ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BCE preferă achiziţiile de obligaţiuni pentru susţinerea economiei | Christine Lagarde: Revenirea ar putea să nu fie una liniară

11 Noiembrie 2020   |   Agerpres

În plus, Lagarde a avertizat că chiar dacă va exista un vaccin împotriva Covid-19, relansarea economică a zonei euro nu va fi una liniară.

 
 
Banca Centrală Europeană va studia în primul rând ipoteza unei majorări a achiziţiilor de obligaţiuni şi a împrumuturilor ieftine pentru bănci, luna viitoare, când va pune la punct noul pachet de stimulente destinat susţinerii economiei zonei euro, a declarat miercuri preşedintele BCE, Christine Lagarde, transmite Reuters.
 
În plus, Lagarde a avertizat că chiar dacă va exista un vaccin împotriva Covid-19, relansarea economică a zonei euro nu va fi una liniară.
 
"Chiar dacă toate opţiunile sunt posibile, Programul de Achiziţii Urgente în Pandemie (Pandemic Emergency Purchase Programme - PEPP) şi Operaţiunile ţintite de refinanţare pe termen mai lung (TLTRO sau Targeted Longer-Term Refinancing Operations) şi-au dovedit eficienţa în contextul actual şi pot fi ajustate în mod dinamic pentru a reacţiona la evoluţia pandemiei. În consecinţă, este posibil să rămână principalele instrumente pentru ajutoarea politicii noastre monetare", a spus Christine Lagarde la debutul Forumului băncilor centrale organizat de BCE.
 
La ultima reuniune de politică monetară BCE, care a avut loc în data de 29 octombrie, consiliul guvernatorilor BCE a lăsat nemodificată dobânda de referinţă însă Christine Lagarde a promis că BCE îşi va recalibra instrumentele la reuniunea din decembrie.
 
Miercuri, Christine Lagarde a ţinut să atragă atenţia asupra optimismului provocat de veştile bune privind un potenţial vaccin anti-Covid. "Chiar dacă cele mai recente ştiri cu privire la un vaccin sunt încurajatoare, am putea să ne confruntăm cu mai multe cicluri de accelerare a răspândirii virusului şi înăspririi restricţiilor până când vom ajunge la o imunitate extinsă. În consecinţă, revenirea ar putea să nu fie una liniară ci mai degrabă una instabilă, de tip stop-start şi dependentă de ritmul introducerii vaccinului", a spus Lagarde.
 
Discursul lui Lagarde a marcat debutul simpozionului anual al BCE, care anul acesta va avea loc în format virtual din cauza pandemiei, la care principalii guvernatori ai băncilor centrale din întreaga lume vor discuta de ce politica monetară nu mai funcţionează aşa cum a funcţionat până acum şi care este rolul pe care ar putea să îl joace într-o lume în schimbare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5607 / 8649
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Soare (Senior Associate - BSMP), avocat care spune că pentru a avea o carieră durabilă, este fundamental să fii cu adevărat pasionat de munca pe care o depui și dedicat îndeplinirii cu succes a mandatelor încredințate. ”Principalele avantaje ale apartenenței la această firmă sunt diversitatea proiectelor la care avem acces și oportunitățile de dezvoltare professională. Cultura deschisă și orientată spre colaborare permite un schimb constant de idei și soluții creative”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...