ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BRD participă la proiectele de dezvoltare ale companiilor Nuclearelectrica şi Energonuclear în cadrul unor finanţări sindicalizate în valoare totală de 620 mil. €

29 Septembrie 2025   |   Agerpres

În cadrul sindicatului, BRD are rolul de Mandated Lead Arranger, cu cea mai importantă contribuţie între cele opt bănci participante, care au emis împreună împrumuturi sindicalizate în valoare totală de 620 milioane de euro.

 
 
BRD participă la proiectele de dezvoltare ale companiilor Nuclearelectrica şi Energonuclear în cadrul unor finanţări sindicalizate, informează banca într-un comunicat.

Finanţarea acordată va acoperi achiziţia de echipamente şi lucrări preliminare necesare procesului de retehnologizare a Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă, precum şi a studiului de inginerie aferent construirii celor două reactoare noi, Unităţile 3 şi 4 ale aceluiaşi sit nuclear.

În cadrul sindicatului, BRD are rolul de Mandated Lead Arranger, cu cea mai importantă contribuţie între cele opt bănci participante, care au emis împreună împrumuturi sindicalizate în valoare totală de 620 milioane de euro.

Considerat strategic pentru energetica românească, sectorul nuclear reprezintă în mod tradiţional o prioritate pentru BRD, banca implicându-se în anul 2002 în finanţarea finalizării Unităţii 2 a CNE Cernavodă în cadrul unui credit sindicalizat în valoare de 430 milioane euro, coordonat de banca - mamă, Societe Generale.


"Participarea BRD la această finanţare sindicalizată reflectă angajamentul nostru puternic de a susţine proiectele energetice strategice ale României. Credem că investiţiile în infrastructură sunt esenţiale pentru consolidarea independenţei energetice a ţării şi pentru tranziţia către un viitor sustenabil. Prin expertiza noastră în finanţarea corporativă şi prin colaborarea strânsă cu partenerii din sectorul public şi privat, ne reafirmăm rolul de partener de încredere în dezvoltarea marilor proiecte care modelează viitorul economic şi energetic al României", a spus Jean-Philippe Guillaume, Deputy CEO, coordonator al polului Global Corporates în cadrul BRD Groupe Societe Generale, în comunicatul citat.

Compania Naţională "Nuclearelectrica" SA este compania naţională românească producătoare de energie electrică, termică şi combustibil nuclear. Nuclearelectrica are un rol major la nivel naţional, contribuind cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2 în România.

Energonuclear S.A. este o societate pe acţiuni înfiinţată în martie 2009, care are rolul de Societate de Proiect responsabilă cu construcţia, punerea în funcţiune şi exploatarea comercială a Unităţilor 3 şi 4 ale CNE Cernavodă. Din ianuarie 2014, Energonuclear este deţinută integral de Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A.

BRD face parte din Societe Generale. La finalul lunii iunie 2025, activele sale totale se ridicau la 90 miliarde lei. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 223 / 9151
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...