componentă de birouri, astfel încât să se creeze oportunităţi investiţionale şi să susţină retenţia tinerelor talente locale şi dezvoltarea centrului universitar. Va fi şi o destinaţie pentru shopping şi recreere, cu noi concepte de retail şi divertisment, fresh market cu producători şi antreprenori locali, restaurante, bistrouri şi cafenele tematice, dar şi funcţiuni culturale, care să asigure posibilităţi de petrecere a timpului liber într-o manieră calitativă tot timpul anului.
Oil Terminal este o companie petrolieră cu o tradiţie de peste 125 de ani, cu o poziţie strategică în zona Mării Negre, fiind cel mai mare operator de produse pe mare, cu rezultate ce reflectă performanţa. Asocierea cu Iulius Real Estate se încadrează în strategia de dezvoltare durabilă a companiei, prin valorificarea activelor neutilizate, în degradare şi consumatoare de resurse, în vederea modernizării activelor existente şi dezvoltării de noi capacităţi de depozitare. Totodată, prin diversificarea activităţii, Oil Terminal doreşte să contribuie şi la realizarea unei investiţii majore în Constanţa, care să conducă la crearea de noi locuri de muncă, la activităţi de susţinere economică, o îmbunătăţire a calităţii vieţii şi nivelului de trai, atractivitatea turistică a oraşului şi dezvoltarea de funcţiuni sociale.
Iulius Real Estate este divizia de dezvoltare a grupului Iulius, care are 25 de ani de experienţă în real estate şi expertiză în dezvoltarea unor proiecte de regenerare urbană de anvergură în Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Suceava, care includ retail, office, entertainment şi parcuri ample. Investiţiile Iulius au condus la dezvoltarea oraşelor ca destinaţii de business pentru companii internaţionale şi atracţii turistice, crearea a 35.000 de locuri de muncă, realizarea unor grădini de mari dimensiuni cu facilităţi pentru petrecerea timpului liber, implementarea unor strategii de sustenabilitate integrate, prin construcţii verzi şi operare responsabilă, dar şi asigurarea de infrastructură pentru conectivitate şi mobilitate.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 4740 / 19482 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance și Linklaters, consultanți juridici în emisiunea de obligațiuni verzi prin care Electrica a atras o finanțare de 500 mil. €. Rothschild & Co a fost consilier financiar
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...